Calea

Publicat în Dilema Veche nr. 711 din 5-11 octombrie 2017
Oameni pe stradă jpeg

„Ia zi, ce vrei tu să te faci cînd o să fii mare?“ O mînă te mîngîie pe creștet și-ți trage ambele codițe prinse sus, spre ceafă. Doare. Aceeași mînă te apucă de una din fălci și o zguduie cu tandrețe. „Medic veterinar“, zici, cu ochii înlăcrimați de manifestările de tandrețe. „Oooo, bravo“, face posesoarea mîinii – o mătușă sau ceva, nu-ți mai aduci aminte –, „dar știi că pentru asta trebuie să înveți, bla-bla…“

Uite așa te mîngîie toată lumea pe cap, îți laudă intențiile și, imediat, ți le îneacă în sfaturile astea neavenite. Nu, domnule, nu știam că trebuie să învăț, credeam că patalamaua aia se face cadou, că m a înzestrat Dumnezeu cu har dumnezeiesc și doar o să întind mîna spre o mîță cu ochii infectați că se va face bine, doar o să mă gîndesc la vaca aia de aproape o tonă și o să i se dezsucească stomacul învîrtit. (Da, te uiți la Discovery la documentare cu veterinari.)

Nu te-ai făcut medic veterinar, că mintea ta strălucitoare ca lama unui cuțit japonez era destul de departe de chimii organice sau anorganice și oricum sclipea cîș și absent la soarele analitic. Mintea ta puia compuneri școlărești cu flori și bătrîni și se îndoia molatic pe orice fel de suferințe imaginare sau nu. Asta nu te a făcut să renunți la gîndul de a face ceva care să implice animale, și așa se face că, în loc să te duci la meditații, unde te trimiteau părinții, tu dădeai banii de algebră pe cursuri de călărie. Și ajungeai acasă de la meditații vălurind în urma ta trena unui miros acru, de sudoare oțărîtă, de cal fără șa.

Ai ajuns totuși la liceu la uman, la filologie-istorie, acolo unde credeai că îți e locul, și ai fost prostul satului la latină. Cînd în mintea ta erau albăstrele, unde naiba să-și găsească loc în ea supinul ucigaș? Ablativul dezlegat? Cînd mintea ta descoperise singură alte literaturi, cum să fii obligat să citești singurele cinci poezii ale lui Cîrlova? „Un păstor tînăr, frumos la față / Plin de mîhnire cu glas duios / Cînta din fluier jos pă verdeață / Sub umbră deasă de pom stufos.“ La versurile astea te-a bușit un rîs nestăvilit și te-a dat profesorul afară din clasă. Ai făcut preromantismul european sprijinit de calorifer, pe hol.

După aceeași facultate de filologie, te gîndeai să te faci profesor, dar ai zis să te lansezi în carieră cărînd baloți de chiloți cu o familie de chinezi prin Dragonul Roșu. În mintea ta sclipea ideea străină a unei fulminante ascensiuni în managementul carpetelor și al treningurilor cu paiete. Te vedeai conducînd Mercedes-urile alea hodorogite de ani ’90, Merțane de arabi, cum li se zicea, te vedeai scriind la chitanțe și calculînd TVA-uri la baxul de tricouri care veneau deja cu gîturile lărgite, te vedeai în fiecare zi prin fumul gros de prăjeală de jiaozi, printre chinezuți cu pantaloni indeciși și cu cei mai urîți pantofi din lume, te vedeai vorbind cu orele despre nepoți și fierturi cu acea tanti simpatică, ai-uitat-cum-o-cheamă, care vindea la tarabă pantaloni de trening cu genunchi? Poate că da, poate ai fi avut un Merțan pătrățos, ciuruit de rugină pe dedesubt, poate prin prăjeala asiatică ai fi văzut altfel viața care n-ar fi fost nici mai bună, nici mai rea cu tine. Poate ai fi avut altfel de prieteni și altfel de împliniri, și altă culoare de ojă pe unghii, și ai fi fost tot tu printre uluitoare turnuri de tăieței lucioși și pisicuțe care fac cu mîna într-un perpetuum mobile uriaș. Nu era nimic greșit în asta.

Dar ai ajuns la radio mai apoi, și ai ajuns să scrii textul ăsta și să ți dai seama, în plină maturitate, că mintea ta strălucitoare ca un cuțit japonez contrafăcut poate că nu e așa de strălucitoare și că, de fapt, căutarea ta nu s-a încheiat. Ți-e frică și parcă ți-e lene să mergi mai departe, ești un maestru al procrastinării, ai crescut, știi cum s o faci cu eleganță acum, întinzi pelteaua prezentului cu un cuțit mic de argint, iar marmelada e din ce în ce mai subțire. Fină, opalină. Cînd s-o destrăma de tot, o să găsim cu toții calea. Nu vă fie teamă. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.

Parteneri

Anca Turcasiu, foto Instagram  jpg
Anca Țurcașiu, o nouă reușită în casa în care s-a mutat. Cum arată foișorul pe care l-a amenajat în curte
Anca Țurcașiu le-a făcut o nouă surpriză fanilor și le-a arătat cum arată unul dintre spațiile din curtea noii sale locuințe. Artista a anunțat că a încheiat amenajarea foișorului și a publicat un videoclip cu rezultatul final.
apocalipsa  foto   Shutterstock jpg
Anul 2100 ar putea marca sfârșitul omenirii. Cele două amenințări majore care îi pun în alertă pe experți
Cu toții ne gândim la societatea modernă ca la ceva indestructibil, dar, în realitate, există nenumărate amenințări care pot afecta profund omenirea. Iar o nouă evaluare a riscurilor globale avertizează că omenirea ar putea dispărea până în anul 2100.
congres-sua-shutterstock
Congresul SUA pregătește un proiect de lege care să blocheze achizițiile de petrol rusesc
Reprezentantul republican Brian Fitzpatrick, din Pennsylvania, a anunțat sâmbătă că va introduce un proiect de lege bipartizan menit să-l împiedice pe președintele Donald Trump să ridice sancțiunile asupra petrolului rusesc, într-un moment în care lumea se confruntă cu deficit de combustibil.
01 FCSB OTELUL GALATI, SUPERLIGA SUPERBET (10 10 2026) (2) jpg
FCSB a câștigat cu Galațiul, însă problemele din joc n-au fost rezolvate
Cele două săptămâni de pauză au prins bine FCSB-ului. Formația bucureșteană a câștigat (1-0) cu Oțelul Galați, depășind seria neagră în care s-a aflat. Practic acest succes este cel dintâi bifat în campionat după acel 3-2 cu FC Botoșani din 17 august.
Ion Sturza
„Un mișto fantastic al lui Putin”. Mesajul dur al unui fost premier și șef al Rompetrol după înțelegerea dintre Trump și liderul de la Kremlin
Fostul premier al Republicii Moldova și fostul șef al grupului Rompetrol, Ion Sturza, lansează un atac dur la adresa președintelui american Donald Trump, după înțelegerea cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, privind livrările de motorină. „Un mișto fantastic al lui Putin”, afirmă Sturza.
Screenshot 2026 10 11 113305 png
Provocarea zilei pe „Adevărul”. Cât de repede rezolvi duminică, 11 octombrie
Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon și pe computer, una dintre rubricile cunoscute ale ediției tipărite: „Jocurile zilei”. AICI puteți găsi zilnic provocări care vă testează atenția, cunoștințele generale și spiritul de observație, dar vă mențin creierul în formă.
Reprezentări ale lui Iancu de Hunedoara
Cum a fost reprezentat Iancu de Hunedoara de-a lungul timpului și cum s-a transformat imaginea sa în memoria colectivă?
Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia găzduiește joi, 22 octombrie 2026, de la ora 18:00, vernisajul expoziției „Metamorfozele lui Iancu de Hunedoara”.
benzinarie carburanti pompa benzina foto shutterstock
Prețurile carburanților duminică, 11 octombrie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină și cât costă motorina
Prețurile carburanților se mențin la niveluri ridicate în România duminică, 11 octombrie, iar motorina continuă să se apropie de pragul de 11 lei pe litru. În marile orașe, benzina standard costă cel puțin 10,09 lei pe litru, în timp ce motorina ajunge la 10,86 lei pe litru.
banner catalin botezatu jpg
Cătălin Botezatu are mari speranțe că își va recupera ceasul furat la Londra: „Cei trei hoți și-au recunoscut fapta”
Cătălin Botezatu vrea să-și recuperez ceasul după ce cei trei hoți de la Londra au fost condamnați.