Referendum pentru turul II

27 martie 2019   O, tempora!...

„Aproape hotărît“ să convoace un referendum pe tema situației din Justiție, Președintele României urma să aibă marți consultări cu cîțiva reprezentanți ai societății civile. Modelul, aplicat și altădată, e teoretic corect, dar, indiferent de perspectivă, arată a formalism inutil și oarecum ofensator.

Ofensator pentru că un referendum pe o astfel de temă, convocat la data alegerilor europarlamentare, așa cum intenționează șeful statului, e gîndit în mod evident ca un instrument de încurajare a prezenței la vot. Oricît i-ar măcina pe președinte și pe apropiații săi grija pentru Justiție, e naiv să scoatem calculul politic din ecuație. Dacă va exista acest referendum, el e menit să sprijine din flanc partidele care se vor alinia în spatele său în turul doi al prezidențialelor din toamnă.

La Palatul Cotroceni, cineva pare să creadă că un scor bun al PNL și al Alianței 2020 va fi începutul formal al înlăturării PSD de la putere. Acel moment cînd Sisif se supără pe bolovan, îl face țăndări, îl pune în plasă și urcă trimfător pe munte, de unde privește satisfăcut în jos.

Sînt însă o sumă de riscuri care trebuie luate în calcul.

● Primul și cel mai important este acela al unui eșec al referendumului, indiferent de întrebare. Acest scenariu este plauzibil exact din motivul expus mai sus. Premisa de la care se pleacă e aceea că publicul va intra în joc și va accepta un soi de complicitate cu strategii Cotroceniului. Nu e obligatoriu. În toamna anului trecut, foarte mulți oameni calculau că nu e posibil un vot „împotriva familiei“. Ei bine, a fost posibil un boicot izvorît din lehamite și din refuzul unei agende străine de cea a cetățeanului de rînd. Cine are răbdare să urmărească sondajele o să vadă că, în ciuda zgomotului insistent făcut de ambele părți ale conflictului, Justiția, cu tot ce presupune ea, nu e chiar preocuparea principală a românilor.

● Al doilea risc major e ca referendumul să reconfirme (a cîta oară) faptul că avem o societate scindată în două mari tabere care se îndepărtează una de alta lent și sigur. Admitem, așadar, ca ipoteză faptul că referendumul întrunește cvorumul. O participare undeva sub 40%, dar peste 30, minimumul obligatoriu pentru validare. Marcăm încă o dată preocuparea unei părți din electorat pentru starea Justiției și cîteva metafore căznite ce vor fi rostogolite întruna cel puțin pînă la prezidențiale. Efecte directe nu au cum să fie, guvernarea nu se face prin referendumuri. Vom înregistra astfel încă o împușcătură în genunchii democrației românești, după ce participanții vor observa că opinia lor contează prea puțin. Cam la fel de puțin cît a contat acum zece ani cînd, tot în baza unui calcul politic, predecesorul domnului Iohannis convoca un alt referendum fără urmări.

● Al treilea risc e să vedem în tabăra Opoziției fracturi majore plecate de la asumarea meritelor pentru succes. Relația dintre Alianța 2020 și PNL a funcționat după modelul Benjamin Button: a început cu un divorț, acum se fac eforturi în vederea căsătoriei. Dacă referendumul va înregistra o participare mare și un vot masiv pro-Justiție, al cui e meritul? Al organizatorilor campaniei „Fără penali în funcții publice“, al celui mai mare partid de opoziție sau al președintelui? Și cum va funcționa dinamica relației dintre acești actori? Dacă vrea să fie luată în serios, Alianța e obligată să aibă un candidat la președinție. Vom avea astfel măcar doi candidați călărind valul succesului. Vedeți armonie aici? Nu e cazul. Dar vom avea o colaborare scrîșnită care va exploda într-un uriaș foc de artificii atunci cînd toți cei enumerați mai sus vor trebui să își împartă puterea.

Așa cum arată în acest moment, ideea referendumului e o scumpă și riscantă manevră de recuperare a patru ani de absențe, cartușe trase în aer și inexplicabilă detașare. Un efort cinic care nu e dublat și de o analiză cost-beneficii foarte solidă.

Fără candidat viabil pentru Cotroceni, PSD bîjbîie confuz, în timp ce toate sondajele îl dau pe actualul președinte cîștigător sigur al primului tur. Singura întrebare privește adversarul din turul II și ce se poate întîmpla acolo. Al doilea tur al prezidențialelor din toamna aceasta se joacă acum, sub ochii noștri. Va fi „Iohannis vs PSD“ sau „Iohannis vs Alianța 2020“? Nu e chiar o întrebare lipsită de sens în condițiile în care actualul șef al statului e contestat scrîșnit pe la toate colțurile, dar foarte rar în public, de teamă că arcul pesedist va profita.

Altfel spus, președintele are nevoie disperată de un adversar pesedist. Cu acest referendum încearcă să și-l creeze. Mizează pe enervarea PSD, pe mobilizarea PSD și pe frica PSD.

Ridicarea unui candidat al PSD suficient de credibil va face ca și pe partea dreaptă a spectrului să dispară confuziile. Nu va mai fi timp de calcule și experimente. Unitatea sub steagul lui Klaus Iohannis va fi cuvîntul de ordine. Un nou mandat pentru „al nostru“, încă o tură pe tușă pentru „al lor“.

Sînt puțini oameni care întreabă la ce ar folosi un referendum. Chiar mai puțini sînt cei care pun aceeași întrebare cu ochii spre al doilea mandat Iohannis.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

Mai multe