Căpşunarii români şi competitivitatea germană
Creşterea economică din România loveşte în Germania. Asta reiese dintr-un articol publicat luni de Die Welt: ca urmare a creşterii economice, tot mai puţini lucrători agricoli din România mai acceptă să lucreze în Germania. „Din cauza lipsei culegătorilor ne putrezesc căpşunile pe cîmp“, titrează cotidianul german. „Graţie fondurilor europene, economia din Estul Europei duduie şi, din cîte se pare, oferă alternative mult mai atractive la munca sezonieră pe ogoarele vest-europene. În plus, la nivel european, domenii precum construcţiile sau serviciile de livrare sînt mult mai dezvoltate. Ceea ce întăreşte competiţia pentru lucrătorii competenţi şi dispuşi să muncească din greu.“
Nu e clar ce ştiu fermierii germani despre „creşterea economică“ din România ori despre bunăstarea produsă de fondurile europene (rămase oricum neaccesate). Ce e sigur e doar această realitate a cîmpurilor rămase nerecoltate. Cum de s-a ajuns aici? Pentru culegerea căpşunilor şi a sparanghelului ar fi nevoie, anual, de aproximativ 160.000 de lucrători sezonieri. Nu recrutarea în sine reprezintă problema, cît fiabilitatea forţei de muncă. Fermierii se plîng că, tot mai des, lucrătorii recrutaţi nu vin la fermă la data stabilită, că renunţă la job înaintea încheierii sezonului de recoltare sau că nu-şi dau silinţa în timpul orelor de muncă, aducînd pierderi importante. Imigranţii sînt mult mai flexibili – se plîng fermierii germani. Dacă află de un job mai bine plătit, renunţă de îndată la cel pe care îl au deja, mai notează ziarul german.
De fapt, tocmai legislaţia muncii e problema, şi nu presupusa „creştere economică“ din ţările care exportă forţă de muncă ieftină. Lucrătorilor agricoli de import li se oferă salariul minim (adică 8,84 euro pe oră). Însă nu atît oferta salarială e descurajantă, cît condiţiile contractuale generale. Lucrătorii sezonieri sînt folosiţi în campanii cu durată fixă, determinată doar de volumul de muncă. Neavînd nici o garanţie că îşi vor găsi ceva de lucru odată încheiată recoltarea, e cumva firesc să fie „flexibili“. Pînă la urmă, e doar o formă de adaptare la „flexibilizarea“ relaţiilor contractuale cerută de patronate şi încuviinţată de modificările legislative din ultimii ani. Relaxarea condiţiilor de muncă a lovit exact sectorul cel mai slab dezvoltat al economiei germane, adică agricultura. Pot oferi fermierii salarii mai bune pentru căpşunari? Ar putea, dar cu preţul unei scăderi a competitivităţii. Iar căpşunarii români au devenit esenţiali. Şi se vînd scump.
Cum ar putea atrage Germania forţă de muncă în domeniul agricol? Angela Merkel a justificat cultura ospitalităţii cu privire la refugiaţi prin nevoia (reală) a Germaniei de a atrage forţă de muncă. Însă refugiaţii sirieni şi maghrebini nu pot fi folosiţi la lucrările agricole – spun fermierii germani. O dată pentru că, în general, nu sînt calificaţi. Apoi, pentru că nu vor să vină la ţară, preferînd să stea la oraş, acolo unde au mai multe oportunităţi de job-uri. Nu în ultimul rînd, în fermele germane se vorbesc româna şi polona, deci integrarea lor ar pune numeroase probleme, mai spune Die Welt.
Fermierii ar vrea să aducă forţă de muncă din Ucraina: lucrători calificaţi (încă) atraşi de salariile oferite de germani. Dar Ucraina nu e membră a Uniunii Europene, aşa că obţinerea permiselor de şedere şi a vizelor de muncă presupune demersuri greoaie. O soluţie ar fi parafarea unui tratat bilateral între Germania şi Ucraina sau prelugirea (pînă în 2020) a unei înţelegeri cu state din Balcanii de Vest (Bosnia şi Serbia).