Anul manualului unic

17 ianuarie 2018   Carte

Anul cultural 2017 a fost, instituţional vorbind, în nota politicului: un dezastru. Avem în continuare un ministru al Învăţămîntului care – agramat, ridicol şi, în mod evident, incompetent – este o ruşine naţională şi trebuie să faci eforturi, eventual să cauţi cu Google, pentru a-ţi aminti numele ministrului Culturii sau al preşedintelui Institutului Cultural Român, spre exemplu.

2017 a fost anul în care sistemul de învăţămînt, care produce pe bancă rulantă analfabeţi funcţional cu diplomă, pare mai reformabil pe Facebook, prin vocea unor profesori rebeli precum Cristina Tunegaru, care, luată de val, a stîrnit o ditamai controversă pe reţelele de socializare aplicînd Baltagului lui Sadoveanu o interpretare corectă politic la fel de ridicolă precum bîlbele ministrului Liviu Pop, „scuzat“ că nu vorbeşte corect limba română de colega de partid, Ecaterina Andronescu, ea însăşi de trei ori fost ministru al Educaţiei: omul e matematician la bază. Liviu Pop oricum va rămîne în istorie ca iniţiatorul reintroducerii în sistemul de învăţămînt a manualului unic, cel mai odios principiu didactic al epocii comuniste. Să nu uităm că, luni de zile, copiii nu au avut manuale şi au învăţat după un fel de compendiu, idee unică în lume, ba mai mult, li s-a interzis să meargă la şcoală cu auxiliare (culegeri, compendii, dicţionare), în unele şcoli fiind verificaţi în ghiozdane (dicţionarul ca instrument/armă interzisă oficial într-un spaţiu destinat educaţiei), ceea ce a făcut şi mai evident faptul că, de fapt, se încearcă, la nivel de minister, constituirea unui grup mafiot editorial care să deţină monopolul instrumentelor de învăţămînt. Împotriva manualului unic care exclude, din principiu, diversitatea artistică şi culturală s-au exprimat la unison dascăli, artişti, scriitori şi numai un ministru corupt, cel puţin moral, a putut să ignore valul de indignare stîrnit. Manualul unic rămîne încă o tentativă neinspirată din nesfîrșitul șir de reforme începute și abandonate care au dus învăţămîntul românesc în impas. Să nu uităm că ambele ministere, şi cel al Culturii, şi cel al Învăţămîntului, au avut, împreună, cîteva zeci de miniştri de la Revoluţie încoace. Unde mai pui că acest Liviu Pop este personajul care, în 2012, a schimbat componenţa a două instituţii-cheie pentru integritatea educaţiei şi cercetării (Consiliul Naţional de Etică şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare), doar pentru a-l scăpa pe Victor Ponta de acuzaţia de plagiat.

Tot anul trecut, Adela Stan, respectată profesoară de limba şi literatura română de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ din Turda, cu o vechime de 22 de ani în învăţămînt, a fost sancţionată după ce le-a recomandat elevilor de clasa a X-a filmul Total Eclipse, care prezintă, printre altele, relaţia de dragoste dintre scriitorii Paul Verlaine şi Arthur Rimbaud. Părintele unui copil a depus la direcţiunea şcolii o plîngere în care o acuza pe profesoară „că îi îndrumă pe copii spre homosexualitate prin metode pedagogice subtile“, Consiliul de Administraţie a votat sancţionarea cu avertisment a profesoarei, iar după ce doamna profesoara a contestat sancțiunea la Inspectoratul Școlar din Cluj, expunîndu-şi punctul de vedere (absolut legitim d.p.d.v. didactic) în fața Colegiului de disciplină (consiliu alcătuit, apropo, dintr‑un jurist, o învățătoare și inspectoarea adjunctă, fostă profesoară de matematică), sancțiunea s-a menținut din aceleaşi motive. Alexandra Zamfir, directoarea Colegiului „Mihai Viteazul“ din Turda, a cărui reputaţie va fi mereu legată de aici încolo de acest ruşinos caz de ignoranţă şi abuz, s-a ascuns de presă, dar a încercat s-o intimideze pe profesoară şi să-i interzică să se mai exprime. Între timp, Adela Stan s-a adresat Tribunalului din Cluj şi a trimis și o petiție către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, semnalînd „discriminarea de opinie legată de abordarea subiectului homosexualității într-un material didactic auxiliar“. Cazul merită urmărit pentru că spune aproape totul despre sistemul nostru de învăţămînt ameninţat în continuare cu manualul unic de un ministru agramat, care se pozează îmbrăcat în ie pe la tot felul de paranghelii.

Din seria se-întîmplă-din-nou, istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, a vorbit la sesiunea organizată de Academia Română cu ocazia Zilei Culturii Naţionale despre sistemul de educaţie din România zilelor noastre, care produce mii de analfabeţi funcţional. Ca şi în alte dăţi, Ioan Aurel Pop a găsit vinovatul pentru dezastrul din învăţămînt – nu lipsa reformei, al cărei duşman este chiar concetăţeanul său ajuns ministru, ci reţeaua Facebook – într-un discurs în mare parte corect, fiind oricum o înşiruire de clişee, dar cu accente puse prost şi în formulări sforăitoare: „Creierul omenesc este incomensurabil şi necultivarea memoriei individuale şi colective e reţeta sigură pentru limitarea inteligenţei oamenilor… Nu digitalizarea este cauza acestei orientări contemporane [neinformarea, lipsa de educaţie a tinerilor], ci plonjarea în epoca Facebook fără pregătirea necesară, iar asta înseamnă cunoaşterea societăţii, experienţa de viaţă a omenirii şi a poporului tău. Digitalizarea este indispensabilă azi, dar trebuie să rămînă o metodă, nu un scop în sine. Scopul trebuie să rămînă omul şi esenţa umană.“ Am dat acest citat pentru că sînt, în continuare, şocat de lipsa de elocvenţă şi viziune, de inadecvarea celor care conduc marile instituţii ale culturii şi educaţiei de la noi.

2017 a fost încă un an în care singura bursă de creaţie literară s-au dovedit condamnările cu executare. Lansarea cărţii lui Dan Voiculescu la Editura RAO în incinta Tîrgului de carte şi învăţătură Gaudeamus (unde vorbitori au fost toţi unul şi unul: Adrian Năstase, Bogdan Chirieac, Sorin Roşca Stănescu, Mugur Ciuvică și Victor Ciutacu) a determinat-o pe Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas, să-şi prezinte demisia din Comitetul Director al Asociației Editorilor din România într-o scrisoare publică adresată președintului AER, Grigore Arsene, și directorului executiv al AER, Mihai Mitrică: „Deși primul chemat să asigure respectarea statutului Asociației Editorilor din România, Consiliul Director pare a fi primul dispus să-l ignore, cel puțin în punctele în care acesta vorbește despre «prestigiu, imagine, conduită ireproșabilă, criterii calitative şi nu cantitative, spirituale şi nu comerciale, departe de orice ingerinţe sau presiuni de ordin politic, ideologic, naţionalist-şovin». Nu-mi fac iluzia că gestul meu va schimba foarte mult lucrurile, dar îl prefer lipsei de reacție și tradiționalului «să-nchidem ochii». Sîntem în plin tîrg de carte și vede prea multă lume ceea ce noi, înăuntrul Asociației, preferăm să ne prefacem că nu vedem: vi se pare că [prin lansarea cărţii lui Voiculescu] editura RAO slujește «prestigiul și conduita ireproșabilă» a editorului român, «departe de orice ingerinţe de ordin politic, ideologic, naţionalist-şovin»? În discuție nu e, desigur, dreptul legal al unui editor de a publica ce-i place și de a-și comenta fapta editorială cu cine-i place. În discuție e însă moralitatea. Mai există și așa ceva pe lume. În numele cenzurii morale, noi nu umblăm goi pe stradă. Iar în raport cu ea, ceea ce se-ntîmplă acum la Gaudeamus e mai mult decît poate suporta bunul-simț: este expunerea urîțeniei în mijlocul unei mulțimi care a venit acolo pentru splendoare, nu pentru abjecție.“

2017 a fost şi anul în care a avut loc incriminarea financiară pentru un volum de poezii scris de o persoană cu handicap – probabil cea mai înspăimîntătoare întîmplare din literatura românească de la căderea comunismului. Laura Ioana Florescu (n. 1979) a publicat, sub pseudonimul Marcica Belearta, volumul de versuri Poezii pentru văduve la Editura Herg Benet, editură care i-a plătit scriitoarei drepturile de autor rezultate în urma vînzării cărţii. Întrucît scriitoarea a fost diagnosticată cu scleroză degenerativă în plăci şi este încadrată în gradul II de invaliditate, încasarea drepturilor de autor contravine cu plata pensiei de handicap; astfel că, acoperită de lege, Casa de Pensii Suceava i-a cerut scriitoarei să înapoieze pensia. Cazul a fost analizat în detaliu, cu explicaţii privind aberaţiile legii, de către Radu Sergiu Ruba chiar în paginile revistei noastre, în nr. 715, aşa că nu mai insist.

Am adus, totuşi, discuţia înspre cărţi, dar despre ce s-a întîmplat cu adevărat notabil în anul editorial 2017 voi scrie săptămîna viitoare.

Mai multe