Noua Democrație și vechea criză

9 iulie 2019 O, tempora!...

În Grecia, victoria dreptei era previzibilă. Rezultatul scrutinului se datorează determinării partidului conservator Noua Democrație de a abandona austeritatea și dezamăgirii votanților de stînga și populiști care au sancționat Syriza pentru nerespectarea promisiunilor. Absenteismul masiv (42%, într-o țară în care votul e obligatoriu) poate fi citit mai ales în această cheie. În ciuda referendumului din 2016, solicitat și dorit chiar de Syriza, care a arătat că grecii nu își doresc reformele cerute de FMI și Banca Mondială, Guvernul Tsipras a întreprins pînă la urmă planul care a condus la concedieri și reduceri salariale, unele privatizări, o reașezare a fiscalității. Vara trecută, guvernul s-a văzut incapabil să gestioneze un incendiu forestier de proporții. În fine, a mai intervenit și spinoasa chestiune a Republicii Macedonia de Nord – numele statului fiind cedat de Tsipras, în baza unui acord, la presiunea Occidentului, cu prețul blamului unanim din partea electoratului naționalist și suveranist. Toate acestea au erodat credibilitatea Syrizei și au contribuit la înfrîngerea lui Alexis Tsipras în alegeri.

Situația e mai bună și mai proastă ca oricînd pentru un nou început politic. Și tocmai asta propune Noua Democrație. Ieșirea din zona euro a fost evitată. Iar Grecia a scăpat de controlul asupra economiei impus de creditori. După ani de reforme dureroase, țara a (re)devenit suverană. Măsurile au avut însă costuri sociale majore. Cifrele șomajului au crescut alarmant (în momentul de vîrf al crizei ajunsese la 40%). Au avut de suferit mai ales tinerii: jumătate dintre cei sub 25 de ani nu au locuri de muncă. Veniturile salariale medii au scăzut cu aproximativ 25%. Pensiile au fost reduse substanțial. Bugetele pentru sănătate și educație au fost considerabil reduse. Chiar dacă, în 2016, Grecia a ieșit pentru prima dată pe plus, excedentul e nesemnificativ în comparație cu magnitudinea datoriilor. Ca să și le plătească, Grecia trebuie să înregistreze un excedent bugetar de cel puțin 2% în fiecare an, pînă în 2060. O țintă greu, dacă nu chiar imposibil de atins. Chiar și în condițiile în care – așa cum s-a promis – unele datorii vor fi iertate.

Noua Democrație mizează pe privatizări pentru a acoperi pierderile și a spori încasările la buget, dar și pe măsuri pentru încurajarea antreprenoriatului. În campania electorală, noul premier Kyriakos Mitsotakis a mai promis și o reducere a impozitelor. E vorba de impozitele pe proprietăți funciare, de impozitele pe profit ale întreprindevrilor mici și mijlocii și de unele cotizații sociale. Dar el va trebui, în același timp, să mențină angajamentele față de Eurogrup cu privire la datorii. Mulți analiști au dubii că statul își va putea păstra aceste angajamente în condițiile unei relaxări fiscale. Premierul speră de asemenea să poată renegocia aceste datorii și mai ales modalitățile de restituire – însă cît de flexibili pot fi reprezentanții Eurogrupului pe fondul deja numeroaselor indulgențe și facilități oferite? Pîrghii de influență există – Noua Democrație s‑a afiliat, în Parlamentul European, cu PPE, cea mai puternică forță politică din hemiciclu –, însă marjele de manevră sînt minime. Potrivit celui mai recent raport de supraveghere al Eurogrupului, publicat luni, a doua zi după alegeri, dar înainte de învestirea lui Mitsotakis, datoria publică a Greciei se ridică la 180% din PIB, iar plata datorilor s-a încetinit în ultimele trei luni. E deci puțin probabil că noul premier are șanse să-și îndeplinească una dintre promisiunile cu greutate din campanie.

Pe de altă parte, partidul de stînga al lui Tsipras rămîne, în ciuda înfrîngerii suferite, o forță. Din opoziție, Syriza va fi redutabil. Intrarea în opoziție reprezintă o lovitură și, în același timp, o șansă. Syriza e forțată să iasă de la guvernare tocmai cînd, cum-necum, a scos țara la liman. Partidul și-a încălcat promisiunea și a aplicat planurile de austeritate cerute de creditori. Dar a putut totuși obține cîteva beneficii, mai ales pentru categoriile defavorizate. În poziția de partid de opoziție va putea coagula forțele de stînga pentru menținerea acestor avantaje și-și va putea consolida poziția. O opoziție responsabilă, dar activă, cum își dorește Tsipras, poate pretinde și cîștiga guvernarea în următorul ciclu electoral. Sau chiar mai devreme, dacă Noua Democrație nu va ști să guverneze echilibrat într-o țară devastată de criză și profund instabilă.