Cîinele o fi scăpat?

Publicat în Dilema Veche nr. 661 din 20-26 octombrie 2016
Invizibilii jpeg

Mai țineți minte reclama cu lam­pa aia de la IKEA scoasă în stradă într-o noapte îngrozitoare de toamnă cu ploaie, vînt, frig și umezeală? O biată lămpiță roșie e aruncată în stradă de proprietară, care se bucură în apartamentul ei călduros de o alta, nouă. Lămpița veche rămîne cu capul plecat în ploaia și întunericul din stradă… Pe fundal picură trist un pian deprimat. În reclama asta apare la final un domn care ne zice că sîntem cam duși cu capul fiindcă ne e milă de un obiect neînsuflețit care a fost totuși înlocuit cu un altul mai bun.

Dar dacă în locul lămpiței era un om? Ba, mai îngrozitor, un om mic, un copil? Iar dacă în locul tuturor era un pui de cîine, cu ochii rotunzi, căprii și lăbuțele supradimensionate, e sigur că acul compasiunii bătea mai sus de roșu și dădea total peste cap mașinăria de măsurat mila aflată în inimile noastre.

Drăgălășenia unor asemenea animale ne pune deseori în situația absurdă de a ignora omul de lîngă noi, aflat uneori în aceleași condiții îngrozitoare. Drăgălășenia, ochii rotunzi, blana moale și statutul de necuvîntător cu lipsă de conștiință și fără darul introspecției vor învinge întotdeauna în fața unei persoane cu conștiință de sine, capabilă, în teorie, să articuleze ce o doare și ce simte.

M-am surprins deunăzi, cînd mă uitam la nu știu ce film de serie C, că legăturile mele neuronale care scutură sentimentul compansiunii sînt un pic scurtcircuitate invers. Într-una din scene, un copil aflat la ananghie, fără mamă, fără tată, fără prieteni, dar înconjurat de dușmani, fuge de-i sar plămînii din calea unui cutremur care crapă autostrăzile ca pe biscuiți. E o apocalipsă care zguduie tot ecranul, revarsă și inundă țărmuri de ocean, prăbușește zgîrie-nori, răscolește șiruri de mașini ca pe mărgelele sărite de pe o ață ruptă, știți dumneavoastră genul. Copilul ăsta fuge ca un apucat din calea nenorocirii și strînge la piept un pui de cîine. Să vedeți ce drăguț e cățelul ăsta cu ochii speriați și cum îi flăpăie urechile alea blegi în timp ce băiețelul aleargă și sare și se poticnește, iar în urma lui se cască din ce în ce mai largi crevase negre în obrazul orașului!

Privitorul stă pe marginea canapelei, cu pumnii strînși. Își dorește din tot sufletul să nu se întîmple nimic rău cu perechea drăgălașă. La un moment dat, sub picioarele copilului se cască, implacabil, un hău negru și nemilos. Copilul alunecă, se apucă un pic de marginea prăpastiei care înghițise deja jumate de pod, multe excavatoare și utilaje grele care zăceau în peisaj și vreo doi kilometri și mai bine de mașini. Mînuța îi alunecă încet, îi vedem ochii disperați și cum, cu un ultim efort, aruncă puiul de cîine pe partea neatinsă. Pfii, a scăpat! Privitorul se relaxează un pic și zîmbește. Măcar cățelul e bine, copilul… vorba cuiva, ghinion!

La fel, în toate poveștile triste ale unor copii care suferă alături de animale, inima privitorului se va topi mai abitir cînd vreun Black Beauty își rupe glezna sau e bătut de un stăpîn nemilos, la care a ajuns vîndut pe bani puțini, decît atunci cînd copilului îi moare – Doamne ferește – mama. Bănuiesc că e o chestiune absolut explicabilă, dar nu mă pot totuși abține să o calific ca fiind un pic pe dos.

Am avut sentimentul că ceva e în neregulă cu mine, cel puțin, asistînd acum ceva timp la o scenă incomodă. În stația autobuzului, un băiețel mic și rufos, cu ciorapii rupți, direct pe asfalt, cerșea zgomotos de la cei care așteptau mașina. Voce răgușită, tînguitoare – „Dăhăăă și mieee, neneaaaah, dăăăăhăă și mieeeeh…!“ Cu muci uscați sub nas, slab ață, cu ochii goliți de orice sentiment și cu maică-sa, undeva mai încolo, care-l îndemna prin gesturi să ceară mai abitir de la lume. De o frînghie avea legat un cățel care dădea din coadă. Viața acelui copil era un iad împuțit. Viitorul acelui copil era – cel mai probabil – bătut în cuiele ignoranței și ale sărăciei. La 7-8 ani cît avea, viața lui era terminată, acolo, în punctul în care era – pe stradă. Ar fi trebuit să ți se rupă sufletul. Dar mie mi-a fost milă de cîine. Poftim, am zis-o. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

image
Austria se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen. Anunțul, făcut de ministrul de Interne
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a anunțat hotărârea definitivă a ţării sale de a se opune prin veto aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale.
image
A renunțat la „visul american” și s-a întors în România. Povestea pensiunii dintr-un cătun izolat în splendoare
După 26 de ani petrecuți în Statele Unite ale Americii, Virgil Marchiș s-a întors definitiv acasă, în Maramureș, unde și-a făcut o pensiune împreună cu femeia iubită. Spune că nu s-ar mai duce în America decât în vizită și doar alături de partenera lui.
image
Actori din Wednesday, despre filmările în România: „Nimic nu m-a pregătit pentru asta”
Câțiva dintre actorii străini din serialul „Wednesday” (Addams), producția filmată în România, care a avut cea mai bună lansare de pe Netflix, au vorbit despre experiența lor din țara noastră, într-un interviu pentru HotNews.ro

HIstoria.ro

image
Căderea comunismului în Polonia şi Ungaria. „Reabilitarea” lui Imre Nagy
Dintre cei șase sateliți ai Uniunii Sovietice în Europa răsăriteană, Polonia și Ungaria au reprezentat un caz aparte.
image
Prima zi de ocupație germană în București
În dimineața zilei de 6 decembrie 1916, primarul Bucureștilor, Emil Petrescu, însoțit de mai mulți ambasadori – Vopicka (SUA) sau baronul Vredenburg (Olanda) – au ieșit în întâmpinarea armatelor Puterilor Centrale până aproape de Chitila.
image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.