Scriitori în Cetate

În cadrul Festivalului Dilema veche de la Alba Iulia, weekend-ul acesta, mai exact sîmbătă, 31 august, de la ora 18, pe Traseul celor Trei Fortificaţii din Cetate, la maratonul de poezie moderat de Simona Sora, vor citi poeţii Andrei Bodiu, Dan Coman, Domnica Drumea, Adela Greceanu, Claudiu Komartin, Marin Mălaicu-Hondrari, Aurel Pantea şi Radu Vancu; iar duminică, 1 septembrie, tot de la ora 18, Filip Florian, Matei Florian, Florin Lăzărescu şi Ioana Pârvulescu vor susţine lecturi, cu nostalgia saloanelor literare de altădată, în casele vechi ale cîtorva gazde primitoare. Ca o completare şi ca un preview al acestor lecturi de poezie şi proză, iată cîteva scurte prezentări, însoţite de recomandări personale din opera fiecărui scriitor.

Dacă nu mai găsiţi, prin vreun anticariat, volumul de poezie premiat al lui Andrei Bodiu, Studii pe viaţă şi pe moarte (Paralela 45, 2000) sau romanul Bulevardul Eroilor (Paralela 45, 2004), anul acesta, scriitorului şi universitarului braşovean i-a apărut un inedit jurnal de călătorie, China, jurnal în doi timpi (Tracus Arte), rezultat în urma a două călătorii în China, înainte şi după fondarea Institutului Confucius de la Universitatea „Transilvania“ din Braşov, inaugurat anul trecut.

Cum primele cărţi de poezie ale lui Dan Coman, Anul cîrtiţei galbene şi Ghinga, deşi reeditate, nu mai sînt de găsit, recomand cele două cărţi apărute anul trecut: antologia de poezie ERG (Charmides) şi poemul în proză sau basmul liric-grotesc Parohia (Cartea Românească, 2012) – construit deopotrivă ca monografia subiectivă a unei aşezări rurale ardelene nenumite, dar şi ca poveste a maturizării tîrzii, la 30 de ani, a băiatului cel mare al preotului din sat. De o frumuseţe stranie, prin lirismul grotesc în care se amestecă religiosul, fantasticul, ruralul şi politicul, Parohia este dominată de vag şi ambiguu, are momente de tandreţe şi duioşie, care sfîrşesc în agresivitate şi cruzime şi un comic ce dezvoltă tuşe groteşti memorabile.

După debutul din 2003, cu volumul Crize, Domnica Drumea a mai publicat o singură carte de poezie – Not for sale (Cartea Românească, 2009), dedicîndu-se, între timp, mai mult traducerilor din Tennessee Williams, Carson McCullers, Charles Bukowski sau Amy Tan. Un argument în plus pentru poemele noi pe care le va citi la maraton.

După ce a scris, împreună cu fratele său, romanul copilăriei în Drumul Taberei Băiuţeii (Polirom, 2006), carte reeditată şi deja tradusă, Matei Florian a publicat Şi Hams Şi Regretel (Polirom, 2009), un fantasy clinic ca un vesel roman tragic, de un obscur hazos şi o candoare delirantă, muzical şi misterios, de o stranie frumuseţe. Poem eroic al unei lumi interioare aflate în plin proces de degradare, un delir liric ce evoluează dinspre comicul tandru spre tragismul unei conştiinţe chinuite, care se stinge într-o litanie halucinantă, alternînd pedanterii minimalist-metafizice cu fantezii lirice şi jocuri de limbaj, Şi Hams Şi Regretel este o carte pe care am tot recomandat-o în ultimii ani.

Filip Florian a luat toate premiile importante la debutul cu Degete mici (Polirom, 2005), dar preferatul meu rămîne tot Zilele regelui (Polirom, 2008), ficţiunea istorică minimalistă, de atmosferă, care spune aventura românească a prinţului Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig de Hohenzollern-Sigmaringen, devenit ulterior regele Carol I. Ca în orice basm istoric, însă, personajul principal nu este regele, ci dentistul lui (ajuns martor anonim al epocii bucureştene de secol XIX, umbră secretă şi dublul regelui, actor în culisele istoriei dominate de intrigi politice şi secrete de familie) şi o pisică vorbitoare, cu inclinaţii spre lirism. Filip Florian a publicat anul trecut şi romanul Toate bufniţele (Polirom).

Adela Greceanu revine în poezie, după o absenţă de aproape un deceniu, ultimul ei volum de versuri fiind postnaumianul Înţelegerea drept în inimă (postfaţă de Simona Sora, Paralela 45, 2004), unde versurile, frazele, notele şi micile fragmente ale unui „jurnal de viaţă“, trăirile şi gîndurile dragostei zilnice sînt proiectate de vocea lirică feminină, pe pînza emotivă a unei stări de graţie ca o formă superioară de „înţelegere“. Confesiunea unei fete singure, romanul Mireasa cu şosete roşii (Polirom, 2008) este povestea presupuselor iubiri, unde platitudinea, castitatea şi efemeritatea iubiţilor conferă dramatism singurătăţii fetei, predispusă, o vreme, să inventeze sentimente, apoi epuizată de ataşamentul faţă de goliciunile sufleteşti pasagere.

Claudiu Komartin a revenit şi el anul acesta cu un nou volum de poezie, Cobalt (Casa de editură Max Blecher), după o pauză de patru ani, în care s-a dedicat mai mult poeziei altora, în postura de editor, fie la Casa de editură Max Blecher, unde a ajutat să debuteze, în ultimii ani, mulţi tineri poeţi interesanţi, fie la Tracus Arte, unde a scos deja, împreună cu Radu Vancu, două antologii cu Cele mai frumoase poeme din 2010 şi din 2011.

Anul acesta, Florin Lăzărescu a revenit cu al treilea său roman, Amorţire (Polirom), în care rămîne fidel realismului minimalist, universului domestic, de cartier, şi personajelor „mici“, oameni comuni, nelocalizaţi, cărora nu li se întîmplă altceva decît viaţa însăşi, cu micile-marile ei drame. Cartea mea favorită rămîne însă volumul de povestiri Lampa cu căciulă (Polirom, 2009), proze scurte mai vechi şi mai noi, unele rescrise sau integrate unor texte mai mari, un volum construit, după cum am mai spus, conform principiului „something old, something new, something borrowed“, dar omogen scris şi alcătuit în jurul temei copilăriei la sat.

După o perioadă dedicată prozei, în care a scris şi a publicat două romane – Cartea tuturor intenţiilor (Vinea, 2006) şi Apropierea (Cartea Românească, 2010) –, Marin Mălaicu-Hondrari a revenit la poezie, cu volumul La două zile distanţă (Charmides, 2011), o carte cu poeme mai vechi şi mai noi, într-o formulă expresionist-metafizică, cu imagini suprarealiste dark, o formulă poetică deopotrivă senzuală şi ermetică, cu registre variate, într-un limbaj cizelat. Între timp, Marin Mălaicu-Hondrari a tradus din Mario Vargas Llosa, momentan fiind în curs de apariţie la Humanitas Fiction, tot în traducerea sa, romanul Încăperi ferecate, de Care Santos, un bestseller spaniol apărut, în mai puţin de doi ani, în peste 15 limbi.

Poetul optzecist Aurel Pantea, seniorul şi scriitorul-gazdă al acestui maraton de poezie, a revenit şi el anul trecut cu Nimicitorul (Limes), un volum foarte bine primit de critica literară care l-a menţionat în anchetele de sfîrşit de an printre cele mai bune cărţi de poezie din 2012.

Ioana Pârvulescu s-a dedicat, în ultimii ani, romanului. Viaţa începe vineri (Humanitas, 2009) şi Viitorul începe luni (Humanitas, 2012) alcătuiesc dipticul unui roman noir poliţist, de secol XIX. Construite pe logica senzaţionalistă, dar avînd şi o dimensiune intimistă, încorporînd mai multe tendinţe literare ale vremii (balzacianismul social, progresismul şi fantezia lui Wells, plus mystery & romance-ul foiletonistice), plasate în mediul agitat al Bucureştiului Belle Époque, dominat în egală măsură de faptul divers, loisirul cotidian, capriciile inimii şi jocurile politice, oraş a cărui realitate scriitoarea o restituie cu ştiinţă şi naturaleţe, cărţile sînt două foarte frumoase şi inteligente romane retro detectiviste de atmosferă pe tema timpului.

Cu Frînghia înflorită (Casa de editură Max Blecher, 2012), Radu Vancu s-a întors – după volumul Amintiri pentru tatăl meu (Vinea, 2010), care, la rîndul lui, era suma unor texte publicate de-a lungul anilor în Biografia litteraria (Vinea, 2006), şi Monstrul fericit (Cartier, 2009) – la tema sinuciderii tatălui, o temă care a trecut, de-a lungul acestor cărţi, prin cîteva etape şi transformări. Încărcătura ei psihologică şi emoţională, inepuizabilă şi obsesivă, a cunoscut, literar vorbind, cîteva schimbări de accent, de la şocul iniţial şi imposibilitatea acceptării pierderii, a absenţei iremediabile, prin declaraţiile de dragoste in absentia, pînă la efortul resemnării cu dezastrul lăsat în urmă de sinuciderea în sînul familiei şi inevitabila teamă de consecinţe, de logica obscură a unui posibil destin ereditar. Intens şi entuziast receptată critic, premiată de cîteva ori, Frînghia înflorită a fost hitul poetic al anului trecut.