Aparțin generației intelectuale care s-a format cu obsesia libertății și a practicat anticomunismul. Refluxul istoriei deschide acum culoarul unei generații marcate de obsesia egalității și de pandantul ei teoretic, anticapitalismul. Între acești doi versanți, portretul biografic al Părintelui André Scrima, recent publicat de profesorul ieșean Ioan Alexandru Tofan (Humanitas, 2021), prezintă viața unei personalități parcă menite generației mele, deși cred că mobilitatea sa evanescentă – prin toate locurile și timpurile (imaginare) – îl fac delectabil, din fericire, pentru cititorii de toate vîrstele și orientările.
Acest „gentleman creștin”, cum l-a numit Andrei Pleșu, a lăsat o urmă durabilă printre ucenicii cîștigați în anii ʼ90, cînd s-a repatriat (de fapt, a revenit pe meleagurile natale, căci patria lui terestră nu avea contur). Stă dovadă în acest sens faptul că unii dintre cei mai fervenți discipoli – în frunte cu Anca Manolescu, Virgil Ciomoș, Vlad Alexandrescu, Anca Vasiliu și Bogdan Tătaru-Cazaban – i-au grădinărit cu venerație arhiva postumă (lăsată Colegiului Noua Europă) și i-au editat riguros textele, într-un proces laborios, încă plin de surprize. Impresii la fel de durabile va fi produs André Scrima și în alte medii și vremuri, cam pe oriunde l-a purtat fecundul, neliniștitul & complexul său parcurs terestru. De altfel, însăși noțiunea de „urmă” (a transcendenței) ocupă o poziție centrală în hermeneutica unificatoare prin care Părintele Scrima și-a ilustrat polifonicele înzestrări.
Fostul ucenic al misteriosului Ivan Kulîghin – călugărul rus temporar exilat la mînăstirea Antim, ca magistru isihast al Rugului Aprins – avea să distribuie vestigii memorabile în toate spațiile pe care le-a traversat (Franța, Elveția, India, Italia, Liban, SUA, Turcia, Israel, Muntele Athos). Discret și evanescent, girovag specializat în dispariții și apariții deopotrivă neașteptate, Părintele Scrima și-a marcat toți interlocutorii – erudiți din ordine monahale apusene, Papi (precum Ioan al XXIII-lea și Paul al VI-lea), feluriți cardinali participanți la Conciliul II Vatican, un patriarh ecumenic (de talia lui Athenagoras) sau teologi creștini și musulmani, frecventați la Beirut – lăsînd fiecăruia o amintire ușor perplexă, afectuoasă și admirativă.
Ioan Alexandru Tofan a întrețesut migălos și expresiv suma mărturiilor disponibile, cercetînd atît arhive (inclusiv la CNSAS, NEC și mînăstirea Deir El Harf) și corespondența păstrată, dar și o sumedenie de evocări/mărturii apărute în țară și în presa internațională. Citind reconstituirea unui traseu existențial care începe și se încheie în România, după ce a ocolit lumea, neocolindu-i punctele spirituale nevralgice, nu poți spune că descoperi un „nou” Scrima, în sfîrșit despuiat. Omul rămîne la fel de enigmatic precum o scenă pictată în clarobscur. El atinge toate genurile proxime, căci se învecinează cu toate formele cunoașterii, dar lasă lumii prin care a trecut dîra unei diferențe specifice fără definiție.
Trebuie să-i recunoaștem spiritul de finețe (lipsit de o geometrie propriu-zisă), curiozitatea culturală superior-diletantă, geniul transpunerii simbolice, vivacitatea analogică, independența (față de politică, ideologii, grupări și adevăruri osificate), dar și simțul dialogic al unui networking eficient, în slujba unor proiecte inefabile. Fiind cu deplină pregnanță el însuși, nu cerea pentru sine nimic. Era pasionat, dar și distanțat, grație talentului ironic, practicîndu-și chemarea agapică la adăpostul unui scut platonic. În fine, deși peste măsură de inteligent, a acceptat, cu o smerenie diaconală, patronajul unor figuri bisericești importante, pe care le-a sfătuit, fără să le manipuleze. Pe scurt, a respectat cele trei voturi monahale (sărăcia, castitatea și ascultarea) într-o formulă sui generis, fidelă Duhului Sfînt, care suflă unde voiește... Cel mai mult m-aș bucura dacă receptarea lui în Ortodoxia românească ar depăși retorica exotismului și plecăciunea fariseică dinaintea excepției. Părintele André Scrima și moștenirea sa spirituală merită o dezbatere profundă, care să pună în lumina unei noi conștiințe ecleziale atît motivele pentru care a plecat, cît și pe cele pentru care a dorit să treacă dincolo tocmai aici.
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.
