Ciudat
Este că a început să se depună cumva, să mă mustre de undeva mîncarea prea multă. Visez noaptea mirosuri, dimineața mă trezesc cu mirosurile frigiderului plin de la Crăciun pînă în Anul Nou. Mirosul de caltaboș cu cel de cîrnat, cel de tobă cu cel de piftie. Mă apasă, îmi dau greutate. Mă dezechilibrează. Am coșmar. Așa cum am coșmar cu doi ananași, luați pe 5 lei din piață și care mi-au zăcut și mi-au mucegăit. N-am mai putut mînca după noaptea de Crăciun nimic din ce-mi alesesem să mănînc pentru zilele de la Crăciun la Anul Nou. Ba, mai rău zic, m-am îndopat ca porcul cu alte prostii, deși aveam lîngă mine, în frigider, exact ce visasem. Și uite cum nopțile m-au atacat caltaboșii luați cu drag, piftiile alege cu grijă, cîrnatul de tot felul. Incredibilă răzbunare. Plus că dimineața mă trezeam după coșmar calculînd cît am pierdut tot cumpărînd. Calculam la suta de grame și îmi dădeam seama cît pierdusem. Dar răul este al mirosului din vis. Nu, nu era duhoare, era nor gros așezat pe creier. Nor topit, fără forme, stînd, nemișcat. Nu e ciudat cum se răzbună toate? Nu e ciudat cum nu pot stăpîni nici acum această nehotărîre de a arunca din frigider nemîncatele și de a fugi cu norul meu negru fără umbră din somn? Un cap care nu digerează, un stomac care nu mai poate, va să zică, ce este cu mine? E o interogație adevărată. Oi fi înghițit-gîndit ceva ciudat și resping ideea firească, a oricui, de a arunca rămășițele zilelor de festin? De ce? Ce balaur îmi crește sub piele, sub păr? M am pierdut blocat în postdigestia aceasta. Sînt fără sens. Ce tăcere? Nici o tăcere. Urlet! M-o ajuta. Am pus mîncarea rămasă într-un sac. Am lăsat-o pe stradă, în voia trecătorilor, cîinilor, pisicilor vagaboande. Da, dar azi-noapte iar am visat greu. Acum știu ce. -Pizza, trei beri, niște salate. Mare greșeală îndoparea la 9 seara. Și deci coșmarul are un nume. Ce mă fac? Coșmar. Sînt prizonierul fălcilor mele.
