Cei trei R

Atunci cînd revista Dilema veche a anunţat introducerea abonamentului online, principala cerinţă a celor interesaţi să îl achite a fost aceea de a fi scutiţi de reclame. Sîntem mulţi, noi, cei din faţa calculatorului, pentru care cele 15 secunde de reclamă reprezintă o eternitate prăvălită între click-ul pe informaţia căutată şi răspunsul oferit de Internet. Odată instalaţi în faţa computerului, ştim bine ce vrem: viteză mare de descărcare, texte scurte, surse diverse şi complete etc.

Dar nerăbdarea noastră nu se manifestă doar în faţa unui desktop. La televizor, spre exemplu, producătorii ne ştiu agitaţia şi ne oferă emisiuni care au ori format de pastilă, ori de bol gata mestecat: programele sînt pline de comentarii, răspunsuri, „chestii amuzante sau şocante“, informaţii de ultimă oră, şi mai puţin de întrebări şi căutări; în talk-show-uri, rezistă doar cei cu replici rapide, cu certitudini imbatabile, cu ştiri de senzaţie; teme enorme sînt dezbătute cu ochii pe ceas, într-o inflaţie de soluţii, dar într-o totală precaritate a documentării serioase, profunde, eficiente. Editurile ştiu cît de grăbiţi sîntem şi fac efortul să trezească interesul cititorilor cu cărţi al căror număr de pagini să nu fie cu mult mai mare decît cel al revistelor. Psihologia, managementul, iubirea, credinţa, pedagogia sînt livrate, peste tot, în cafenele, librării, săli de training-uri, tîrguri şi expoziţii, în citate scurte din autori celebri sau sfaturi la minut. (Pe un site celebru al cadrelor didactice ţi se oferă posibilitatea să îţi construieşti planificarea în doar 15 minute!)

Răbdare, răgaz, reflecţie. Ne-am pierdut, în mare măsură, răbdarea de a căuta. Ne risipim scurtele răgazuri în activităţi bezmetice, de entertainment, care ne umplu viaţa cu poveşti senzaţionale, idei de-a gata, opinii stridente, cauze false. Nu ne îngăduim reflexia, doar reacţia imediată.

Grav e că nici şcoala nu se străduieşte prea mult să reaşeze la locul lor, în viaţa tinerilor, răbdarea, răgazul, reflecţia. Sînt răsplătite răspunsurile rapide, chiar şi atunci cînd subiectul propus ar cere niscaiva drumuri la bibliotecă sau măcar cîteva minute de cugetare. Sînt solicitate proiecte de pe o zi pe alta, deşi pentru a realiza unul ar fi nevoie de cel puţin cîteva pagini răsfoite sau, măcar, de cîteva dialoguri cu profesorul îndrumător. La bacalaureat, în 3 ore, elevii au de realizat, pe lîngă cîteva (multe!) exerciţii de vocabular, de sintaxă şi morfologie, un comentariu al „relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice folosite“, un text de 15-30 de rînduri despre bunătate, un eseu de două pagini despre „particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text dramatic“. La evaluări, sînt folosite din ce în ce mai mult testele tip grilă, în defavoarea exprimării libere, comentarii gata făcute, în locul dezbaterii, clişeele, în dauna creativităţii. Paşi siguri şi rapizi către „succes“, fără prea mult timp de gîndire.

Tinerii ieşiţi de pe băncile şcolii se grăbesc să parcurgă, fără răbdare, fără răgaz, fără reflecţie, toate treptele despre care cred că le asigură un succes profesional: aleg masteratul în funcţie de ce se cere pe piaţă, se înscriu la doctorat fiindcă ţintesc poziţii înalte, şi ajung în colegii de studii aprofundate, fără să ştie prea exact ce vor să aprofundeze.

În şcoala de azi, răbdarea este luată drept lipsă de ambiţie. Răgazul – timp pierdut în favoarea concurentului. Reflecţia, neştiinţă sau nehotărîre, ambele – bariere în calea afirmării. 

Maria Iordănescu este psiholog.