Reflecții technopop
● Depeche Mode, Memento Mori, Columbia Records/Mute Records, 2023.
Acum destui ani, scriind în această publicație despre Spirit, albumul din 2017 al formației Depeche Mode, aduceam în discuție un fel de puseu al „resemnării creative”, venite încă din perioada Delta Machine (2013). Nici măcar ieșirea din schema lucrativă a producătorului Ben Hillier – omul tripticului Playing the Angel, Sound of the Universe, Delta Machine– și înlocuirea lui cu producătorul James Ford (Simian Mobile Disco) nu reușea atunci să rezolve problema. Sound-ul devenise cumva stagnant și opac, escapadele popiste ale DM – mai degrabă nememorabile. Ca să citez pe cineva, Depeche Mode nu devenea neapărat U2, dar părea ajunsă într-o fundătură. Cînd Martin L. Gore susura „Oh, we’re fucked…” pe „Fail”, ultima piesă de pe Spirit, aproape că știai că acolo stătea și o chestiune care trecea dincolo de tema discului, momentul sociopolitic al lumii.
Moartea neașteptată a lui Andrew Fletcher în mai 2022 a produs un șoc care a reverberat, evident, în piesele de pe cel mai nou album al trupei fondate în Basildon, chiar dacă parte din ele sînt rezultatul unei colaborări, în timpul pandemiei, între Gore și Richard Butler, fondator și vocalist al trupei britanice The Psychedelic Furs, colaborare destinată probabil vreunei intenții solo. Fletcher fusese mereu punctul de echilibru al unui grup cu balansări abrupte între cele două personaje principale ale sale, dar dispariția lui subită n-a produs zdruncinătura la care multă lume se aștepta. (Dimpotrivă? Deocamdată?) Cum o dovedesc și cele spuse de Martin L. Gore într-un interviu recent pentru NME – „Între mine și Dave n-au fost vreodată probleme serioase, dar obișnuiam să fim mai distanți unul cu celălalt. Faptul că am rămas doar noi doi în formație ne-a făcut să ne apropiem unul de celălalt și să comunicăm mai mult”.
Nu există nici o dovadă ca această răceală să fi fost motivul „resemnării creative” din ultimul deceniu, dar ar putea exista una cum că moartea lui „Fletch” i-a dat și sens, și ton noului LP, Memento Mori. Dacă Spirit s-a vrut, în 2017, o operă a furiei (dar, în același timp, și a neputinței), MM comută într-un spectru oarecum meditativ. Neputința devine pesimism light, furia – un fel de acceptare senină a inevitabilului. Sound-ul însuși își găsește acum o liniște neașteptată, chiar dacă structura pieselor nu stă departe de albumul anterior. Dar, surprinzător, Memento Mori este și albumul pe care Depeche Mode sună cel mai puțin a Depeche Mode – un fel de Songs of Faith and Devotion pe care angoasa nu mai e mixată în compoziția materialului, ci e doar un rîu subteran care curge pe sub televizorul din sufragerie, lăsat să turuie-ntruna pe MTV-ul technopop-ului ăstuia cam generic de multe ori, iar vocea lui David Gahan mai ajunge din cînd în cînd să flexeze ba către Freddie Mercury, ba către Scott Walker.
Formația Depeche Mode va concerta în România anul acesta, pe Arena Națională din București, la data de 26 iulie. Concertul face parte din turneul mondial de promovare a noului album și va fi organizat de Emagic. Mai multe informații despre concert și bilete găsiți pe site-ul organizatorului – emagic.ro.
Paul Breazu este jurnalist.