Cîteva zile cu Andy, Tom, Jerry şi Căţeluşul laş

Antoaneta TĂNĂSESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 142 din 13 Oct 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Oferta. 35 de ore de emisie pe canale specializate: 15 (Jetix), 12 (Cartoon), 7 (Minimax). În plus, Club Disney, 1 oră (TVR 1), singura soluţie pentru publicul ce nu beneficiază de cablu, adică pentru aproape 30% din populaţia ţării. Sînt canale ce au, fiecare, o amprentă originală, între ele Minimax, cu opţiuni tematice şi stilistice mai aproape de vîrsta clasică a desenului animat de la Bufniţa înţeleaptă, la Aventurile ursuleţului, Prinţesa şi sărmana croitoreasă, Feciorii croitorului. Programele în discuţie cuprind şi momente de publicitate, de aceea mă întreb dacă rigorile europene (directive precum cea a Consiliul Superior al Audiovizalului din Franţa), care prevăd "obligaţia de a asigura programe pentru copii care să stimuleze dezvoltarea de cunoştinţe şi să nu profite de credulitatea şi imaturitatea acestora" nu este încălcată atunci cînd privitorilor li se oferă posibilitatea de a trimite SMS-uri (tarif afişat 2, 26 USD) pentru a dobîndi jucăriile dorite sau atunci cînd (pe TVR 1), într-o acţiune de promovare, apare şi o sticlă de Bürger. Mă întorc la durata apreciabilă a programelor care ar presupune asumarea unei strategii de difuzare în funcţie de vîrsta publicului-ţintă vizat: 3-6 ani, 6-11 ani, 11-14 ani, 15-18 ani (categorii invocate de statisticieni), de orarul lui zilnic, de preferinţe, de nivel de înţelegere. Asemenea strategii - dacă există - sînt invizibile. Altfel, cum se explică difuzarea la ore de maximă audienţă pentru copii (în jur de l0,30, l4,30, l5,l5) a unor seriale precum Ed, Edd şi Eddy sau Gemenii Cramp unde precaritatea mizei epice, nimicul evenimenţial, aşadar, stă alături de vulgarităţi de limbaj şi de comportament. Fidelitatea/infidelitatea publicului-ţintă. În "Comportamentul de consum de programe audiovizuale al elevilor" (Forum audio-vizual, 5/2005, pp. 46-62), desenele animate întrunesc cea mai puternică adeziune (13%) şi continuă să fie (6%) în atenţia elevilor de 15-18 ani. Acest tip de producţii e preferat de 90% dintre copiii între 6-9 ani, în top ele fiind urmate de filme şi emisiuni muzicale. Teoretic, orice act de fidelitate merită atenţie şi respect. Dar cînd am văzut (am înţeles) că ziua Minimax-ului (ca şi a Jetix-ului sau Cartoon-ului) este mobilată de acelaşi tip de filme ce se rotesc schimbîndu-şi doar locul de intrare, că tînărul ce stă în faţa televizorului vede acelaşi tip de imagini, e drept, la ore diferite, am căzut pur şi simplu pe gînduri. Dacă aceasta e legea, de ce atunci de la ea sînt exceptate Poveştile Fraţilor Grimm sau Andersen povestitorul? Sigur, şi o terţină de Dante, şi un sonet de Shakespeare pot fi citite de mai multe ori, dar nu acelaşi este cazul cu Laboratorul lui Dexter sau Copiii de la 402, cu Fetiţele Powerpuff sau Spioanele. Vizualizam, uneori, o imagine îndelung mediatizată: copii singuri în casă cu cheia legată de gît. Acum, singurătatea mă tem că este aceeaşi, dar în faţa televizorului. Şi, cum legislaţia românească nu prevede expres obligaţia maturului de a nu abandona minorul fără supraveghere, lucrurile sînt lăsate la voia întîmplării. Scooby-Doo poate fi bibliografie pentru bacalaureat? Revin la cele 35 de ore de emisie zilnic şi e limpede că echivalentul calitate/cantitate nu poate fi decît utopic. Este vorba de filme de-a dreptul plicticoase, între ele Scooby-Doo (Cartoon) care, după un început alert, devine o lecţie în care didacticismul şi discursul ostentativ omoară vitalitatea lumii descrise, ceea ce este, într-un fel, observat şi de către copii. Ei acordă filmului 3/7 puncte din 13/23 posibile ("Expunerea copiilor la programele radio şi TV", Studii şi cercetări audiovizuale, 2/2004, p. 29). În schimb, Tom şi Jerry (cam la aceeaşi oră şi pe acelaşi program), e o mică bijuterie: concizie, umor, pregnanţă a detaliilor. Realizatorii ştiu, parcă, lecţia lui Kant şi anume că mai cu seamă autorul de comedie trebuie să stăpînească ritmul tensiunii dramatice, dată fiind vibraţia de mică amplitudine a efectului comic, epuizarea lui, odată cu epuizarea situaţiei sau a replicii, orice insistenţă sau încercare de extindere putînd duce la "brusca prefacere a unei aşteptări încordate în nimic". În Tom şi Jerry, lucrurile nu ajung la acest primejdios prag şi, astfel o spun sondajele de opinie, filmul ocupă locul I în preferinţele telespectatorilor. Cum spuneam, am avut şansa de a "răsfoi" alături de ei un "tratat" despre arta iubirii şi a seducţiei, de a vedea "portretele" spaimei, fericirii, furiei, indulgenţei, veseliei, duşmăniei, speranţei şi ale celorlalte sentimente, am ratificat, alături de ei, pactul de neagresiune ce poate transforma un cîine, o pisică, un şoricel în repere caractereologice şi morale. A fost una dintre puţinele ocazii (în cuprinsul acelor lungi zile de vizionare) cînd sloganul Jetix "o lume care educă şi inspiră" a devenit cu adevărat realitate. O pisică... Dar Pisicile aristocrate? Dar Parisul vesel? Dalmaţienii, Albă ca Zăpada... Mă opresc, dîndu-mi seama că tăvălugul prezentului a aruncat în neant filmele-unicat ale copilăriei mele, făcînd de neînţeles azi această enumerare. Mă îndoiesc însă că doar nostalgia aureşte rama acestei evocări. Ies din tabloul de demult şi mă întorc la Scooby-Doo care nu e, în nici un caz, punctul cel mai de jos al animaţiei 2005-2006, el este un exemplu edificator pentru o direcţie caracteristică a acesteia: lipsa de soliditate, de coeziune, de "logică" narativă a construcţiei epice se vrea compensată de manevrarea procedeelor musicalului (la fel Maya şi Miguel, Tutenstein, Danny Daddy). Într-un cuvînt, în filmele de animaţie story tinde spre invizibil, în schimb efectele sonore şi plastice ale peliculei reţin atenţia, menţin trează atenţia, o captivează, chiar. Ecranul are pregnanţa sugestivă a unei pînze non-figurative în mişcare, iar hăul absorbant, din care culorile se ivesc sau în care culorile se prăbuşesc, este un spectacol în sine. Basmele copilăriei, ca şi filmele clasice de animaţie, pot fi povestite: naraţiunea înaintează mai repede sau mai lent, indicii de construcţie epică există, la fel cei de recunoaştere portretistică, de recunoaştere a personajelor. În clipa de faţă, story se fracturează, fragmentul ajunge a fi episod, episodul-cuvînt, iar cuvîntul se transformă nu o dată în onomatopee ca semnal al unei mişcări plastice. Descentralizarea naraţiunii, în pas cu imperativele epocii postmoderne, duce la supremaţia fragmentului, a părţii. Ca atare, micii spectatori între 4-16 ani sînt deprinşi cu cea mai simplă structură cu putinţă, simplă, nu spun simplistă, deşi prin comparaţie aşa stau lucrurile: alăturare, doar alăturare, linearitate pură. Nu există înţelegerea naraţiunii ca reţea de evenimente ce-şi transmit ecourile şi aluziile într-o atmosferă confină. Aşa că adiţiunea învinge. Dar, la urma urmei, ce importanţă au toate acestea? Au. Dacă basmul pregătea mintea copilului pentru a înţelege proza din bibliografia viitorilor ani de şcoală, schema animaţiei, aşa cum e propusă ea de canalele funcţionînd în România, nu mai are puterea să o facă, nu mai îndeplineşte aceste exigenţe. În cel mai bun caz, ea pregăteşte tînărul spectator pentru fluxul denotativ al buletinelor de ştiri, eventual pentru blog, ca supapă a preaplinului interior, pentru chat-ul conversaţional, cu fraze nu mai ample de 5-7 cuvinte. Schimbare de paradigmă. Nu doar la nivelul procedeelor de construcţie epică, lumea animaţiei 2005-2006 e alta decît cu măcar două decenii în urmă, ci şi la nivelul lui cine, ce, unde, cînd, cum: desenul fizionomic şi gestual ascultă de legi pe care mentalul european le asimilează, încă, cu greutate (şi nu aş vrea să jignesc pe nimeni, dar le asimilează sub eticheta urîtului). Localităţile sînt fie depersonalizate, fie desenate cu tuş nipon (prin extensia absolută a sloganului "pe terenul de fotbal nu contează dacă eşti brazilian sau japonez"), toponimia nu mai are sonorităţi familiare, ca atare, în trecere, absolut în trecere am auzit cuvinte ca Irlanda sau Las Vegas. La fel, onomastica în care nu se mai valorifică aproape niciodată pattern-uri ale creştinătăţii, ale mitologiei, ale tradiţiei, în consecinţă personajele au nume proprii construite prin reduplicare, paronomază şi alte asemenea procedee ale sonorităţii. Basmul şi animaţia clasică, naraţiunea tradiţională în genere ofereau cîteva înfăţişări tipologice: 1) la nivelul destinului individual: eroul pornind/călătorind întru ajungerea/cucerirea unui ideal, rareori de natură materială (Graalul, Prinţesa), ceea ce presupune învingerea răului şi restabilirea echilibrului moral, deci a armoniei. Tema este ca şi absentă din animaţia 2005-2006 sau, atunci cînd apare, contrazice drastic modelul de demult: iubita nu mai este unică, ci se multiplică prin acceptarea clonării sau ca în Curaj, căţeluşul laş (pelicula, de altfel destul de interesantă), umanul e înlocuit fără menajamente cu obiectualul. Semnalez ca pe o absenţă teribilă din această lume, absenţa iubirii, a îndrăgostirii, a pasiunii, a fidelităţii. E o lume fără lumina sentimentelor. Şi tot la nivelul destinului individual, alături de tema iubirii este pusă între paranteze şi tema formaţiei/iniţierii. 2) destinul familiei, prin tradiţie centrul lumii vizibile, se regăseşte în pelicule precum cele difuzate pe TVR 1 la Club Disney, în timp ce pe celelalte canale, trecerea în penumbră a valorilor care edifică această celulă a societăţii umane este poate cea mai stridentă notă din glasul animaţiei de azi. Legislaţia europeană este, în acest caz, inflexibilă, programele "difuzate între orele 6,00-22,30" avînd "obligaţia de a asigura orientarea spre valorile familiale". Şi ce se întîmplă în realitate? Mamele îşi violentează/umilesc copiii, copiii sînt lăsaţi în părăsire în incinta unui supermarket, pentru bunicuţe se prepară mîncare otrăvită, tensiunea dintre fraţi creşte spre limita suportabilităţii. 3) destinul grupului, al "echipei", al corporaţiei cu rigorile, cu ierarhiile lor, dar şi cu estomparea vizibilă a relaţiilor de prietenie. Pe acest palier tematic, animaţia tratează teme, preocupări, profesii relativ de ultimă oră: universul galactic, bioenergia, viitorul ecologiei, paranormalul, comunicarea verbală, a gîndurilor, a spaimelor, a viselor cu prăpastiile lor cu tot, echivalînd însă, nu o dată, noutatea cu o avalanşă de zgomote, explozii, flăcări, praf şi pulbere. Să fie oare acesta portretul esenţial al noului? Din orizontul de fapte, idei, atitudini lipseşte însă aproape cu desăvîrşire cultura, atît în înţelesul artelor mecanice, cît şi al celor liberale, dintre meseriile demne de interes cinematografic absentînd cea mai mare parte dintre cele de care este interesată profund societatea. Deci şi omul. Ar trebui şi copilul. În schimb, contrar opiniei generale, cred că manevrarea limbii române se face între limitele plauzibile ale corectitudinii. Declicuri de limbaj vorbit există (prefer mai bine; ne întîlnim la doisprezece; am două bilete: unu, doi; nu am 64 de parai; unde vor muşchii lor), dar în ansamblu, rostirea e îngrijită. În încheiere, constat că deşi în filme se rîde mult, spiritul animaţiei 2005-2006 e destul de morocănos. De aceea, notez soluţia din Ce-i cu Andy? - demontarea prin ironie a locurilor comune din realitate. Şi atunci? S-ar putea ca soluţia stării de criză a reperelor din animaţia 2005-2006 să fie la îndemîna noastră. Într-o pauză de publicitate, o fetiţă îşi face o coroniţă de flori şi şi-o pune pe cap. Este exact gestul inefabil şi gratuit de care programul în discuţie ar avea atîta nevoie. Un gest de tandreţe, de afecţiune, de colegialitate care să umanizeze o lume în care oamenii vorbesc mai ales răstit, în care bătăile se acumulează în progresie geometrică, în care gestul fondator este inexistent şi îndemnul "distruge-i, distruge-i pe toţi!" se extinde la nivel galactic. În sfîrşit, o lume ce are gravată pe poarta de acces următoarea inscripţie: "vă rugăm să lăsaţi creierul la intrare".

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.