Cîteva premise bune
Cele mai multe dintre articolele scrise la această rubrică au privit cu ochi rău starea învățămîntului, dar mai ales a Ministerului Educației și a zecilor de miniștri care s-au perindat în fruntea lui… Dar poate că, din cînd în cînd, nu ar strica niște mici exerciții de optimism. Mai ales atunci cînd există motive: firave semne ale unui început de drum și, mai ales, ale unui început de drum bun. Acum cred că este un moment prielnic să listez cîteva motive care fac lumea școlărimii să aibă un fir de speranță.
● De cîțiva ani buni, povestea plagiatelor bîntuie lumea academică: impostori, lași, țîfnoși, analfabeți, ipocriți au ajuns ori doctori în furtișaguri din lucrările altora, ori susținători vocali ai infractorilor. În sfîrșit, după ani lungi de bîlbîieli și poticneli, noul minister a sancționat cum se cuvine plagiatul. Fără declarații spectaculoase, fără înfierări publice, fără tam-tam, a făcut pur și simplu ceea ce era de făcut. Știu, nu e curățenia cea mare, știu, doritorii de titluri academice false vor găsi soluții ingenioase ca să „depășească“ și acest moment „nefast“ din cariera lor. Dar pentru cei onești, pentru cei care au parcurs sau vor să parcurgă cinstit calea către obținerea unui doctorat, semnătura ministerului pe retragerea titlurilor obținute ilicit este încurajatoare.
● Există de foarte mult timp, pe forumurile cadrelor didactice, dar și ale părinților și elevilor, discuții nesfîrșite despre felul în care sînt conduse instituțiile școlare din preuniversitar: în cel mai bun caz, sînt blamate incompetența sau compromisurile. În cel mai rău, complicitatea cu autoritățile locale, indiferența, profitul propriu. După mult timp și multe opoziții încurajate politic, ministerul a inițiat concursurile pentru numirea directorilor de școli. Poate că nu e soluția cea mai sigură pentru ca cei mai buni manageri să ajungă acolo unde pot fi „utilizați“ cel mai eficient. Cu siguranță se vor naște stratageme pentru ca tot „ai noștri“ să fie în frunte: mai un dosar „umflat“ cu acte de vitejie inexistente sau cu recomandări bine amplasate, mai o pilă la examen, mai o probă de concurs falsificată. Dar măcar e, pentru generațiile tinere, neresemnate, sau pentru dascălii onești, neînfrînți „de sistem“, o invitație de a pune umărul cu niscaiva speranțe că se poate urni ceva.
● Cercetez, de ceva timp, de-a fir a păr, site-ul Ministerului Educației. Vechiul site. Care părea aidoma unui pod cu vechituri, unde cauți asudat în toate cotloanele, neorînduite, pline de informații datate sau inutilizabile, o sursă verosimilă, la zi. Ei bine, pagina de Internet arată acum mai mult decît onorabil: ghidajul printre informații este corect, rapid, pricepi repede unde se află anunțul de care ai nevoie, iar explicațiile sînt la îndemînă. Poate părea puțin. Poate fi socotită o virtute secundară, neesențială: asta era buba învățămîntului?! Site-ul?! Nu e deloc așa: site-ul unei întreprinderi, de orice fel, dă seamă despre felul în care managerii acesteia își gestionează resursele, își administrează pașii și strategiile, își organizează activitatea. Un site brambura arată un manager brambura. Un site bine aşezat arată un manager care ştie destul de bine ce păstoreşte.
● Cazul de la Pitești este binecunoscut opiniei publice: elevii unei școli au protestat, împreună cu părinții, împotriva menținerii în clasă a unui elev cu probleme de comportament. S-a ajuns la declarații enorme: „Vreau să îmi împlinesc visele“, „Vreau să fiu respectat“, „Vreau să fiu în siguranță“ scria pe foile ținute de copii. Ministerul a acționat corect: fără prejudecăți și fără soluții populiste, a verificat informațiile, a analizat documentele, a ascultat toate părțile implicate, a dat o soluție provizorie pentru a lăsa răgaz specialiștilor să se pronunțe, dar, mai ales, a asumat ceea ce era de asumat: deficiențe majore în planul de formare a cadrelor didactice în educația incluzivă.
Sînt multe de făcut în învățămîntul românesc. Multe de înfrînt: inerții, indiferență, oboseală, dezamăgire. Multe de construit: reformă, interes, dorința de a schimba ce nu merge. Din fericire, avem motive să sperăm. Din nefericire, vin alegerile.
Maria Iordănescu este psiholog.
