Calea
„Ia zi, ce vrei tu să te faci cînd o să fii mare?“ O mînă te mîngîie pe creștet și-ți trage ambele codițe prinse sus, spre ceafă. Doare. Aceeași mînă te apucă de una din fălci și o zguduie cu tandrețe. „Medic veterinar“, zici, cu ochii înlăcrimați de manifestările de tandrețe. „Oooo, bravo“, face posesoarea mîinii – o mătușă sau ceva, nu-ți mai aduci aminte –, „dar știi că pentru asta trebuie să înveți, bla-bla…“
Uite așa te mîngîie toată lumea pe cap, îți laudă intențiile și, imediat, ți le îneacă în sfaturile astea neavenite. Nu, domnule, nu știam că trebuie să învăț, credeam că patalamaua aia se face cadou, că m a înzestrat Dumnezeu cu har dumnezeiesc și doar o să întind mîna spre o mîță cu ochii infectați că se va face bine, doar o să mă gîndesc la vaca aia de aproape o tonă și o să i se dezsucească stomacul învîrtit. (Da, te uiți la Discovery la documentare cu veterinari.)
Nu te-ai făcut medic veterinar, că mintea ta strălucitoare ca lama unui cuțit japonez era destul de departe de chimii organice sau anorganice și oricum sclipea cîș și absent la soarele analitic. Mintea ta puia compuneri școlărești cu flori și bătrîni și se îndoia molatic pe orice fel de suferințe imaginare sau nu. Asta nu te a făcut să renunți la gîndul de a face ceva care să implice animale, și așa se face că, în loc să te duci la meditații, unde te trimiteau părinții, tu dădeai banii de algebră pe cursuri de călărie. Și ajungeai acasă de la meditații vălurind în urma ta trena unui miros acru, de sudoare oțărîtă, de cal fără șa.
Ai ajuns totuși la liceu la uman, la filologie-istorie, acolo unde credeai că îți e locul, și ai fost prostul satului la latină. Cînd în mintea ta erau albăstrele, unde naiba să-și găsească loc în ea supinul ucigaș? Ablativul dezlegat? Cînd mintea ta descoperise singură alte literaturi, cum să fii obligat să citești singurele cinci poezii ale lui Cîrlova? „Un păstor tînăr, frumos la față / Plin de mîhnire cu glas duios / Cînta din fluier jos pă verdeață / Sub umbră deasă de pom stufos.“ La versurile astea te-a bușit un rîs nestăvilit și te-a dat profesorul afară din clasă. Ai făcut preromantismul european sprijinit de calorifer, pe hol.
După aceeași facultate de filologie, te gîndeai să te faci profesor, dar ai zis să te lansezi în carieră cărînd baloți de chiloți cu o familie de chinezi prin Dragonul Roșu. În mintea ta sclipea ideea străină a unei fulminante ascensiuni în managementul carpetelor și al treningurilor cu paiete. Te vedeai conducînd Mercedes-urile alea hodorogite de ani ’90, Merțane de arabi, cum li se zicea, te vedeai scriind la chitanțe și calculînd TVA-uri la baxul de tricouri care veneau deja cu gîturile lărgite, te vedeai în fiecare zi prin fumul gros de prăjeală de jiaozi, printre chinezuți cu pantaloni indeciși și cu cei mai urîți pantofi din lume, te vedeai vorbind cu orele despre nepoți și fierturi cu acea tanti simpatică, ai-uitat-cum-o-cheamă, care vindea la tarabă pantaloni de trening cu genunchi? Poate că da, poate ai fi avut un Merțan pătrățos, ciuruit de rugină pe dedesubt, poate prin prăjeala asiatică ai fi văzut altfel viața care n-ar fi fost nici mai bună, nici mai rea cu tine. Poate ai fi avut altfel de prieteni și altfel de împliniri, și altă culoare de ojă pe unghii, și ai fi fost tot tu printre uluitoare turnuri de tăieței lucioși și pisicuțe care fac cu mîna într-un perpetuum mobile uriaș. Nu era nimic greșit în asta.
Dar ai ajuns la radio mai apoi, și ai ajuns să scrii textul ăsta și să ți dai seama, în plină maturitate, că mintea ta strălucitoare ca un cuțit japonez contrafăcut poate că nu e așa de strălucitoare și că, de fapt, căutarea ta nu s-a încheiat. Ți-e frică și parcă ți-e lene să mergi mai departe, ești un maestru al procrastinării, ai crescut, știi cum s o faci cu eleganță acum, întinzi pelteaua prezentului cu un cuțit mic de argint, iar marmelada e din ce în ce mai subțire. Fină, opalină. Cînd s-o destrăma de tot, o să găsim cu toții calea. Nu vă fie teamă.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
