Cadavre pentru lecţii pe viu

Publicat în Dilema Veche nr. 479 din 18-24 aprilie 2013
Bucurii uitate jpeg

În articolul său despre expoziţia The Human Body găzduită de Muzeul Antipa, doamna Adriana Săftoiu aduce din nou în discuţie dialogul defectuos pe care Ministerul Educaţiei îl are cu populaţia şcolară.

În rezumat, argumentele doamnei Săftoiu ar fi următoarele: 1. Ministerul Educaţiei s-a pripit cînd a recomandat ca vizitarea expoziţiei, de către copiii sub 12 ani, să se facă doar cu acordul părinţilor şi cînd a semnalat că expoziţia ar putea avea un „impact emoţional negativ“ asupra micilor vizitatori. 2. Expoziţia a circulat în nenumărate ţări civilizate şi a avut milioane de vizitatori. 3. Expoziţia are reale virtuţi pedagogice fiindcă: a. Copiilor li se explică felul în care cadavrele sînt transformate în exponate. b. Cadavrele sînt ale unor oameni ai străzii, şi nu ale unor deţinuţi politici. c. Înveţi să te laşi de tutun, privind de aproape un plămîn bolnav „real“ d. Expoziţia este o lecţie de anatomie „pe viu“ (!), cadavrele ajutîndu-l pe copil să descopere ce „maşinărie ingenioasă, perfectă“ este corpul uman.

Bun, am scris de nenumărate ori despre gafele, inepţiile, incompetenţele Ministerului Educaţiei. Sînt de acord că protejarea minorului de agresiunea unei expoziţii neobişnuite nu e o prioritate în agenda plină de treburi nerezolvate a instituţiilor şcolare. Cred, totuşi, că recomandarea Ministerului este una, în cel mai rău caz, benignă: în definitiv, e normal să te gîndeşti de două ori cînd trimiţi copiii să vadă nişte cadavre. (Mi se pare cinică îngrijorarea vizitatorilor că acestea ar putea fi ale unor deţinuţi politici, ca şi cum, dacă ele ar aparţine unor oameni ai străzii, corpuri nerevendicate de nimeni, asta ar da deplină legitimitate expunerii lor.) Pe de altă parte, e stranie ideea că trebuie să plastinăm nişte cadavre ca să oferim copiilor lecţii de anatomie pe viu. Asta într-o epocă în care numai cine nu vrea nu are parte de lecţii de anatomie extrem de performante, cu programe care simulează la perfecţiune fiecare muşchi, mişcare, transformare, circuit, celulă din corpul uman. Da, cred că nişte cadavre „puse“ să alerge, precum şi explicaţia privind felul în care nişte trupuri au fost scufundate în acetonă, apoi în polimeri siliconaţi, pot avea un impact emoţional negativ asupra copiilor.

Argumentul cum că aceste exponate au avut milioane de vizitatori în lumea întreagă mi se pare irelevant: sînt cunoscute zeci, sute de produse artistice sau ştiinţifice, de un gust îndoielnic şi/sau cu o utilitate cvasinecunoscută, care au stîrnit valuri de admiraţie în ţările civilizate ale lumii.

N-am să aduc în discuţie argumente creştine împotriva acestei idei. Ştim – de dragul ştiinţei, omenirea face experimente amuţitoare, crude, stranii, păguboase şi ne bucurăm cînd aceste experimente, mult blamate, produc tratamente eficiente împotriva bolilor, de exemplu.

Însă o astfel de expoziţie naşte, legitim, o întrebare: la ce bun? Am depăşit de mult etapa în care secţionam cîini, iepuri şi oameni, ca să vedem unde le e inima sau ficatul. Ce utilitate ştiinţifică ar putea avea să vezi, pe nişte cadavre, ceea ce poţi vedea în animaţii destul de convigătoare, pentru realizarea cărora s-au folosit deja experimente pe cadavre donate explicit în acest scop?

Admit, în acelaşi timp, că Ministerul Educaţiei ar putea avea sau ar trebui să aibă mult mai multe motive de îngrijorare decît o expoziţie, pe care, în fond, poţi alege să o vizitezi sau nu: spre exemplu, limbajul şi imaginile violente la care sînt expuşi copiii zi de zi – nu la televizor, ci în şcoli, agresivitatea dascălilor şi a adolescenţilor, limbajul de lemn folosit în curriculum-ul şcolar şi în predarea lecţiilor etc. E cazul, deci, ca şi Ministerul Educaţiei să-şi scoată propriile cadavre din dulap şi să le înmormînteze creştineşte.                    

Maria Iordănescu este psiholog.

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

Imagine jpeg
„Ce se întâmplă cu copiii noștri când noi nu vom mai fi?” Drama familiilor care îngrijesc adulți cu dizabilități severe
La 37 de ani, sora Cosminei Kovács nu poate ieși singură din casă, nu poate duce o viață independentă și depinde permanent de îngrijirea mamei sale. Până la majorat, a avut acces la un centru de zi, unde participa la activități alături de alte persoane.
image png
Cât curent consumă un calorifer electric față de un convector electric. Care dintre ele este mai eficient pentru încălzire
Alegerea unui sistem de încălzire electrică poate avea un impact important asupra facturii la energie, mai ales în sezonul rece, când aparatele sunt folosite zilnic.
sarah si orlando jpg
Lecția de curaj a lui Orlando: De la un pas de moarte și paralizie la câine ghid pentru nevăzători
Orlando a fost paralizat și părea că nu va reuși. ​​Dar a muncit din greu, și-a revenit complet și a ajutat la schimbarea vieții unor persoane.
china criza economica shutterstock jpg
Recordul comercial al Chinei zguduie economia globală. Ce avertizează experții
Supracapacitatea industrială a Chinei se apropie, potrivit experților, de un punct critic. Depășirea acestui prag ar putea declanșa o criză economică globală, într-un moment în care guvernele sunt deosebit de slab pregătite să îi gestioneze consecințele.
cartofi dulci freepik1 jpeg
Nu cumpăra cartofi dulci dacă observi acest detaliu! Semnul care arată că nu mai sunt proaspeți
Cartofii dulci sunt un aliment tot mai popular, atât datorită gustului special pe care îl au dar și pentru numeroasele beneficii pe care le au pentru starea noastră generală de sănătate.
Casa de 73 000 de euro  Reddit jpg
„În România, oamenii nu mai construiesc astfel de case”. Locuința de 73.000 de euro dintr-un sat transilvan i-a uimit pe străini
„În România, oamenii nu mai construiesc astfel de case”, afirmă un cuplu de români care și-a cumpărat o casă veche, renovată, într-un sat din Transilvania. Locuința a costat aproximativ 73.000 de euro și i-a impresionat pe străini prin farmecul rustic și autenticitatea ei.
Eliberarea Ardealului 072 jpg
Cadoul neobișnuit primit de Regele Mihai la 23 de ani. Cum a devenit gestul generalului Avramescu simbolul Zilei Armatei Române
Gheorghe Avramescu, unul dintre cei mai galonați generali din istoria României, i-a făcut pe 25 octombrie 1944, un cadou inedit regelui Mihai I al României. Darul generalului Avramescu a devenit simbol național și este sărbătorit și astăzi.
01 FC VOLUNTARI FCSB, SUPERLIGA SUPERBET (19 10 2026) jpg
FCSB s-a impus cu emoții la Voluntari, „Reghe” spune că echipa trebuie să sufere
În ultimul meci din runda cu numărul 12 a Superligii, FCSB a câștigat cu 2-1 (1-0) pe terenul lui FC Voluntari. După confruntare, Laurențiu Reghencampf, antrenorul grupării roș-albastre, a spus că nu e deranjat de faptul că jucătorii săi obțin victorii la limită.
accident colentina
Tragedie pe Șoseaua Colentina! O femeie de 43 de ani a murit după ce a fost lovită de un autocar
O tragedie s-a produs luni seara, pe una dintre arterele importante ale Capitalei. O femeie în vârstă de 43 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un autocar condus de un cetățean străin, în vârstă de aproximativ 50 de ani. Accidentul rutier a avut loc pe Șoseaua Colentina, în Sectorul 2