Sex vs sexualitate

Dacă Foucault are dreptate? „Sexul și sexualitatea sînt două lucruri distincte“, declara filosoful, într-un interviu în care vorbea despre lucrarea sa Istoria sexualității.

„Sexualitatea despre care vorbim azi și pe care o credem înnăscută, principiul energiei noastre, libidoul care ne traversează existența și comportamentele, este ceva natural, înnăscut, sau este un cumul al efectelor societăților în care trăim, al mentalităților care guvernează aceste societăți?“

Definită prin plăcerea asociată actului sexual, sexualitatea a fost, pe rînd, închistată de rigorile morale, condamnată mai apoi de austeritatea religioasă – care vedea în sexualitatea din afara căsniciilor un desfrîu –, considerată tabu chiar în societățile occidentale pînă înspre sfîrșitul anilor ’60, cînd a fost „descătușată“ de „Revoluția sexuală“, transformată într-un soi de portavoce a libertății totale. Pudoarea a devenit desuetă, emanciparea presupunînd chiar o afișare ostentativă a sexualității. Perioada flower-power, metodele contraceptive, arta – toate au țesut brusc un alt scenariu în jurul sexualității, scoțînd-o din tiparele severității, conferindu-i un întreg spectru al independenței. Totuși, această descătușare năvalnică a sexualității nu a fost pregătită de o educație sexuală – spre sfîrșitul anilor ’80, lumea avea să se confrunte cu apariția virusului HIV. 

Cutia Pandorei fusese însă deschisă, iar sexualitatea era de acum un pește mult prea gras pentru a nu fi valorificat. În anii ’90, avînd la bază atît ideea de tabu (încălcat, de data aceasta, cu voluptate), cît și asocierea sa cu libertatea, sexualitatea a devenit un instrument economic de mare succes.

Chiar dacă existaseră și pînă atunci tentative publicitare de a folosi nuditatea în promovarea diferitelor produse, compania Benneton a fost prima care a adăugat acestei nudități ideea de sexualitate prin reclame provocatoare – ca, de pildă, cea în care o călugăriță sărută un preot.

Impunerea sexualității în domeniul publicitar a venit odată cu blugii Calvin Klein. „Pantalonii jeans sînt despre sex“ – a declarat însuși creatorul. De altfel, prima reclamă a blugilor Calvin Klein a avut-o drept protagonistă pe Brooke Shields, pe atunci în vîrstă de 15 ani, care, privindu-ne seducător, ne susură sexy, invitînd la fantasme: „Vrei să știi ce stă între mine și Calvin-ii mei? Nimic“. De altfel, reclamele firmei, care au fost la vremea respectivă criticate, aveau ca modele adolescente care pozau în atitudini extrem de senzuale. Critica a trecut, iar sexualitatea a rămas, pînă azi, una dintre cele mai bune mize pentru comercianți.

Căci sexualitatea vinde. Fie că vorbim despre produse de frumusețe, alimentare sau chiar electronice, fie că vorbim despre industria de film sau mass-media.

Totuși, potrivit lui Foucault, sexualitatea și sexul sînt diferite. Pe de o parte, ni se vinde imaginea, iluzia, promisiunea unor senzații tari (ni se induce ideea că putem avea orgasm chiar dacă vom cumpăra un telefon), pe de alta, avem realitatea – care vine la pachet cu responsabilități nu chiar atît de sexy, despre care nu vorbim cu atîta lejeritate. Căci, în mod paradoxal, trăind într-o societate hipersexualizată, sexul a rămas încă un tabu.

Bunăoară, eternele și, se pare, anualele dezbateri atît la nivel politic cît și social despre introducerea educației sexuale în școli. Spiritele se încing, se aruncă în bătălie toate argumentele, de la moralitate la realitate, se scot flăcări pe nări, se mănîncă sfinți și se scuipă draci.

De ce atîta înverșunare? Poate din cauză că predarea educației sexuale este confundată, de fapt, cu predarea sexualității. În loc să percepem că educația sexuală răspunde întrebării „Ce este?“, credem, de fapt, că este vorba despre „Cum să am parte de...?“. Așa că, lăsîndu-ne pradă unui drob de sare creat de fricile care anulează rațiunea (copiii vor ieși niște stricați), tărăgănăm introducerea acestei materii în școli, în virtutea unor motive, care merg de la absurd („Stricăm inocența copiilor“) pînă la unele oarecum legitime precum „Cine va preda această materie?“.

În primul rînd, ideea că educația sexuală va perverti inocența copiilor este de-a dreptul ilară într-o societate în care sîntem bombardați, adulți, adolescenți și copii deopotrivă, cu sexualitate. Doar dacă deschizi radioul, televizorul, un ziar, Internetul, doar dacă te plimbi pe stradă și vezi panouri publicitare, cîntecul sirenelor sexualității se face auzit. Iar sexualitatea, percepută ca o sursă de plăcere, a devenit astfel o perversă rețetă de succes. Cu cît îți afișezi mai dezinvolt sexualitatea, cu atît devii mai popular, mai atractiv, mai „vandabil“.

Și oricît ne-ar plăcea ca realitatea din jur să fie alta, lumea copilăriei de astăzi nu mai este populată de prințese și prinți romantici, ci de vampe tunate și băieți de cartier. Lumea copilăriei de azi nu mai aparține cărților din bibliotecă, ci tutorialelor de pe YouTube – de unde majoritatea își spicuiesc informațiile.

Un studiu realizat în 2018 de Unlock Research pentru compania Gedeon-Richter România, pe un eșantion de 300 de adolescenți (51% fete, 49% băieți), arată că 45% nu folosesc de fiecare dată metode de contracepție, iar 33% nu au fost niciodată la ginecolog. Mai mult de jumătate au declarat că nu discută cu părinții despre viața sexuală, iar 43% au declarat că există o presiune din partea prietenilor cînd vine vorba de începerea vieții sexuale. Chiar dacă 59% din ei au declarat că se consideră informați cînd vine vorba de sexualitate și reproducere, informațiile lor se bazează pe mituri: 36% au declarat că nu există riscul de sarcină dacă „bărbatul se retrage la timp“, iar 42% cred că anticoncepționale luate un timp îndelungat „reduc șansa de a rămîne mai apoi însărcinată“. 80% din respondenți consideră ca educația sexuală trebuie predată în școli.

Dar nevoile lor nu coincid cu „nevoile“ noastre. Statisticile realității sînt ignorate. Fie că e vorba de un sondaj, fie de cifre ale realității dure. Se mai invocă, vorbind despre această realitate dură, faptul că cele mai multe mame adolescente provin din rîndurile celor care „oricum nu merg la școală“. Unul dintre cele mai cinice motive pe care le-am auzit. Este ca și cum aceste adolescente nu există pentru societatea noastră, deci le abandonăm și nu introducem educația în școală ca să nu pervertim inocența copiilor noștri din cauza unora ca ele.

Poate că unul dintre motivele serioase care atîrnă greu în balanța celor care se opun este: cine va preda aceste cursuri? Însă aici vorbim despre un cerc vicios: dăm legea fără specialiști sau formăm întîi specialiștii în speranța că vom și avea la ce să-i folosim?

Un cerc vicios care seamănă mai degrabă cu alergatul în jurul propriei cozi – consumîndu-ne în această goană inutilă pierdem perspectiva mizei: cum putem să-i pregătim pe tineri să înțeleagă și să știe să facă diferența dintre sex și sexualitate? Dintre fantasmele aruncate în spațiul public și responsabilitatea față de propriul corp și de propria minte? Căci sexualitatea implică atît fizic, cît și emoțional – dezinvoltura sexuală, promovată azi ca atribut al puterii și al independenței, ispitește pe mulți la imitare. Dar să te prefaci disponibil fizic, fără a fi de fapt disponibil mental, poate dezvolta sincope ale personalității.

Și, poate, de aici trebuie pornită înțelegerea educației sexuale și crearea unui spațiu în care cei mai de impact vorbitori ar fi chiar ei. De pildă, cum ar fi ca la unul dintre cursurile de educație sexuală să fie invitați chiar adolescenți? O mamă adolescentă care să le povestească prin ce a trecut, cum s-a schimbat viața ei de cînd a născut, care îi sînt perspectivele. Sau un adolescent care a contactat o boală cu transmitere sexuală. Cum ar fi ca în fiecare școală să existe, dacă nu cursuri, cel puțin un consilier, la care elevii să poată apela cînd au întrebări? Cum ar fi dacă, în locul unei programe rigide care s-ar preda din vîrful buzelor, am face un mediu prietenos în care adolescenții să se simtă în siguranță cu nesiguranțele lor?

Dar poate mai comod pentru noi ar fi să-i lăsăm pe mîna Internetului, mințindu‑ne că așa le salvăm inocența. Mai bine ne prefacem, ca struțul care își bagă capul în nisip, că nu observăm că societatea din jur nu este una taman utopică, ci una hipersexualizată. Că adolescenții de azi nici n-au auzit cuvîntul „sex“, că îl vor auzi doar în noaptea nunții, că nu le stă mintea „la prostii“, că ne sînt superiori și că sexualizarea puternică din societate nu are nici un impact asupra lor. Să uităm că și noi am fost adolescenți.