Vocabularul limbii Pirahã

În articolul din numărul trecut am trecut în revistă inventarul fonetic al limbii tribului Pirahã – o mică comunitate de circa trei sau patru sute de oameni, aflată în jungla amazoniană din Brazilia, alături de care lingvistul american Daniel Everett a trăit cu intenția de a traduce Biblia. În continuare, așa cum am promis, voi selecta remarcile lui Everett referitoare la vocabularul acestei limbi, folosind aceeași sursă: cartea Don’t Sleep, There Are Snakes / Să nu dormi, sînt șerpi prin preajmă, publicată în 2008, în care lingvistul își descrie incredibila experiență culturală.

Cele mai multe substantive din lexicul Pirahã sînt foarte simple, ni se spune. Ele nu au prefixe sau sufixe, cu o singură excepție: un mic grup de litere care se atașează doar la cuvintele care desemnează părți ale corpului, pentru a preciza posesorul. Nu există număr singular sau plural. Nu există substantive cu forme neregulate. În schimb, verbele sînt destul de complicate. Fiecare verb poate avea pînă la șaisprezece sufixe gramaticale (terminații) consecutive! Nu toate sînt necesare mereu, însă numărul formelor gramaticale ale unui verb e mult mai mare decît cel din limbile europene ca spaniola sau portugheza, unde un verb are între patruzeci și cincizeci de forme flexionare.

Cele mai interesante sufixe verbale, ne spune autorul, sînt cele ale evidențialității (ce dovezi are vorbitorul): există trei astfel de grupuri de litere, care se atașează la sfîrșitul verbului deoarece reprezintă o judecată despre întregul eveniment descris. Astfel, în cultura noastră, dacă cineva întreabă „S-a dus X la pescuit?”, răspunsul afirmativ ar putea fi însoțit de următoarele comentarii, dacă trebuie precizat tipul de dovadă: „Da, așa am auzit”; „Da, l-am văzut plecînd”; „Da, de vreme ce barca lui lipsește”. Un vorbitor Pirahã are la dispoziție cîte un sufix pentru fiecare dintre aceste trei situații (dacă a auzit, dacă a văzut, dacă a dedus), nemaifiind necesar un întreg comentariu.

Un alt lucru interesant în cultura tribului Pirahã este absența cuvintelor simple pentru culori. De exemplu, o traducere exactă a ceea ce un băștinaș Pirahã spune cînd se referă la negru ar fi sînge este murdar; albul – se vede sau este transparent; roșu – este sînge; verde – este temporar necopt. Se pare că pentru roșu și galben se folosesc aceleași cuvinte, la fel pentru verde și albastru. Aceasta nu înseamnă, desigur, că acești oameni nu percep culorile sau că le percep diferit, ci doar că nu le codifică verbal prin cîte un singur cuvînt, ci prin mai multe. Și mereu în comparație cu ceva din lumea naturală, din mediul lor înconjurător.

Faptul că substantivele nu au singular și plural, ci o formă unică se leagă de un fapt incredibil: absența totală a numerelor, a numeralelor, deci a acțiunii de a număra. La fel, nu există cuantificatorii obișnuiți: orice, fiecare, tot. În schimb, băștinașii folosesc niște expresii vagi echivalente cu niște/cîteva, ceva mai mult, o mulțime. Everett povestește că membrii tribului l-au rugat să îi învețe să numere (în portugheză, limba oficială a statului pe teritoriul căruia trăiesc și pe care lingvistul american o cunoaște), dar nici unul nu reușea să țină minte. Numeroase experimente ulterioare făcute de echipe de psihologi la fața locului au arătat fără dubii că, într-adevăr, nu există nici un fel de formă de numărare. Everett e de părere că există o legătură între absența numerelor și absența termenilor simpli pentru culori: numerele sînt generalizări care grupează entitățile în seturi care au în comun mai degrabă proprietăți aritmetice generale decît proprietăți imediate, referitoare la un anume obiect. Similar, termenii pentru culori se deosebesc de adjective sau alte părți de vorbire întrucît implică generalizări speciale care ridică bariere artificiale în spectrul luminii vizibile. Lingvistul presupune că aceste absențe s-ar explica prin atitudinea tribului față de viață: totul este construit pe un principiu al experienței imediate – aici și acum –, care exclude abstractizările de tipul celor menționate.

Curioasă fiind, atunci, cum se descurcă tribul cu diviziunile timpului – pe care le credeam universale –, profesorul Everett îmi răspunde prin e-mail că limba dispune de cuvinte precum zi, noapte, răsărit, apus, lună, lună plină, iar trecerea anului e marcată în relație cu rîul Maici, pe malul căruia trăiesc localnicii: piiáiso, „low water” și piibigaíso, „high water” (literal: apă joasă, apă înaltă – echivalentul fluxului și refluxului). Rîul e centrul vieții lor, orice referire spațială făcîndu-se nu ca la noi, luînd ca punct de reper propriul trup („stînga”, „dreapta”), ci rîul, ceea ce presupune că, în orice moment al vieții lor, aborigenii trebuie să fie foarte bine orientați în spațiu (odată, profesorul Everett a luat cu el, în mașină, doi băștinași, într-un oraș apropiat; singura lor obsesie era să afle în ce parte este rîul).

Sistemul termenilor care indică gradele de rudenie este minimalist, cel mai simplu sistem din lume, după aprecierea lui Everett. Acesta conține doar cinci cuvinte. Primul desemnează în mod egal orice părinte, bunic sau persoană față de care îți exprimi supunerea, temporar sau permanent, sau de la care ai nevoie de ceva la un moment dat, indiferent dacă e femeie sau bărbat. Un al doilea cuvînt are sensul generic de „frate”/„soră” (termen neutru, fără gen, fără număr), și poate însemna inclusiv membru al tribului de aceeași vîrstă sau generație cu vorbitorul. Un al treilea termen înseamnă „fiu” (literal, „cel care vine”). Al patrulea cuvînt înseamnă „fiică”. Ultimul are o paletă de sensuri, între care „copil cu cel puțin un părinte decedat”, „copil vitreg” și „copil favorit”. Nu există termeni pentru mătușă, unchi, văr.

Un alt lucru care l-a fascinat imediat pe lingvistul american este absența formulelor pe care le utilizăm în socializare. Expresii ca salut, ce mai faci, la revedere, scuze, mulțumesc, cu plăcere, destinate bunei conviețuiri, sînt necunoscute. Membrii tribului formulează, în general, mesaje de tip întrebare, afirmație sau comandă. De exemplu, cînd un Pirahã intră în sat, poate zice doar Am venit, dar în general nu zice nimic. Dacă îi dai ceva poate zice Așa sau E bine, dar mai mult cu sensul de a confirma o învoială, nu cu sensul de mulțumire. Recunoștința poate fi semnalată mai tîrziu, sub forma unui mic dar sau a unui act de bunătate (se poate oferi să te ajute să cari ceva). Dacă cineva jignește pe altcineva, nu există cuvinte prin care să se ceară iertare. Un Pirahã poate spune Am fost rău, dar de obicei tace, părerea de rău exprimîndu-se nu prin cuvinte, ci prin fapte.

Cu copiii mici, Pirahã vorbesc normal, nu folosesc acel „baby-talk” (vorbire mai lentă, intonație îndulcită etc.) pe care îl cunoaștem și îl folosim cu toții. Nu cunosc depresia, epuizarea, anxietatea extremă și atacul de panică atît de familiare în societățile industrializate – de fapt, constată Everett, nici nu au cuvînt pentru „îngrijorare”. Motive au și ei: trebuie să vîneze zilnic (nu conservă hrana), au o rată ridicată a mortalității infantile din cauza malariei și a diverselor infecții (nu dispun de medicamentele lumii noastre), se luptă cu reptile și insecte, alte triburi îi invadează cîteodată, speranța de viață e în jur de patruzeci de ani, deci au parte de presiune psihică. O echipă de psihologi de la Departamentul de Științe Cognitive al MIT a comentat, în urma unei vizite, că tribul Pirahã este cel mai fericit popor din cîte a văzut vreodată: timpul pe care un Pirahã obișnuit îl petrece zîmbind și rîzînd se măsoară și se compară cu numărul de minute pe care membrii altor societăți din Europa sau America le petrec zîmbind sau rîzînd, iar astfel se pot trage concluzii despre gradul de fericire al unei comunități.

Daniel Everett este lingvist de tradiție sapiriană, dintre aceia care cred că limba unui popor trebuie studiată numai în legătură cu cultura acestuia, din cauza numeroaselor determinări reciproce. Însă reflecțiile sale de natură antropologică asupra limbii și tribului Pirahã vor fi subiectul articolului viitor.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.