Cum m-am vîndut
Om bătrîn, ce mai poți tu vinde? Eram culcat pe două mese. Cu melonul pus lumînare pe piept, cu papion purpuriu la gît, pantofi talpă de talpă. Mi se spusese că-n podul ăla scoate capul o pisică. Să nu mă sperii. Dar eu dădeam din fund din cînd în cînd, să nu mă ia pisica drept mort.
După emoție, o sută de vodcă băgate drept în venă, acum mi se așezase o apatie, de-o crăpai ca pe pepene. Mă lăsasem gravid în gîndurile mele. Trecuseră emoția, vodca. Nu puteam coborî în sală să mai iau o sută de vodcă. Prins. Eram îmbrăcat pentru o reprezentație cu Amor și foc, show-ul meu cu Gigi Melody despre iubirile Bucureștiului dintotdeauna. Îl făcusem de foame. Prin 2007-2008 nu mai aveam chior în buzunar, nu mă angaja nimeni și așa am născut un stand-up history. Eu, cioara, spuneam, el, Gigi, cînta. Mergeam prin crîșmele care mai aveau un ban și ne băgam pe gîtul clienților să ne asculte. Am strîns vreo zece cîntări de astea. Și lumea ne aplauda și noi trăiam din banii ăia. Dar acum? Un tip și-a amintit de mine și de cîntarea mea și m-a vîndut unei firme. Dar acum nu mi-era foamea în gît și nici Gigi Melody nu mai este. Ce vînd eu în seara asta? Stăteam părăsit de alcool, de pantaloni, de pisică, sus în pod, în așteptarea momentului. Apatic ca un pepene necopt. Ce vînd? Cuvinte potrivite? Da, dar mi-era frică: mi le-a înghițit pisica. Cum vorbesc oamenii de la masă? Cîntece, istorie? Care-i rostul meu? Să se simtă omul bine. Dar cum să fac? Cuvinte, muzici, stări. Invizibilul cum îl vinzi, cum te lupți cu el? Am înfrînt. Au fost aplauze. Invizibilul: istorie, puterea mea de a povesti, absența cîntecului lui Gigi, sinteza a tot ce știam despre poveștile de altădată. Vreți și voi? Invitați-mă să vă povestesc. Să trăim împreună istoria mea de nelămuriri, de cruzimi.
