„Sînt monumente-șoptite, ce reunesc toată diversitatea unei lumi exilate“ – interviu cu Ana PETROVICI-POPESCU, artistă și curatoare a monumentelor „Rădăcini și visuri“
 din proiectul Open Museums Open Hearts

Proiectul Open Museums Open Hearts, lansat anul trecut chiar de Ziua Mondială a Refugiatului, 20 iunie, s-a adresat de la început unei anumite categorii din comunitatea ucraineană: adolescenții. A conceput pentru ei programe de educație non-formală, culturale, de recreere, pentru a veni în întîmpinarea nevoilor reale ale tinerilor, în aceste momente dificile, și a-i ajuta să se integreze. Toamna trecută, ei au primit provocarea de a crea patru monumente, care au fost finalizate în această lună, la un an de la izbucnirea războiului. „Rădăcini și visuri“ este numele conceptului pe care l-ați propus, realizat în parteneriat cu patru muzee din București. De ce v-ați gîndit tocmai la monumente, ca formă de exprimare artistică, și cum le-ați explicat adolescenților ideea din titlu?

Aș începe prin a spune că proiectul Open Museums Open Hearts (Muzeele des­chise deschid inimi) a fost gîndit ca un gest de iubire și grijă față de ucraineni, un mod de a le fi alături în momentele grele prin intermediul culturii. Mai mult decît atît, monumentul reprezintă o declarație asumată a noastră prin care ne arătăm sprijinul față de ei în această perioadă dificilă.

Apariția celor patru monumente în spațiul public românesc reprezintă o noutate, întrucît sînt realizate de a­do­les­cenți, această categorie neavînd prea ma­re putere în luarea unor decizii într-un astfel de spațiu. Aflați între două e­tape ale vieții, copilărie și maturitate, a­do­les­cen­ții ar trebui să facă parte, deopotrivă, din procesul de construire a unei viitoare realități. Din această convingere a apărut conceptul Rădăcini și visuri. Le-am propus adolescenților să își imagineze că ei sînt primii oameni pe pămînt, creatorii unui univers capabil să-i acomodeze pe ei și pe cei din generațiile următoare, apoi i-am încurajat, sub îndrumarea unei echipe de artiști români, să creeze un melanj între realitate, vis și identitatea lor. 

Lumea posibilă a luat forma monumentului, deoarece acesta reprezintă durabilitatea, stabilitatea, este un simbol al unui spațiu, un loc de întîlnire, temelia pe care se poate construi un nou început, precum și o responsabilitate din partea creatorilor. El putea lua forma unui gînd, a unei idei călătoare, putea fi o mărturie a trecerii lor pe acest teritoriu, ca un mesaj într-o sticlă în apa visării. 

Prin această inițiativă, ne-am dorit să contribuim la creșterea sentimentului de siguranță, la încrederea în sine și în ceilalți, la împuternicirea, speranța și reziliența tinerilor ucraineni. Monumentele reprezintă pentru noi modalitatea prin care credem că putem încuraja dialogul dintre ucraineni și publicul românesc pentru a stabili o mai bună relație de conviețuire și înțelegere.

Fiecare dintre cele patru monumente, care acum sînt expuse în fața muzeelor, a fost realizat de echipe de tineri ucraineni, coordonate de artiști români. V-aș propune să le luăm pe rînd, să explicăm mesajul lor și felul în care artiștii au lucrat cu grupurile de adolescenți. 

Toate monumentele sînt un caleidoscop de emoții, mărturisiri, lucruri care le dau curaj să meargă mai departe. Arta contemporană i-a ajutat să își dezvolte ideile pornind de la materiale și tehnici diverse. Voi începe cu primul monument de la Muzeul Național al Țăranului Român – „The Soul of the Mystical Nature“ (Sufletul naturii mistice), unde adolescenții ucraineni alături de mine și de sculptorii Adrian Piorescu și Florin Zhu au modelat în lut animale fantastice și exotice, personaje de poveste, oameni hibrizi și o conservă a iubirii, pe care apoi le-am transpus în ipsos. Alături de formele realizate, le-am propus să creeze un element comun care să-i aducă și mai mult împreună, mai exact să decupeze cîteva frunze din metal galvanizat folosindu-se de lungimea palmelor lor, fiind unitatea de măsură ce dezvăluie dimensiunea unui om. Totodată, frunzele oglindesc parțial lucrările și cerul și creează o legătură puternică între cele două realități, întregul ansamblu reușind să trimită cu gîndul la întruchiparea unui „descîntec al lumii“. 

Al doilea monument, „The House of Hearts“ (Casa inimilor), a fost coordonat de sculptorul Ovidiu Toader la Muzeul Municipiului București și este expus în curtea Palatului Suțu. Plecînd de la ideea că muzeul a fost odată căminul unei familii, artistul a venit cu propunerea ca tinerii să construiască o casă, fiecare perete simbolizînd gîndurile și ideile acestora. Astfel, adolescenții au zidit din lemn și aluminiu o casă așezată în vîrful unei tulpini din metal pe care se întîlnesc versurile formației preferate scrise printre nori, pisica lăsată acasă, un copac cu merele dorințelor și o mînă prin care se scurg cele mai importante cuvinte, precum: casa, familia, viața. 

Cel de-al treilea monument a fost rea­lizat la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi sub îndrumarea artistei Raluca Băjenaru și a fost numit „A Slice of Dream“ (Frînturi de vise). Adolescenții au pornit de la povestea Micului Prinț și de la modul în care, pe vremuri, oamenii își imaginau pămîntul, teritoriile. Ei au sculptat în spumă poliuretanică planete cu reliefuri menite să aclimatizeze diferite specii de oameni și au folosit culori vii pentru a exprima cunoașterea și misterul unei noi omeniri care nu se lasă ușor descoperită.

Cel de-al patrulea monument, „The Diary of the Future: Dear Ukraine...“ (Jurnalul viitorului: Dragă Ucraina…), a închis seria Rădăcini și visuri la Muzeul Național al Literaturii Române, unde adolescenții au fost ghidați în tehnica gravurii pe sticlă de către artista Ioana Stelea. Tinerii au scris și desenat mesaje către viitor pentru ei și ceilalți, cîteva litere ale alfabetului ucrainean alături de cuvinte precum: visuri, speranță și viață. La final, bucățile de sticlă au fost suprapuse pentru a forma o carte-jurnal ca un palimpsest în care s-au împletit imagini, simboluri și cuvinte-mărturisiri. Este de menționat faptul că metoda așezării plăcilor de sticlă unele peste altele subliniază ideea de comunitate, deoarece piesele din față au nevoie de cele din spate pentru a deveni vizibile. 

Cele patru monumente nu au dimensiunile clasice pentru a se impune în fața privitorului, ci sînt niște monumente-șoptite, ce reunesc toată diversitatea unei lumi exilate. În același timp, un alt aspect inedit al acțiunii este că au un autor colectiv, ceea ce reflectă și mai mult nevoia de comunitate și face ca mesajele lor să fie mult mai puternice și chiar să afirme că „Oamenii trebuie să continue să creadă în visurile lor“. 

Cîți adolescenți ucraineni ați reușit să atrageți în proiect, de unde vin, cum au ajuns la voi? Cum a fost lucrul cu ei, ce i-a atras, ce au fost curioși să afle? 

Numărul celor care au participat la atelierele Rădăcini și visuri a fost de 24 și provin din diferite părți ale Ucrainei. Unii dintre ei s-au cunoscut și împrietenit aici. La început, bariera de limbă ne-a îngreunat comunicarea, însă treptat am reușit să le cîștigăm încrederea și zîmbetul. Totodată, au fost atrași de tehnicile de reprezentare vizuală, le-a plăcut mult să modeleze, să taie lemn și spumă poliuretanică și să graveze pe sticlă, pierzînd numărul orelor petrecute în crearea lucrărilor. 

Proiectul Open Museums Open Hearts este însă mai amplu și a atras pînă acum peste 300 de adolescenți ucraineni care au participat la programele de educație non-formală și de recreere în perioada iunie 2022 – ianuarie 2023. Dintre activitățile organizate în cadrul celor patru muzee, aș aminti cele patru proiecții la Cinema Muzeul Țăranului a două filme ucrainene – Stop Zemlia, în regia Katerynei Gornostai, și documentarul Ivan’s Land, realizat de Andrii Lysetsky, ambele cîștigătoare a numeroase premii internaționale, cele 17 ateliere creative realizate de nouă artiști români și ucraineni – ateliere de introspecție urbană, de animație socio-educativă, de teatru de umbre și de masă, de modelaj în lut, de pictură pe sticlă, de storytelling și ateliere de realizare a hărților. 

Atragerea adolescenților în programul nostru a fost o provocare pe care am reușit să o depășim cu ajutorul partenerilor noștri, al asociațiilor precum Salvați Copiii, Romanian Angel Appeal, Federația Națională pentru Tineret, cu ajutorul facultăților și al unor profesori interesați de proiect și prin eforturi proprii de a ne face cunoscute inițiativele pe grupurile dedicate refugiaților ucraineni.

Se simt, în lucrările lor, amenințarea războiului, teama, nesiguranța? Sau visurile au fost mai puternice? 

Simpla existență a celor patru monumente în spațiul românesc mărturisește indirect prezența războiului. Așa cum bine știm din experiențe trecute, viitorul a fost mereu imaginat pornind de la lucrurile cunoscute sau trăite, de aici și „rădăcini“ din titlu. Așadar, adolescenții și-au imaginat o lume nouă care nu uită prezentul bombardat, dislocarea, orașul pe care au fost nevoiți să-l părăsească, autorul războiului sau familia lăsată în urmă. Alături de ele stau visurile lor și speranța de a-și recupera viața de dinainte, chiar dacă ar trebui cusută ca să stea laolaltă. Se simte acut dorința lor de a se întoarce acasă. 

Cum v-au surprins copiii și reprezentările lor? Ce ar scrie ei într-un jurnal care începe cu „Dragă Ucraina...“?

Interesant este faptul că nici unul dintre participanți nu a studiat arta în mod obișnuit și nici nu a mai lucrat în tehnicile prezentate, însă toți au fost dispuși să-și depășească limitele și să transforme realitatea în simbol pentru a transmite că viața nu se oprește cu acest război. Am fost plăcut surprinsă să descopăr tot felul de reprezentări vizuale ingenioase pe care tinerii  le-au creat, precum pictogramele de pe merele de lemn, versurile formației preferate scrise printre nori, transformarea unei balerine în chitară sau fluturele-stea capabil să străbată tot pămîntul.

În ceea ce privește posibilitatea de a crea o propoziție sau o frază pornind de la numele unuia dintre cele patru monumente, „Dragă Ucraina...“, cred că grăitor este chiar mesajul inscripționat pe sticlă la Muzeul Național al Literaturii Române, unde unul dintre tineri spune: 

„Dragă Ucraina, mă numesc Maksim Radko şi am 13 ani în 2022. Vreau să mă întorc acasă, în Ucraina, cu mama. Îmi doresc să se termine războiul.“

A fost arta o cale către echilibru, pentru acești copii? Cum credeți că i-a schimbat implicarea într-un astfel de proiect?

Atunci cînd nu ne putem vorbi, putem desena sau modela. Arta ia locul cuvintelor rostite și ajută comunicarea cu sinele și cu cei din jur. Cred că implicarea în activitățile propuse în cadrul Open Museums Open Hearts i-a ajutat să uite pentru cîteva momente drama pe care o trăiesc și le-a dat curajul să creadă în oameni și în bine.

Cît timp mai sînt expuse cele patru monumente și cum veți continua? Cine vă susține în acest demers?

Monumentele pot fi vizitate pînă la finalul lunii martie în cadrul celor patru muzee partenere: Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu), Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi. Ne dorim tare mult ca acestea să rămînă accesibile publicului larg și după încheierea proiectului Open Museums Open Hearts, proiect care a fost posibil datorită obținerii unei finanțări nerambursabile prin programul „În Stare de Bine“, implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. 

Proiectul Open Museums Open Hearts este gîndit și implementat de asociația culturală „Cîte-n lună și-n mansardă“.

Foto: Elena Dobre, Irina Cangeopol, Valentina Bâcu, Anda Docea

interviu realizat de Anda DOCEA