Pe coclaurile limbii

Cititorul fidel al Dilemei vechi își amintește cu siguranță faptul că, în numărul trecut, am scris un text despre erorile involuntare de limbă (numite, în engleză, slips-of-the-tongue), generatoare, printre altele, de umor. Între acestea, o categorie aparte, care a căpătat un nume propriu, o constituie spoonerismele. Ele au pornit de la englezul William Spooner, profesor în Oxford, faimos pentru inteligența sa neobișnuită, pentru faptul că avea capul în nori (profesorul distrat) și, desigur, pentru erorile lingvistice care constau în substituții de sunete ori de silabe între cuvinte: odată, vrînd să spună „De trei ori ura pentru draga noastră regină” (our dear old queen), a spus „De trei ori ura pentru ciudatul nostru decan” (our queer old dean); sau a întrebat „Fasolea este amețită?” (Is the bean dizzy) în loc de „Decanul este ocupat?” (Is the dean busy).

Există multe alte tipuri de greșeli involuntare de exprimare, diferite atît de cele menționate în articolul anterior, cît și de spoonerisme, documentate tot în cultura anglofonă și numite după personajele (celebre) care le-au comis. Astfel, malapropismele își trag numele de la un personaj dintr-o comedie din secolul al XVIII-lea, scrisă de irlandezul Richard Sheridan. Doamna Malaprop (recunoaștem aici expresia franceză mal à propos, „inadecvat”), vrînd să pară mai cultă decît este în realitate, folosește cuvinte al căror sens nu îl cunoaște dar îl aproximează în funcție de sonoritate (în engleză, malapropismele au același număr de silabe, dintre care cel puțin una în comun, și tind să aparțină aceleiași părți de vorbire): ea menționează, de exemplu, „un frumos deranjament de epitafuri” în loc de „un frumos aranjament de epitete”, sau evocă „alegoriile de pe malul Nilului” (aligatorii).

Goldwinismele au fost numite după celebrul producător american de filme hollywoodiene, Samuel Goldwyn, care rostea tot felul de propoziții în care sensurile cuvintelor se băteau cap în cap. Lui i se atribuie afirmații precum „Include-mă pe dinafară”, sau „Nimeni nu ar trebui să-și scrie autobiografia înainte să moară”.

Yogiismele au la bază porecla, „Yogi”, a unui celebru jucător contemporan de baseball (decedat de curînd), Lawrence Peter Berra. Retras de la școală după clasa a opta, Yogi spunea tot felul de trăsnăi reporterilor: „Nu e gata pînă nu e gata”, sau „În realitate nu am spus tot ce am spus”; „Baseball-ul e nouăzeci la sută psihic. Cealaltă jumătate e fizic”; odată, referindu-se la un restaurant la care nu mai fusese văzut mergînd în ultima vreme, a declarat: „Nu se mai duce nimeni acolo, e prea aglomerat”; dînd indicații rutiere către locuința sa: „Cînd ajungi la o bifurcație, ia-o pe acolo”; „Un ban nu mai face o para”; „Dacă nu-l poți imita, nu îl copia”; „Du-te întotdeauna la înmormîntările celorlalți, altfel n-o să vină nici ei la a ta”.

Fostul președinte american George W. Bush completează această serie cu o contribuție însemnată. Atît de numeroase și de variate au fost greșelile lingvistice săvîrșite de acesta încît bushismele au fost subiectul unor cărți sau obiectul unor website-uri, precum și un constant motiv de critică în presa vremii. Spre exemplificare: „Știu că oamenii și peștii pot trăi împreună pașnic”; „Cînd faci ceea ce fac eu, trebuie să repeți la nesfîrșit unele lucruri pentru ca adevărul să fie înțeles și să catapultezi propaganda”; „Eu voi fi dispărut de mult atunci cînd cineva inteligent își va da seama ce s-a întîmplat în Biroul Oval”; „Eu sînt comandantul, nu trebuie să explic de ce zic una sau alta. De-asta e interesant să fii președinte. Poate cineva simte nevoia să îmi explice de ce a zis un lucru, dar eu nu mă simt obligat să explic nimănui”; într-o discuție din 2008 cu președintele Liberiei: „Ieri ați observat că nu am talent la dans. Însă vreau să știți că am dansat cu bucurie. Și fără îndoială că Liberia trece prin momente foarte dificile”; „Inamicii noștri sînt creativi și ingenioși, dar și noi sîntem. Ei se gîndesc fără încetare la noi moduri de a face rău țării și poporului, dar nici noi nu ne lăsăm mai prejos”; „Vă spun că există un inamic care va ataca din nou America și poporul american. El există. Asta e realitatea. Și îi doresc numai bine”; „Aș vrea să știți că, atunci cînd vorbim despre război, vorbim în realitate despre pace”; „Cum, domnule, aveți trei slujbe? Absolut fantastic, numai în America se poate asta, nu?”; „Vă rog să vă imaginați că sînteți o mamă singură care muncește din greu să pună mîncare pe familia ei”.

Propun aici două categorii autohtone care pot figura cu mare succes între cele de mai sus dacă ar fi traduse în engleză: „becalismele” și „dăncilismele”. Prima este foarte bogat reprezentată, dar amintesc cititorului doar cîteva declarații ale lui Gigi Becali: „El m-a făcut oligofren, el m-a făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat”; „Eu la Avicola Iași pot să fac pui Gigi Becali dacă vreau”; „Am vorbit chiar zilele trecute cu mai mulți parteneri de afaceri. Oameni serioși, din lumea interlopă”; sau, în 2004, preluînd președinția Partidului Noua Generație: „Partidul /…/ are o orientare de centru, cînd la stînga, cînd la dreapta, de la caz la caz”.

Dăncilismele sînt încadrabile în categoria malapropismelor, cu care am început, și aceasta pentru că sînt făcute de o persoană care folosește un vocabular cu care nu e familiarizată: „Banca Monetară” în loc de „Banca Mondială”; „imunoglobină” în loc de „imunoglobulină”; „oraș medical universal” în loc de „oraș medical universitar”; „persoane cu dezabilități” în loc de „persoane cu dizabilități”; „exercițiu de imagine” în loc de „exercițiu de imaginație”; sau declarații precum cea care i-a adus o reclamație la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării: „Cei care dezinformează Uniunea Europeană sînt autiști”; alte afirmații din Parlament, absolut ilariante: „Acest guvern a făcut ca apa să fie gratuită pînă la stația de pompare”; „majorările de prețuri s-au diminuat”; „dorim să ne anexăm pe prevenție”; „Această dezinformare este pur și simplu o minciună”. Una îți dă de-a dreptul fiori de spaimă: „România a devastat țări puternice” (în loc de „a devansat”).

În fine, iată și o declarație interesantă, făcută într-o ședință de guvern: „Putem spune, pe scurt, că reducem democrația” (în loc de „reducem birocrația”), care poate fi integrată unei categorii aparte numite lapsusuri freudiene. Acestea sînt scăpări de limbă, memorie sau acțiune generate, după cum spune Sigmund Freud, de existența subconștientă a unor dorințe sau gînduri reprimate. Unul dintre exemplele oferite de ilustrul psihanalist austriac e luat tot din lumea politică: „Ne mai amintim încă felul în care președintele Camerei Deputaților austrieci a deschis într-o zi ședința – «Domnilor, a spus el, constat prezența atîtor deputați și declar, prin urmare, ședința închisă»”.

Dacă, în general, erorile involuntare de vorbire pot fi (și sînt) studiate de lingviștii cognitiviști, lapsusurile freudiene se sustrag acestui tip de analiză, intrînd în sfera psihiatriei. Sintagma „reducerea democrației” este, cu siguranță, unul dintre leitmotivele criticilor aduse fostei guvernări de către societatea civilă (și nu numai), și poate fi interpretată, în linie psihanalistă, ca gînd reprimat scos brusc la lumină de tensiunea emoțională a momentului. Ce s-ar mai putea adăuga? Lumea anglofonă își are faliții ei, pînă și Austria… Numai noi să n-avem faliții noștri? Ei, uite că avem!

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată pe lingvistică americană.

Foto: wikimedia commons