Criminalul e simpatic

Publicat în Dilema Veche nr. 644 din 23-29 iunie 2016
Oameni pe stradă jpeg

Omoară oameni cu sînge rece, duce la capăt răzbunări odioase plănuite pînă la ultimul detaliu, căsăpește, taie, împușcă, scuipă pe cadavre. În cea mai mare parte a timpului, însă, ajută bătrîne să treacă strada, îi ciupește de obrajii bucălați pe copiii vecinilor, iar pe onoarea lui de familist și de patriot nu calcă nimeni.

Ăsta de mai sus e, desigur, un Soprano ca la carte. Un personaj pe care-l simpatizăm cînd ne uităm la televizor, pe care-l înțelegem deseori și care ne amuză iarăși în nenumărate ocazii. E vorba, pînă la urmă, de convenția din jurul unui act artistic, nu se ia în serios ticăloșia personajului, e mult prea fermecător în ficțiunea asta a lui.

Numai bine ce-au trecut alegerile locale, că am putut vedea mai clar modul în care pare că-i privesc oamenii pe primarii și candidații la primărie cu probleme penale. Ca pe niște Soprano (păstrînd totuși proporțiile) simpatici. Atîta vreme cît frauda pare departe de imediata și vizibila apropiere a buzunarelor proprii, cetățeanul îi vede pe oamenii ăștia ca fiind harnici, plantatori de flori frumoase pe bulevard și frecventabili. Avem cu toții un minunat talent omenesc de a expedia cu o fluturare de mînă fapte pentru care n ar trebui să existe indulgență. Furt, minciună, fraudă. Și pentru ele funcționează convenția impalpabilului. Fraudă cu fonduri europene? A se scuti, că uite ce a făcut totuși în oraș: a vopsit blocuri, a cumpărat ceasuri de stradă și a construit o cișmea care vorbește engleză. Că o fi băgat și el în buzunar, asta-i altceva, da’ a și făcut! Ce dacă și-a luat un amic să pună statui în tot orașul și l-a plătit din banii Primăriei, ba a făcut și el un ban pe lîngă, tot din fondurile alea, dacă acum orașul e frumos și-l văd copiii pe Brâncoveanu în față la spital și pe Mihai Viteazul în curte la liceul de fete? Măcar s-a zbătut să facă ceva, că de ăilalți e doar gura și ne-am săturat de hahalere din astea care știu doar să vorbească frumos.

Degeaba spune o mînă de oameni că un plagiat nu-i o chestie de luat în balon, că-i grav și că e, la urma urmei, un furt, căci mulți alții vor gîndi – chiar dacă n-o vor spune – că nu e un capăt de lume și, la urma urmei, să ridice mîna ăla care n-a copiat la vreun examen. Și, în fond, hai, domnule, că n-a omorît pe nimeni. Vă ofuscați, voi ăștia, pe niște chestiuni abstracte cînd lumea moare de foame. În plus, ăștia cu corectitudinea în gură nici măcar nu sînt simpatici.

Păi, uitați-vă la ce glumițe se fac pe la intrarea și ieșirea din DNA, de chicotesc în direct și reporterii ăștia mai mici care abia au început să facă teren. Ies politicienii cu dosare la declarații pline de ironii grăsoase, „la firul ierbii“, pe placul omului adevărat. „Uite al dreacu’! N-o să-l lege pe ăsta, că e mult prea șmecher. Îi învîrte ăsta pe degete, fir-ar norocul lui să fie! Îmi beau eu berea ieftină la care ați făcut – chipurile – reclame pe sufletul meu, îmi mănînc litălșii și-l admir pe pezevenghi. Îl și votez, na, să fie de capul snobilor care se dau cu fundul de pămînt că ăștia fură. Toți fură, bă!“ Politicianul crede că-l știe bine pe omul pe care-l bagă pînă la disperare în sintagma „cetățeanul simplu“. Dă-i, că tace. Mai mult ca sigur că lucrurile nu stau chiar așa. Cetățeanul ăsta vă poate face mari surprize, iar sub un zîmbet de complezență se pot ascunde ceva răsturnări de situație. Vă mănîncă litălșii, vă bea berea și votează pe altul sau nu vine deloc la vot.

E drept că, pîna una-alta, vă tot arată că nu-l deranjează atît de tare potlogăriile pe care le faceți. Se va îmbulzi să facă o poză cu dumneavoastră, să rîdă la glumele groase pe care le faceți, să vă laude șmecheria. Unii chiar vă vor vota, că altceva mai bun oricum nu li se oferă. Pentru o parte dintre ei poate chiar însemna ceva patriotismul fanfaron și credința de care faceți atîta caz. Dar gîndiți-vă totuși bine la cei mai mulți care una zic și alta fac. Vă părăsesc ăștia cu zîmbetul pe buze, pentru că sînteți simpatici și ușor de dat la o parte, cu o fluturare a lehamite din mînă.

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

WhatsApp Image 2026 11 09 at 09 22 38 jpeg
Luna Nouă în Scorpion, pe 9 noiembrie: ce nu mai merită să duci după tine și cum îți faci curaj să începi altfel? Previziuni pentru toate zodiile
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 09:02, Soarele și Luna se întâlnesc în Scorpion, la 16°53′, marcând o Lună Nouă cu o simbolistică profundă. Aș spune că este despre ceea ce trebuie să înțelegem înainte de a porni într-o direcție nouă.
oras Miercurea Ciuc jpg
Investiția uriașă din România! Parcul de distracții inspirat de legenda lui Dracula care se construiește lângă Miercurea Ciuc
Atunci când vine vorba despre locuri pe care le asociem imediat cu legenda Contelui Dracula, cei mai mulți dintre noi ne gândim la Castelul Bran. Însă, în curând, un alt loc cu această tematică va fi construit în țara noastră. Iar investiția este una de zeci de milioane de euro.
Andreea Antonescu este completă și liberă
Andreea Antonescu, lecții dure după iubirile eșuate. Ce nu ar mai accepta niciodată într-o relație: „Astăzi văd iubirea mult mai matur”
Andreea Antonescu a avut parte de experiențe sentimentale care au făcut-o să privească iubirea diferit. Unele relații care păreau solide nu au rezistat în timp, iar artista a înțeles că sentimentele nu sunt suficiente pentru ca doi oameni să construiască un viitor împreună.
Calorifer rece frig intretinere FOTO Shutterstock
Revolta bucureștenilor care stau în frig și încălzesc apa în oale, pe aragaz: „Mă dor mâinile de la frig”. De ce nu își montează centrale de apartament
În timp ce afară temperaturile au scăzut, unii locuitori ai Capitalei spun că îndură frigul în propriile apartamente și că au ajuns să încălzească apa în oale, pe aragaz, pentru a se putea spăla.
leo de la strehaia jpeg
Leo de la Strehaia, din nou tată! Prima imagine cu micuțul. Ce nume va purta băiatul
Bucurie uriașă în familia lui Leo de la Strehaia! Afaceristul trăiește unul dintre cele mai emoționante momente din viața sa, după ce iubita lui, Nicolle, a adus pe lume un băiețel.
image png
Cine este Darius, băiatul de 21 de ani mort în Retezat. Mesajul sfâșietor transmis după tragedie: „Ai plecat mult prea devreme”
O excursie pe munte s-a transformat într-o tragedie pentru un tânăr de numai 21 de ani. Darius și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce ar fi alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și ar fi căzut pe versantul vestic al crestei dintre Șaua Custurii și Vârful Păpușa Mică.
Florian Lungu, foto Nedici Dragoslav (1) jpg
A murit compozitorul Florian Lungu, cel mai cunoscut critic român de jazz. „Moșu” avea 83 de ani
Realizator de emisiuni de radio şi televiziune, compozitor, muzicolog şi profesor, pianist, aranjor si compozitor de teme de jazz, Moșu’, așa cum este cunoscut în lumea muzicală, și-a legat numele de aproape toate festivalurile și concertele de jazz din România.
Stephen Miller între Casa Albă și Capitoliu png
Trump își aduce omul de luptă la Casa Albă. Dar cine îi aduce voturile din Congres?
După ce republicanii au pierdut ambele camere ale Congresului, Donald Trump îl aduce la conducerea echipei Casei Albe pe Stephen Miller, arhitectul politicii sale dure de imigrație. Îi va întări Miller poziția la negocieri sau va transforma Aripa de Vest într-un buncăr ?
Anca Dinicu, foto Instagram jpg
Anca Dinicu, mesaj emoționant pentru fiul ei, Radu, care a împlinit 2 ani: „Cu tine vreau să văd ce a rămas din lume”
Zi specială în familia Ancăi Dinicu! Fiul actriței, Radu, a împlinit 2 ani, iar mama lui a marcat momentul printr-o postare emoționantă pe Instagram. Vedeta i-a transmis băiețelului un mesaj plin de iubire, în care a vorbit despre schimbările pe care maternitatea le-a adus în viața sa.