Vaccinul antivaccinism

Acum aproape un an, cînd izbucnea epidemia, transformată în scurt timp în pandemie, cînd întreaga noastră realitate a fost dată peste cap, cînd viețile ni s-au schimbat radical, iar liderii politici păreau depășiți de evenimentele care se derulau cu o repeziciune pe care nu puteau să o controleze, singura noastră speranță era crearea, cît mai rapidă, a unui vaccin anticoronavirus. Însă, încă din prima clipă cînd companiile producătoare anunțau vești bune, curentul antivaccin a intrat pe fir, țintind înspre tabăra celor indeciși. Azi, cînd vaccinul există și ne despart doar cîteva luni de la administrarea sa pe scară largă, scepticismul devine din ce în ce mai acut. Este un vaccin produs prea devreme, prea sub presiune politică – este principala îngrijorare a majorității celor care, deși au încredere în vaccinare, sînt reticenți la acest vaccin (pe care, de altfel, l-am așteptat cu toții), ignorîndu-se partea informațională care vorbește atît despre tehnicile moderne și despre standardele de siguranță impuse pentru ca un vaccin să ajungă pe piață, cît și despre etapele de testare, care au loc, în ultimă instanță, pe zeci de mii de oameni, teste efectuate deja și absolut necesare pentru ca un vaccin să fie aprobat. Cum poți combate frica de vaccin? Simplu și extrem de dificil: printr-o informare corectă.

Pe la 13 ani a început să-și pună întrebări: să fie oare chiar așa cum credeau părinții lui? Sînt, într-adevăr, vaccinurile nocive? Este industria farmaceutică mînă în mînă cu guvernele lumii, oamenii de știință și politicienii fac bani pe spinarea și sănătatea noastră? Așa că a început să se documenteze. Să citească despre istoricul bolilor ținute sub control prin vaccin, să studieze statistici despre efectele vaccinului, punînd în balanță motivele pro și contra. Treptat, cu cît afla mai multe, cu cît fricile părinților săi erau contracarate de informațiile reale și verificabile, cu atît ieșea mai mult de sub tutela singurului adevăr pe care îl știa și în care crescuse în mijlocul familiei sale. Și, în cele din urmă s-a hotărît.

„Sînt minor, n-am consimțămîntul părinților, dar vreau să mă vaccinez. Știți oare cum aș putea s-o fac?” – a fost întrebarea lui Ethan Lindenberger, un adolescent din Norwalk, Ohio, întrebare care, odată postată pe site-ul Reddit, a declanșat o reacție în lanț, o dezbatere de amploare, atît la nivel local, cît și național. Postarea, devenind virală, i-a adus tînărului nu doar atenție mediatică, dar și politică, fiind invitat să ia cuvîntul în Comisia pentru sănătate din Senat.

Ce anume putea să-l facă pe acest copil de 13 ani, crescut în spirit antivaccinist, să devină o portavoce a vaccinării? Din noianul de informații care circulă pe Internet, cum le-a decantat pe cele care l-au „vaccinat” antivaccinism?

O posibilă călătorie informațională despre beneficiile vaccinului, dar și despre efectele pe care le-a avut și le are curentul antivaccin în lume, ar putea pleca, bunăoară, de la știrea că, în luna ianuarie 2019, guvernatorul districtului Clark din Washington, SUA, a declarat stare de urgență, în urma izbucnirii unui focar de rujeolă – 72 de persoane infectate, dintre care 53 de copii. De altfel, consecință a faptului că rata de imunizare pentru această boală prin vaccinare a scăzut, anul 2019 a fost și anul în care rujeola a revenit în forță în întreaga lume – numărul îmbolnăvirilor fiind cel mai ridicat din ultimii 23 de ani, înregistrîndu-se aproape un milion de cazuri, dintre care peste 200.000 de morți (cu 50% mai multe decese decît decesele cauzate de rujeolă înregistrate din 2016) „Nici un copil n-ar trebui să moară din cauza unei boli care poate fi prevenită prin vaccinare. Cînd avem un vaccin sigur, rentabil și dovedit, e de neconceput faptul că aceste focare de rujeolă se produc la cele mai ridicate rate pe care le-am văzut într-o generație” – a declarat Elizabeth Cousens, președinte și CEO al Fundației Națiunilor Unite.

Este, într-adevăr, de neconceput. Dar, într-o lume în care oamenii se încăpățînează să nu învețe din greșelile trecutului și în care, în ciuda tuturor evidențelor că refuzul vaccinării provoacă epidemii, readucînd în prezent boli ale trecutului, curentul antivaccin prinde amploare, acel „de neconceput” ar trebui, poate, tratat în altă cheie.

Curentul antivaccin, care agită din nou spiritele în zilele noastre, nu e deloc unul nou. Am putea spune că e de un leat cu apariția vaccinului antivariolă, din 1796. Scepticismul de atunci a fost „instituționalizat” la finalul secolului al XIX-lea, cînd în Marea Britanie au apărut primele organizații antivaccin, militanți contra legii din 1853, The Vaccination Act. Legea prevedea vaccinarea obligatorie antivariolă a copiilor pînă în 3 luni, urmînd ca în 1867 să se introducă și pedepse pentru părinţii care refuzau vaccinarea: amendă sau închisoare. Totuși, în urma Marșului din Leicester (una dintre cele mai cunoscute demonstrații antivaccin din lume, organizată de The Anti Vaccination League şi Anti Compulsory Vaccination League, la care au participat peste o sută de mii de oameni), legea a fost modificată, iar în 1898 pedepsele pentru cei care se opuneau vaccinării au fost eliminate, legea rămînînd, practic, fără dinți.

Eficiența activistă a curentul antivaccin s-a extins rapid și în alte țări. La fel și epidemiile. În Suedia, campania antivaccin a dus rapid la o scădere a imunizării prin vaccinare, de la 90% la 40%, cauzînd o epidemie de variolă între 1873-1874. În SUA, deși boala aproape dispăruse în 1896, la începutul anilor 1900 aceasta reapare, se pare că importată din Marea Britanie – provocînd o epidemie care a durat trei ani, focalizată în New York, Boston și Liverpool.

Un alt vaccin luat în vizor de antivacciniști a fost DTP-ul (vaccinul antidifteric, antitetanos şi antipertussis). În 1974, presa a prezentat cazul unor copii de la spitalul Great Ormond Street din Londra, speculînd faptul că, în urma imunizării cu DTP, aceștia ar fi suferit complicații neurologice. De pomană informațiile au fost infirmate de specialiști, isteria publică se instalase. După trei ani, în 1977, rata imunizării contra pertussis scăzuse de la 77% la 33%, iar în iarna anului următor a izbucnit epidemia. Abia spre mijlocul anilor ʼ80 rata imunizării a crescut la loc, iar cazurile de infectare au revenit în marjă.

Bineînțeles, acestea sînt doar cîteva episoade (deși istoria epidemiologică consemnează mult mai multe) care leagă izbucnirea epidemiilor de scăderea ratei imunizării prin vaccinare. Și nu vorbim despre cazurile dramatice ale țărilor subdezvoltate, care n-au resursele necesare pentru vaccinare, ci de societăți „civilizate”, care dețin toate mijloacele, atît financiare, cît și de infrastructură, pentru a ține aceste boli infecțioase sub control.

Pe de altă parte, civilizația vine la pachet și cu un boom informațional pestriț, iar informația poate deveni un instrument extrem de periculos cînd este prost mînuit, provocînd derapaje fantasmagorice. Și e bine știut: creatorii de fantasme își vor iubi cu o patimă obsesivă, uneori chiar agresivă, creația. La fel cum bine știut este și faptul că între cei care refuză vaccinarea și cei care o respectă nu există o comunicare reală, iar orice tentativă de dialog naște scîntei, nu soluții.

Cum poți, așadar, pătrunde dincolo de vehemență, cum poți neutraliza fantasmagoriile și teoriile conspirației?

Revenind la tînărul american – care, după ce s-a documentat ani de-a rîndul, a decis că este spre binele său să se vaccineze, chiar și fără acordul părinților antivacciniști –, acesta nu a adoptat nici o secundă morga unui activist aprig, susținînd și în prezent cauza vaccinării într-un mod pașnic și echilibrat.

„Nu mi-am atacat niciodată părinții” – a declarat recent Linderberger, în cadrul unei conferințe TED. „Chiar dacă povestea mea a fost transformată de presă într-una despre controverse, despre cum eu eram bun, iar mama mea, rea, despre cum eu m-aș fi eliberat de ea, nu asta s-a întîmplat. Chiar și în postările mele publice, unde spuneam că mama este o victimă a dezinformării, am subliniat că e o mamă care mă iubește – iar asta este foarte important de reținut. Căci mulți oameni din comunitatea științifică și care știu importanța vaccinării pot deveni rigizi cînd vine vorba de cineva care nu crede în vaccinare. Dar mama mea a fost dezinformată și manipulată de surse în care credea și care i-au inoculat tocmai această idee: dacă mă iubește, nu mă vaccinează. Nu mi-am arogat niciodată lucruri care mă depășesc, am vorbit doar despre pericolul dezinformării. N-am făcut mare lucru, nu am studii de specialitate și n-am spus oamenilor ce să creadă și ce nu. Dacă sînt întrebat de ce cred că vaccinarea e importantă, nu spun nimic altceva decît realitatea observabilă. Oamenii mor din cauza unor boli care n-ar mai trebui să existe.”

Foto: wikimedia commons