A fi sau a nu fi în istorie

Tereza-Brînduşa PALADE
Publicat în Dilema Veche nr. 750 din 5-11 iulie 2018
A fi sau a nu fi în istorie jpeg

Există intelectuali umaniști care cultivă credința neoplatonică după care implicarea morală și civică „în istorie“ ar reprezenta un soi de cădere de pe culmile contemplației estetice sau filozofice. Tot ce intră în istorie cade în captivitatea ei și își pierde, implicit, misterul. Această credință e probabil benignă în vremuri liniștite, dar nu pare deloc la fel de inocentă atunci cînd lumea e întoarsă pe dos și e nevoie de o regăsire a reperelor critice – și cu ajutorul intelectualilor lucizi.

În plus, în acord cu spiritualitatea evanghelică, putem desluși sensul unui a fi „în lume“ care e diferit de a fi „din lume“ (In 17, 11-14). A interveni „în lume“, mai ales în vremuri tulburi, poate fi un act de generozitate – nicidecum o cădere. „Căderea“ este inteligibilă mai curînd din unghiul unui pietism neoplatonic, nelipsit de ecouri maniheiste, pentru care trupul și lumea sînt radical opuse spiritului contemplativ.  

Ca orice afacere omenească, și implicarea „în lume“ își are ispitele ei. Nimeni nu e perfect și se întîmplă deseori ca „finalitatea inițială“ a unei acțiuni să fie pierdută din vedere sau distorsionată pe parcurs. Sau, cum acțiunile sociale nu sînt de obicei solitare, pot apărea disensiuni în cadrul grupurilor care asumă o agendă activistă, chiar dacă misiunea lor e fundamental nobilă. Orgolii rănite, mici frustrări personale, puseuri de dominație – toate astea sînt omenești, prea omenești. Grupurile umane își au propria dinamică internă, paralelă uneori cu acțiunea căreia i se dedică majoritatea membrilor. Și în orice grup mai numeros e inevitabilă formarea unor subgrupuri bazate pe atracții între persoane, pe care psihologii le numesc „clici“. Rivalitățile de putere nu sînt, la rîndul lor, excluse: persoanele cu un statut social mai sus-pus sau cu o poziție de autoritate și influență se pot aștepta la mai multă considerație din partea celorlalți membri ai grupului – ceea ce poate duce la tensiuni în raport cu liderii ce dobîndesc autoritate în cadrul grupului, prin nivelarea unor asperități de comunicare între membri sau prin reușita lor de a mișca rapid grupul înspre luarea unor decizii. Grupurile sînt alcătuiri complicate, cu o cultură și o identitate proprie și cu o dinamică unică – toate evoluînd de-a lungul timpului. 

Prin urmare, dilema implicării activiste, civice sau politice „în lume“ comportă la rîndul ei o sumedenie de variabile. Pentru un intelectual obișnuit să întoarcă lucrurile pe toate fețele, provocarea e multiplă: nu e vorba doar de a acționa sau a nu acționa într-un anumit fel (dilema activistă) și de a interacționa sau a nu interacționa cu anumiți oameni (dilema socială), ci și de a contempla activ toate acestea și devenirea lor. 

Implicarea în lume a „elitelor intelectuale“ nu ar trebui să fie nici – o altă capcană de sorginte platonică – un simplu export al ideilor și valorilor într-o lume altfel materialistă și obtuză, ale cărei repere morale și spirituale sînt dezintegrate. În măsura în care stă sub zodia generozității, avînd într-adevăr valențe morale, prezența intelectualilor umaniști în lume se cuvine să implice și atitudini de tipul solidarității și compasiunii. Aceasta înseamnă și a fi bun cu „umilii și umiliții pămîntului rătăciți în Babilon“, cu vorbele adînci, răscolitoare, ale lui Petru Creția. A nu-i disprețui pe cei mai neștiutori ca tine, a nu-i lovi dur (cu vorbe tăioase, cu ironii născute din trufie) pe cei deja loviți. În practică, desigur, o minte luminată nu e totdeauna amică cu empatia și bunătatea – și nu o dată, în istorie, astfel de minți au făcut chiar casă bună cu cruzimea. 

Sau se întîmplă uneori, cum e cazul iacobinilor și al marxiștilor, ca o cauză aparent nobilă, dedicată emancipării celor asupriți, să justifice teroarea revoluționară asupra „exploatatorilor“ și a tuturor celor înrudiți cu ei, prin sofismul des întîlnit al vinovăției colective. Intelectualii marxiști au fost activi în istorie cu asupra de măsură, deși nu toți au fost revoluționari „iacobini“ sau „marxiști“ (Marx însuși a afirmat la un moment dat că nu e „marxist“). Dar efectele revoluțiilor marxiste sînt cunoscute…

Prezența activă, implicată în istorie a intelectualilor umaniști nu se poate dispensa, așadar, de discernămînt. Expusă fatalmente vulnerabilităților de tot felul sau eșecurilor utopic revoluți-nare, această prezență nu face de obicei lumea mai bună. Iar mitul filozofului-rege, prezent implicit în Republica lui Platon, e un mit și atît. E discutabil că intelectualii, indiferent de culoarea lor politică, conduc lumea mai înțelept ca politicienii sau tehnocrații – mai ales lumea „eficienței“ din zilele noastre. 

Cu toate astea, intelectualii umaniști au cîteva vocații sociale care nu pot fi suplinite prea ușor de politicieni și tehnocrați. Vocația criticii publice principiale, argumentate prin recursul la un fond cultural. Vocația de a pune la îndoială prejudecăți provenite din cultura de almanah sau din folclor. Vocația coerenței între un discurs și altul (spre deosebire de cameleonismul politicienilor). Vocația reflecției ample, cu trimiteri istorice și interogații, asupra acțiunilor politice. Vocația – atît de semnificativă azi – de a dezvolta anticorpi împotriva manipulării mediatice, împotriva știrilor false ce abundă în așa-numita „eră a post-adevărului“. Vocația comparațiilor și a gradațiilor. Vocația nuanțelor. Vocația gramaticii și a logicii, vitală într-o țară condusă de nerozi candizi pentru care arcanele celor două discipline par inaccesibile. Și vocația nesupunerii, și ea indispensabilă într-o societate în care norma e slugărnicia față de cartelul baronilor ce a acaparat statul și dregătoriile, și încearcă să instaureze un mioritic „despotism postmodern“: coruptocrația. Sau vocația rațiunii cînd politicienii agită spaime fabricate în atelierele lor de propagandă. Calmul reflexiv în fața „bombelor“ și a „petardelor“ mediatice, de cele mai multe ori create prin distorsiuni și exagerări cu efecte „explozive“. 

Dacă intelectualii abdică de la toate aceste vocații, pentru a trăi refugiați în „mistere anistorice“, rămîn numai mulțimile tăcute care se aud doar cînd aclamă politicieni populiști la adunări mussoliniene – „albe“ sau nu. Și se văd la numărarea voturilor. Intelectualii nu fac neapărat lumea mai bună – dar pot preveni, cel puțin, degradarea, uniformizarea și imbecilizarea ei. O lume care disprețuiește intelectul și inteligența este, cu vorba lui Camus, una care nu mai poate suporta îndoielile. O lume în care despotismului nu i se mai opune nici o rezistență. 

Tereza-Brîndușa Palade este conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Politice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Cum s-a transformat satul Viscri sub influența Regelui Charles. Localnic: „Era sărăcie mare” FOTO
Potrivit localnicilor, înainte de venirea lui Charles, la Viscri era „mare sărăcie”. Acum sunt multe pensiuni, puncte Gastro Local, afaceri, astfel că fiecare familie are măcar un angajat
image
Ce l-a ruinat pe Irinel Columbeanu și care a fost începutul sfârșitului: „A generat tocarea întregii mele averi”
Fostul miliardar de la Izvorani nu s-a sfiit să vorbească în ultimii ani despre declinul său. Irinel Columbeanu a povestit deschis despre ce l-a ruinat și cum a ajuns să piardă toată averea pe care a deținut-o.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.