Periculoasa alunecare spre violență a Americii
Atacurile armate de amploare care perturbă în mod regulat viața de zi cu zi a Americii nu trebuie privite ca evenimente întîmplătoare. Ele reflectă o dezintegrare constantă a autorității suverane a statului. Suveranitatea, revendicarea supremă a autorității, se bazează pe cel puțin două precepte: indivizibilitatea și monopolul asupra exercitării legitime a forței. Statul e singurul căruia îi este permis, prin puterea polițienească, să facă uz de violență pentru a se apăra (de atacuri străine sau de teroarea și criminalitatea indigene).
Pierderea credinței în puterea poliției de stat e periculoasă, nu în ultimul rînd deoarece încurajează răspunsurile autarhice la o lipsă resimțită de securitate sau la nedreptate. Atunci cînd încrederea în rolul statului de a furniza securitate și dreptate – pentru a menține textura societății – se pierde, răspunsul autarhic reprezintă un potențial rival al suveranității statului.
Istoric vorbind, nașterea mișcărilor politice fasciste a fost însoțită de o creștere paralelă a milițiilor private: „Cămășile negre” ale lui Mussolini, „Cămășile brune” ale lui Hitler, „Cămășile verzi” braziliene și „Cămășile albastre” ale liderului fascist irlandez Eoin O’Duffy.
Astăzi, în SUA, actele izolate de teroare indigenă coexistă cu forme de violență mai bine organizate. Insurecția de la Capitoliul SUA din 6 ianuarie 2021, creșterea vînzărilor de arme, într-o societate deja saturată de arme, și creșterea și „normalizarea” milițiilor și organizațiilor politice de extremă dreapta sînt cu toate o dovadă a unui declin accelerat al credinței împărtășite în suveranitatea statului.
Teoriile conspiraționiste de extremă dreapta ale „statului paralel” și minciunile partidului republican despre alegerile măsluite au același țel comun: să conteste legitimitatea statului. Pe măsură ce această contestare se propagă pe calea mass-mediei tradiționale și a rețelelor de socializare, sursele de violență non-statale devin tot mai acceptabile. Violența e condamnată și romanțată totodată. Ceea ce reprezintă, din nou, un fenomen binecunoscut, asociat cu apariția fascismului.
Violența generalizată se autoalimentează. Și demonstrează că vechea suveranitate e moartă sau muribundă și, ca atare, incapabilă să mai mențină indivizibilitatea puterii suverane sau monopolul acesteia asupra utilizării legitime a forței. De unde reiese că e necesar ca o forță de contrapondere viabilă să intre în luptă. După cum a spus Donald Trump pe 6 ianuarie, „Dacă nu vă luptați pe viață și pe moarte, o să rămîneți fără țară”.
Inundarea cu arme a pieței bunurilor de consum – sau cu „rahat” a pieței ideilor, după cum propunea fostul consilier al lui Trump, Steve Bannon (ca strategie de contracarare a „adevăratei opoziții” reprezentate de mass-media, și nu de democrați – n. trad.) – amplifică instabilitatea socială. Pe măsură ce confuzia și teama sporesc, forțele de contrapondere cîștigă teren. Probabil că cei care se tem nu vor fi dispuși să exercite ei înșiși violența, dar îi vor susține în tot mai mare măsură pe cei care sînt dispuși să o facă în locul lor.
Cea mai bună cale de a proteja democrația liberală în fața acestei amenințări în creștere e mobilizarea instituțiilor care încă funcționează: presa, întrunirile pașnice și procesul electoral. Dar asta trebuie să se petreacă rapid, deoarece toate trei se află într-un pericol tot mai mare. Facebook, Twitter și TikTok sînt acum principalele noastre surse de știri; dar, datorită modelului lor de afaceri bazat pe „economia de atenție” (platformele sociale sînt gratuite, dar vînd preferințele sau „atenția” utilizatorilor brand-urilor, guvernelor și ONG-urilor – n. trad.), profitul are prioritate în fața adevărului. Deoarece minciunile se răspîndesc mai rapid și captează atenția pe o durată mai lungă decît faptele, ele sînt mai valoroase pentru companiile care depind de durata atenției pe care utilizatorii o dedică reclamelor.
Între timp, dreptul la libertatea de întrunire pașnică e amenințat de noile legi ale anumitor state, care deschid ușa agresiunii împotriva protestatarilor pașnici. În Oklahoma, bunăoară, șoferii care lovesc – sau ucid chiar – pe cineva cu mașina nu vor mai putea fi trași la răspundere în cazul în care „fug de o revoltă… dacă există o convingere rezonabilă că fuga a fost necesară pentru a-l proteja pe conducătorul autovehiculului de o vătămare gravă sau de moarte”. Aceeași lege prevede totodată noi sancțiuni pentru protestatarii care blochează străzile sau traficul auto, incluzînd amenzi de pînă la 5.000 de dolari și nu mai puțin de un an de închisoare.
În mod similar, în Florida și Iowa, persoanele care intră cu mașina într-o mulțime de protestatari pot solicita imunitate civilă, dacă susțin că acționau în legitimă apărare. Pericolul reprezentat de astfel de legi ar trebui să fie evident. O analiză făcută de Ari Weil de la Chicago Project on Security and Threats arată că în 2020, în urma uciderii lui George Floyd de către un ofițer de poliție din Minneapolis, au avut loc, în decursul unei singure luni, 72 de incidente, implicînd șoferi care au intrat cu mașinile în mulțimi de protestatari, în 52 de orașe.
În sfîrșit, procesul electoral e amenințat și el de anumite legile statale care ar putea acorda legislativelor statelor (cu majorități republicane) dreptul să ignore rezultatele alegerilor prezidențiale, înlocuind electorii aleși de votanții respectivului stat cu electorii propriului Colegiu Electoral. În mod îngrijorător, Curtea Supremă a SUA a dat recent semne că ar putea valida o doctrină juridică dubioasă, situată la limita legii electorale, care ar conferi legislaturilor statale imunitate în fața controlului juridic federal sau de stat – ceea ce înseamnă că nu vor exista instrumente legale pentru a bloca voturile substituite de Colegiul Electoral la nivelul legislativului local.
Date fiind acest amenințări în creștere, apărarea instituțiilor democratice centrale – o presă liberă, dreptul la întrunire pașnică, alegerile libere și echitabile – va presupune nu numai o implicare colectivă, dar și curaj real.
Va fi nevoie de acel tip de curaj pe care foștii sclavi l-au arătat în fața lui Jim Crow și în contextul apariției grupării Ku Klux Klan, în urma Războiului de Secesiune. Va fi nevoie de acel curaj care i-a însuflețit pe militanții anilor 1960 în lupta pentru drepturile civile, împotriva segregaționiștilor înverșunați. Și va fi nevoie de curajul femeilor care s-au luptat pentru dreptul de vot și care trebuie să lupte acum, din nou, pentru dreptul de a decide singure în privința opțiunilor de procreare.
De data aceasta, mizele sînt, poate, mai mari decît au fost vreodată, dar lecția rămîne esențialmente aceeași. Într-o republică liberă, drepturile fundamentale trebuie cîștigate din nou, ori de cîte ori autoritatea suverană a statului – întrupare a valorilor centrale care îi unesc pe americani – e amenințată. Violența care erupe astăzi pretutindeni în America exercită o presiune considerabilă asupra zăgazurilor discursului civic și asupra statului de drept, punînd la încercare continuitatea pașnică a luptei pentru identitatea comună, pentru E Pluribus Unum – idealul întemeietor al Statelor Unite.
Richard K. Sherwin e profesor de Drept și director al Proiectului Visual Persuasion la New York Law School. E coeditor (alături de Danielle Celermajer) al lucrării A Cultural History of Law in the Modern Age (Bloomsbury, 2019).
Copyright: Project Syndicate, 2022
traducere de Matei PLEŞU