De ce merită să faci un festival

Am început în 2011 și, de atunci, viața mi s-a ordonat și în funcție de data Festivalului Dilema veche. Am făcut drumul spre Alba Iulia de zeci de ori. Am făcut lucruri „de toată mîna“, care intră la capitolul „organizare“, pe care nu știam că le pot face. Am învățat multe între timp. Așa încît să-mi fie îngăduit un text personal.

● Ideea. „Ce idee bună ai avut cu festivalul!“, îmi spune cîte cineva. Adevărul e că n-am avut nici o idee. Pur și simplu am observat că așa fac alții și m-am gîndit că putem face și noi. Văzusem pe Internet că în lumea anglo-saxonă universitățile organizează cîte-un „festival of ideas“, cu dezbateri, conferințe, proiecții de filme documentare și altele. Urmărisem, tot pe Internet, The New Yorker Festival. În 2009 am fost invitat la festivalul organizat de revista Internazionale la Ferrara și am văzut pe viu ce înseamnă un oraș vechi în care, de vineri pînă duminică, se creează o comunitate ad-hoc în jurul unor evenimente și valori culturale. Și mi-am zis că ar putea și Dilema veche să facă așa ceva, dacă ar găsi un astfel de oraș. Întîmplarea a avut și ea un rol: am descoperit Alba Iulia, cu cetatea renovată și cu cîțiva vizionari în administrația locală, care au înțeles sensul dezvoltării durabile pentru orașul lor.

● Cum s-a construit. N-a fost ușor. Uneori, îmi vine să spun că, dacă te iei după legislația românească, ar trebui să nu te-apuci de nimic, în nici un caz de vreo manifestare culturală. Și în nici un caz în colaborare cu administrația publică, pentru că e strînsă în niște chingi foarte puternice, care nu-i dau voie să facă mai nimic sau îi pun piedici birocratice cînd vrea să facă, totuși, ceva. Noroc cu principiul strămoșesc „omul sfințește locul“. Am nimerit, la Primărie și la Consiliul Județean (iar de doi ani, și la Biblioteca Județeană), peste cîțiva oameni care au înțeles că un asemenea festival are valoare și sens pentru Alba Iulia și merită făcut. Așa că – lucrînd, rîzînd, preluînd idei și sugestii unii de la alții, înțelegîndu-ne sau neînțelegîndu-ne, ca între oameni – l-am făcut. A crescut de la an la an și a atras în Alba Iulia turiști care bat drumul pînă acolo special pentru festival. Dintr-un barometru local rezultă că peste 60% din publicul festivalului e format din oameni veniți din afara orașului. Parcă tot nu-mi vine să cred, deși, ce-i drept, hotelurile și pensiunile sînt pline în ultimul weekend din august (căci aceasta e data la care ne-am fixat; puteți socoti de pe acum cînd va avea loc la anul). Dincolo de asta, mi se pare că festivalul a reușit să creeze o atmosferă care e numai și numai a lui. Dacă n-aș fi om cu părul alb (mă rog...), mi-ar veni să scriu pe un zid Dilema veche + Cetatea Alba Carolina = Love.

● Rețeta. E, de fapt, mai simplă decît pare: o conferință inaugurală; cîteva dezbateri, conferințe, lecturi; eventual expoziții (n-am avut în fiecare an); activități pentru copii (pentru că de sub mantaua Dilemei a ieșit, ani la rînd, Dilematix, suplimentul pentru copii inteligenți); seara – concerte. Unii care se pricep spun că e un festival greu de făcut, pentru că îmbină chestiuni „elitiste“ (cum ar fi conferințele și dezbaterile) cu altele „populare“ (cum ar fi concertele pop și rock). Se poate. După cinci ediții, mi se pare mai degrabă că e nevoie de răbdare pentru a obișnui publicul să recepteze cu aceeași plăcere și-și. Căci distincția asta între „elitist“ și „popular“ e, de cele mai multe ori, falsă. Și – tot după cinci ediții – pot să spun că în general cade în gol.

● Cuvintele. Anul acesta, am croit programul punînd în centru o temă actuală a Europei și a lumii: migrația. Din ea decurg altele, la fel de actuale. Am avut trei categorii de invitați care au dezbătut tema: lideri religioși, diplomați și intelectuali publici. La fiecare dezbatere au participat cîteva sute de persoane, ceea ce nu e deloc puțin pentru astfel de manifestări. Au fost și lecturi publice – cu Teodor Baconschi, Armand Goșu și Andrei Oișteanu. Și o conferință a lui Andrei Oișteanu despre evreii din România. Și la toate acestea audiența a fost de ordinul sutelor de persoane. Este publicul festivalului unul special? După părerea mea, da (vezi mai jos).

Era de așteptat ca, la conferința inaugurală – susținută de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR – să asiste un public numeros. Așa s-a întîmplat și la edițiile trecute (cînd „deschiderea“ le-a aparținut lui Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu ori „triadei“ Pleșu – Liiceanu – Patapievici). Tema ar fi trebuit să fie – după cum s-a tot scuzat, la început, dl Isărescu – „plicticoasă“. N-a fost deloc. Cei de față au putut asista la un discurs clar și argumentat, cu multe exemple, care a „recapitulat“ istoria economică și financiară a tranziției românești, punctată cu încercarea de a dezghioca dilema: am fi putut face mai mult și mai bine? Au urmat, ca de obicei, întrebări din partea publicului. Care este, într-adevăr, special (vezi mai jos).

● Concertele. Au adunat mai mult public decît oricînd, deși (sau poate tocmai pentru că) au fost de o mare diversitate. „Noi sîntem ceilalți.“ Acesta e sloganul festivalului și a fost perfect ilustrat de programul muzical. Vineri seara, Budapest Gypsy Simphony Orchestra a umplut Piața Cetății, iar pe „scena mică“ (amenajată în curtea interioară a UM 01684 – e pentru prima dată cînd o unitate militară din România își deschide porțile pentru un festival!) au fost sonorități americane (cu AG Weinberger, Marcian Petrescu & Trenul de noapte, Westroot). Sîmbătă, a ajuns la Alba Iulia un spectacol care a făcut istorie în Italia, „Bella Ciao“, iar pe scena mică a cîntat Hakeshet Klezmer Band din Oradea. Duminică, Holograf a cîntat cum n-a mai cîntat niciodată și nicăieri, la instrumente acustice, cu Marius Bațu și un cvartet de coarde, în prezența a 10.000 de spectatori, iar pe scena mică (în fața căreia au mai încăput vreo 4000) a cîntat Mahala Rai Banda. Dacă nici acest „amestec“ muzical nu spune foarte clar că noi sîntem ceilalți, atunci cine-l poate spune?

● Publicul. După cinci ediții, un barometru local (căci da, municipalitatea din Alba Iulia folosește și astfel de măsurători pentru a cunoaște opiniile cetățenilor) și discuții pe străzile cetății cu mulți, mulți oameni, nu mă înșel dacă spun că festivalul a creat un public special. E format, în primul rînd, din locuitorii orașului, care și-au „recucerit“ Cetatea. Li se adaugă oamenii veniți din alte părți, „ceilalți“, aduși în oraș de festival. La un loc, au fost anul acesta peste 30.000, în cele trei zile de festival. Dincolo de cifre, publicul e special prin curiozitate, atenție, prin capacitatea de a se bucura împreună, prin întrebările adresate invitaților după conferințe, prin plăcerea de a lega discuții, pe vreo terasă sau pe stradă, cu colegii mei de redacție ori cu invitații la festival. Chiar mi se pare că la Alba Iulia s-a creat o comunitate dilematică, legată de cîteva valori pe care le-a susținut Dilema timp de două decenii și mai bine. Și cu asta am răspuns la întrebarea din titlu.

● Încheiere. Notați, vă rog. Următorul festival va avea loc în ultimul weekend din august 2017. Noi sîntem ceilalți.

Un articol special despre protagoniștii Festivalului, aici.

Foto: Mircea Oculeanu