Zavragiii online-ului
Personaje ale folclorului scandinav, trolii erau creaturi ale nopții, cu înfățișare grotescă, ce se ascundeau în catacombe și peșteri, erau mereu puși pe ceartă, hrănindu-se chiar din răutățile pe care le făceau trecătorilor întîmplători și cărora doar lumina soarelui le putea veni de hac, transformîndu-i în stană de piatră.
Astăzi, însă, trolii s-au reîncarnat, cu supraputere, cu ajutorul Internetului. Dacă prin anii ʼ90, cînd au fost dibuiți, bîntuiau oarecum timid lumea virtuală, făcîndu-și simțită prezența mai ales prin comentarii acide pe orice fel de subiect, azi au deveni extrem de virulenți, avînd scopuri precise și fiind folosiți, în cea mai mare parte, drept arme politice. Pe de o parte, cîștigă adepți printre oamenii neinformați sau cei care văd în ei ecouri ale propriilor uri și agresivități, pe de alta își servesc cu credință stăpînii politici – cei care și-au dat seama, în timp, de importanța unei armate de creaturi dispuse să le cînte în strună și, de ce nu, să facă în locul lor jocul murdar al calomniei.
Un exemplu este chiar fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, care a folosit, în repetate rînduri, drept portavoce, postările cu iz de mahala ale unei acolite cu ștaif de pseudo-vedetă. Acum cîteva luni, fosta primăriță redistribuia, pe Facebook, o postare prin care această acolită ironiza Asociația „Dăruiește Viața” (cei care adunaseră donații pentru construirea unui spital destinat copiilor bolnavi de cancer).
De ce fosta primăriță a făcut acest lucru, mai ales că unul dintre obiectivele pe care le-a tot trîmbițat era chiar susținerea sistemului sanitar? Probabil, din același motiv pentru care, deși în întregul mandat a condamnat de la amvon violența domestică, Gabriela Firea nu a ezitat, după pierderea alegerilor, să distribuie postările pline de invective la adresa cîștigătorilor ale aceleiași acolite – cunoscută, de altfel, prin atitudinea lejeră pe care o are față de violență domestică, pe care, nu demult, a și încurajat-o în mod public.
Bineînțeles, servind stăpîni politici și avînd susținerea lor, trolii de astăzi nu mai sînt ascunși în catacombe. Din contra, ajung, din niște neica-nimeni, să fie și ei figuri publice, să aibă adepți, să fie chiar adorați precum niște propovăduitori ai adevărurilor absolute. Nu se mai transformă în stană de piatră la lumina soarelui și nu mai au chipuri grotești – mizîndu-se pe o anumită charismă, pe fețe apetisante pentru publicul larg și pe o anumită dezinvoltură a creierului care le permite să facă niște asocieri de-a dreptul abracadabrante.
Cam cum arată o asemenea creatură și ce ingrediente pune, de exemplu, în pastilele înveninate?
Poate fi, de exemplu, blondă cu ochii albaștri, poate avea mimică și priviri bine studiate (uneori background-ul de vedetă de video-chat erotic fiind binevenit). Mereu machiată cu grijă, în aparițiile din filmulețele pe care și le postează pe Facebook, scoate la răstimpuri, dintr-o gură perfect rujată, niște înjurături care ar face să tresară pînă și un birjar. Bineînțeles, printre sudalme, strecoară și cuvinte „elevate”, ca să învelească astfel, cu un strat de zahăr, veninul pastilei.
Cît privește logoreea cu care își îmbracă intențiile, aceasta e de-a dreptul halucinantă – bunăoară, în contextul pandemiei, pe care, chipurile, nu o comentează, deși cu doar cîteva săptămîni înainte tuna și fulgera contra măsurilor de precauție luate de Guvern, trolul blond se lansează într-o „analiză” de zece minute a sistemului medical din România: medicii noștri recomandă femeilor să nască prin cezariană, pentru că le e mai comod și cîștigă mai bine, dar bietele femei care își fac cezariană nu-și mai pot alăpta copiii (pentru că rămîn fără lapte!), iar bieții bebeluși sînt hrăniți cu lapte praf de calitate proastă, pentru că se știe că produsele importate din UE au o calitate mai slabă; în plus, bebelușii României sînt și îndopați cu antibiotice de medicii care nici nu se chinuie să-i consulte cînd au o boală, dar, după cum se vede pe timp de criză sanitară, farmaciile, păcănelele și băncile fac bani pe spinarea bietului cetățean, cetățean pe care băncile l-au și păcălit cînd au spus că îl ajută prin amînarea plății ratelor, pentru că oricum tot va trebui să le plătească.
Ați amețit? Este exact ceea ce urmărește trolul – care își maschează adevăratele intenții sub o avalanșă de clămpăneli, menite să inducă un sentiment de revoltă, subliniat și printr-o compasiune față de „biata” țărișoară.
În același stil, același trol face o pseudo-critică a PSD-ului (partid pe care îl susține, de altfel, din toți rărunchii). De data aceasta, trolul „critică” faptul că mai-marii PSD-ului au înlăturat oameni „valoroși”, precum Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae sau Marian Oprișan de frica oprobriului opozanților politici. Și au pierdut tocmai din cauza faptului că au jucat mereu cu cărțile pe față și „curat”, în ciuda tuturor „realizărilor”. Iar aici trolul face o pauză dramatică, bombardînd mai apoi auditoriul cu binefacerile PSD-ului: creșteri salariale, pensii mărite, creștere economică, gratuități, etc., etc. Cu alte cuvinte, bietul PSD.
Bineînțeles, tiradele sînt ridicole. Propaganda, grosolan mascată. Nu auzim (dacă auzim vreodată) decît întîmplător de aceste personaje. Cu toate acestea, chiar dacă avem impresia că ele nu ne pot atinge, nu trebuie să ignorăm cercurile concentrice pe care trolii le fac – mai ales într-o societate care nu mai are cultura unor dezbateri serioase și care apleacă urechea, din ce în ce mai mult, la tot soiul de otrăvuri virtuale.