Cine ascultă o casă? – despre reutilizarea fondului construit existent –

Cuvîntul „patrimoniu” lasă adesea impresia unui termen ușor desuet, menit să desemneze o moștenire mai greu de întreținut sau de integrat în lumea de azi. Pentru a pune accentul pe importanța patrimoniului în sănătatea culturală și chiar emoțională a unei societăți, dar și pentru a explica acest termen pe înțelesul tuturor – pentru că, în relația cu patrimoniul, publicul are nevoie de informare și de ghidare –, în ultimii doi ani a fost dezvoltat proiectul „Cine ascultă o casă?”. Seria de evenimente organizate de Asociația Human Made Art, prin platforma Cronicari Digitali, cu susținerea Ordinului Arhitecților din România, prin Timbrul de Arhitectură, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, face o radiografie actuală a situației clădirilor din mediul urban și rural, încercînd să ofere soluții de integrare a noii arhitecturi în zonele istorice și de patrimoniu cultural, alături de exemple de bune practici în restaurarea și consolidarea clădirilor de patrimoniu. Altfel spus, se încearcă nu doar ascultarea unei case, dar și un răspuns concret la nevoile ei. În acest context, atelierul interactiv de sîmbăta trecută a avut ca temă reutilizarea fondului construit existent în mediul rural și urban, adică înțelegerea construcțiilor existente ca „resurse reutilizabile”. Asta pentru că, după cum a afirmat managerul cultural Irina Leca în deschiderea evenimentului, nu doar ce e clasat drept monument istoric trebuie păstrat, e important și reutilizabil întreg fondul construit, ca parte a abordării sustenabile. 

Pe lîngă valorile estetice ale unei case vechi, mai sînt și cele sentimentale de care trebuie să se țină cont, iar a renova ceva vechi nu este mai ușor decît a reconstrui, a fost de părere arhitectul Köllő Miklós în prima secțiune a discuțiilor, dedicată mediului rural și mic urban. Casa nu trebuie gîndită ca un muzeu, ci poate fi oricînd adaptată nevoilor – de exemplu, într-o bucătărie, cuptorul tradițional și cel cu microunde se pot completa reciproc. E nevoie de oameni pentru a ține o clădire în viață, a completat Marina Batog, specialist în economie urbană. Avem mult patrimoniu industrial abandonat, dar și clădiri publice rămase fără utilizatori, magazine centrale care nu mai sînt sustenabile, o decădere a transportului pe căile ferate. Sînt necesari utilizatori pentru a păstra un spațiu viu, prin urmare principala provocare pentru cei care se ocupă de revitalizarea patrimoniului local este potențarea spațiului, încît să atragă oamenii.

Michaela Türk, director de dezvoltare și implementare proiecte al Fundației Mihai Eminescu Trust, a venit cu cîteva exemple de practici în care au fost combinate trei elemente: restaurare, implicarea comunității în planificare și implementare și viața de după acest proces. În Alma Vii, sat din Sibiu cu nici 500 de oameni, localnicii au fost întrebați ce își doresc, de ce ar avea nevoie pentru a trăi mai bine în comunitate. Așa s-a ajuns la restaurarea și reconversia funcțională a bisericii fortificate, cu păstrarea semnificației turnurilor. În unele încăperi localnicii își pot vinde produsele, obiectele donate de săteni au fost folosite pentru redecorare, iar pentru că o doamnă voia să coacă plăcinte într-un cuptor tradițional care se păstrase acolo, acesta a fost integrat și recondiționat. În Archita, Mureș, sat în care nu mai exista un cămin cultural, prin „ȘURA” s-au pus bazele unui laborator de implicare civică, cu programe de educație non-formală, ateliere pentru copii, conferințe. 

În a doua parte a discuțiilor, axată pe reutilizarea fondului construit existent în mediul urban, arhitectul Liviu Ianăși, conf. dr. la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“, a subliniat, legat de viitorul orașelor, că acestea vor trebui să evolueze mai alert, să se adapteze provocărilor, să fie mai atente la resurse, iar acest lucru poate avea consecințe pentru patrimoniu, pentru gestionarea moștenirii. Valoarea patrimoniului n-ar mai trebui să fie gîndită strict la nivel cultural sau economic – altfel spus, ar trebui să trecem dincolo de depozite devenite berării sau de centrale energotermice devenite muzee și să ne gîndim și la folosințe casnice, la nevoile de locuire. Patrimoniul este și o resursă socială, de continuitate, de mediu, iar șansa o reprezintă educația și multiplicarea actorilor urbani, dincolo de primării și de investitori, așa încît orașele să poată să inoveze. În acest context, merită menționată existența Festivalului Școlilor de Arhitectură din România, FAST, dezvoltat de Ordinul Arhitecților, care, între 1 și 5 noiembrie, are o primă serie de întîlniri la Timișoara. Coordonatorul proiectului, arhitectul Amalia Enache, a vorbit despre felul în care, prin programele educaționale ale OAR, pînă acum, în ultimii zece ani, 33.000 de elevi au beneficiat de cursuri de urbanism, legislație, sustenabilitate și au învățat cum să devină cetățeni mai buni, implicați în viața orașului.

Arhitectul Alexandra Stoica, director adjunct restaurare la Institutul Național al Patrimoniului, a atins problema reutilizării clădirilor existente ca măsură de reducere a impactului schimbărilor climatice. Utile, în acest demers, sînt maparea spațiilor nefolosite, o metodologie de intervenție non-invazivă pentru eficientizarea energetică a clădirilor cu valoare istorică și culturală, dar și existența unui centru de mentenanță, pentru că restaurarea ar trebui să fie ultima soluție. În conversia patrimoniului sînt implicate trei forțe: arhitectul, investitorul și proprietarul, iar situația cea mai dificilă este cînd se ajunge la demolarea preventivă, a fost de părere arhitectul Adrian Crăciunescu, conf. dr. UAUIM, care a dat și cîteva exemple în care clădirile fie au fost demolate și s-a construit altceva, fie s-a încercat păstrarea specificului lor, cu un rezultat arătînd ca un fals grosolan. De regulă, e o problemă de fonduri, se fac renovări brutale cu bani puțini, iar lumea nu prea stă să mai judece anularea trecutului. În plus, de multe ori, avizele necesare construirii se obțin mai repede decît cele pentru restaurare. În final, arhitectul urbanist Claudia Pamfil, membru al Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism a Municipiului București, vorbind despre atitudinea manifestată prin documentații de urbanism și rolul administrației, a subliniat un aspect important: costurile sînt ale prezentului, dar beneficiile sau eventualul impact negativ vizează generațiile viitoare.

Pe 8 noiembrie este sărbătorită la nivel mondial Ziua Urbanismului, care aduce în prim-plan problemele și efectele urbanizării asupra societății și a mediului. O planificare reușită a orașelor îmbunătățește viața oamenilor, iar conversia fondului construit în mediul urban sau rural nu înseamnă altceva decît o adaptare a lui la necesităţile prezentului, cu păstrarea valorii memorial-istorice. În relația cu patrimoniul se pornește de la oameni – el nu poate trăi dacă nu e activat de comunitate, de interesul public, de legăturile emoționale cu membrii societății.