Topul filmelor din 2016 (II)

27 decembrie 2016   Film

Citiţi aici prima parte.

6) Julieta (Spania, 2016), de Pedro Almodóvar.

Adaptarea lui Pedro Almodóvar după povestirile lui Alice Munro („Ocazie“, „Curînd“, „Tăcere“) urmăreşte preambulul, apariţia şi urmele lăsate de o tragedie în viaţa unei femei pe nume Julieta, interpretată de două actriţe, Adriana Ugarte şi Emma Suárez. Una dintre ele e femeia de dinainte de tragedie, cealaltă e femeia care răsare după, de sub un prosop cu care îşi şterge părul. Pasionată de mitologie greacă şi dispusă să se arunce într-o relaţie cu un pescar, Julieta îl pierde în mrejele mării care o captivase cîndva pentru că vedea în ea „calea aventurii şi a necunoscutului“. Personajele lui Alice Munro capătă textura universului imaginar al lui Almodóvar, devin ale sale: obsesive, pasionale, inconfundabile cu vreo altă reprezentare feminină, din Spania sau din altă parte.

7) Carol (Statele Unite-Marea Britanie, 2015), de Todd Haynes.

Adaptare rafinată a romanului The Price of Salt al Patriciei Highsmith de către scenarista Phyllis Nagy, Carol se bucură de performanţele lui Rooney Mara şi Cate Blanchett într-o poveste romantică dintre două femei, plasată în anii ’50. Pentru a sublinia gradul de periculozitate al unei astfel de relaţii în epocă şi separarea lor de restul societăţii, filmul se construieşte în acelaşi timp, la nivelul stilului regizoral, ca un crime thriller, în care fiecare privire, fiecare gest intim e accentuat, căci, privit din exterior, ar putea fi un motiv de condamnare. Astfel, cea mai intensă experienţă dintre cele două femei şi deopotrivă cel mai intens moment al filmului, întîlnirea lor şi întrepătrunderea privirilor într-un restaurant ticsit de oameni, e filmată folosind mijloacele prin care e de obicei filmat un atentat.

8) Fiul lui Saul / Saul fia / Son of Saul (Ungaria, 2015), de László Nemes.

Un bărbat, care are o revelaţie legată de moartea unui băiat pe care îl numeşte, în ciuda îndoielilor celorlalţi, fiul său, e urmărit într-un lagăr de concentrare fără ca ceea ce se petrece în jur să devină descifrabil şi pentru spectator. O provocare tehnică şi formală, Fiul lui Saul se situează între două moduri de reprezentare a Holocaustului, abordarea lui Spielberg din Lista lui Schindler şi cea a filmelor care consideră reprezentarea sa ca imposibilă/imorală. Cu toate acestea, abordarea lui Nemes rămîne profund imersivă.

9) Ah-ga-ssi / The Handmaiden / Slujnica (Coreea de Sud, 2016), de Chan-wook Park.

Adaptare după romanul Din vîrful degetelor al prozatoarei britanice Sarah Waters, Slujnica e o poveste de dublă emancipare feminină, de sub dominaţia unui bătrîn torţionar, colecţionar şi vînzător al unor colecţii de cărţi erotice, şi de sub cea a unui fals conte şi profesor de desen, cumpărător al acestora. Unul dintre punctele forte ale filmului e cel de construcţie narativă. Slujnica începe cu prezentarea unei fete sărace dintr-un sat din Coreea anilor 1930, despre care sîntem îmbiaţi să ne formăm o părere, continuă cu punctul de vedere al celei de-a doua fete (bogate), prin care aflăm că am fost traşi pe sfoară, şi se încheie cu cel de al treilea, al contelui care, sub ameninţarea torturii, e nevoit (sau îi face plăcere) să mintă. Cel mai spectaculos moment constă în distrugerea unei biblioteci de către două fete care sfîșie cărţi şi împroaşcă totul cu cerneală roşie.

10) Mîini. Gesturi. Artă / Il gesto delle mani / Hand gestures (Italia, 2015), de Francesco Clerici.

Un documentar observaţional despre un proces artizanal, o incursiune în istoria unei turnătorii artizanale din secolul al VI-lea î.e.n., un eseu despre arta sculpturii şi a filmului, Mîini. Gesturi. Artă urmăreşte pe scurt transformarea unui cîine din ceară roşie în bronz şi alăturarea sa, în cele din urmă, celorlalte statui ale artistului Velasco Vitali într-una dintre operele sale cu cîini. Aflat la primul său lungmetraj, ceea ce reuşeşte Franceso Vitalis să scoată la suprafaţă, prin acest proces observaţional al materialelor de lucru şi al corpurilor celor care le fabrică, reflectă o complexitate şi o poezie rare. 

Ancuța Proca este critic de film.

Mai multe