Nume (ne)potrivite

Pentru că vechii greci nu separau numele proprii de cele comune cînd discutau despre onoma, dezbaterea despre „corectitudinea numelor” (a cuvintelor) pornește, în dialogul Cratylus, al lui Platon, chiar de la prenumele celor două personaje care exprimă puncte de vedere opuse: Hermogenes, susținător al ideii de pură convenție socială în actul numirii, și Cratylus, apărător al unui „naturalism” conform căruia numele exprimă natura lucrului denumit. Dar Cratylus îl ia pe Hermogenes peste picior cînd îi spune că, deși „există o potrivire a numelui cu orice lucru, una naturală [...] care e aceeași pentru oricine, fie el grec ori străin”, ea nu funcționează absolut deloc în cazul acestuia: „Numele tău nu e Hermogenes, chiar dacă toată lumea îți zice așa”: un adevărat „fiu al lui Hermes”, cum se traduce numele, ar trebui favorizat de zeul comerțului și să fie bogat, însă realitatea e diferită.

Dezbaterea despre prenume din dialogul lui Platon este doar punctul de lansare a unei discuții foarte serioase despre natura limbii, dar observațiile mele se vor limita la primul aspect menționat: dacă se poate spune că există nume „potrivite” sau „nepotrivite”. Mai țineți minte episodul din Seinfeld în care Kramer, întîlnindu-se cu George și Susan pe stradă, i se adresează celei din urmă „Lily”? Susan îl corectează: „Mă numesc Susan”. „Nu... ești Lily”, insistă el. „Cred că știu mai bine decît tine cum mă cheamă”, ripostează ironic femeia. Kramer se apără spunînd: „Păi... arăți ca o Lily”. În alt episod, aflăm că nici unul dintre prietenii lui Kramer nu îi cunoaște prenumele pentru că acesta îl ține secret. Cînd, în sfîrșit, Jerry, Elaine și George îl află (e Cosmo), nu se pot opri din rîs. Fie deoarece Cosmo e foarte rar, fie pentru că pare „nimerit” prin asemănare – Kramer fiind un tip destul de aerian –, fie invers, prin contrast – cosmosul, la vechii greci, era ordonat și armonios, opus haosului, iar Kramer e dezorganizarea în persoană.

Dacă e greșită această concepție, cu siguranță ea e foarte răspîndită peste tot în lume, din cele mai vechi timpuri. Acel cognomen din lumea antică era dat pe baza unor trăsături fizice (poetul Ovidius era Naso, „năsos”), trăsături de caracter (regele Lucius Tarquinius era Superbus, „arogant”, istoricul Marcus Porcius era Cato, „cel atotcunoscător”), realizări notabile (generalul Pompeius era Magnus, „mare”, generalul Scipio era Africanus, „cuceritor al Africii”, generalul Crassus era Dives, „bogat”). Dar, dacă aceste porecle care exprimă o esență (și sînt „corecte”) vin ca o concluzie a societății, altfel stau lucrurile cu prenumele care nu arată decît aspirațiile părintești, la naștere, cu mult înainte să ai ocazia să confirmi ceva. Faptul că multitudinea de cărți care explică semnificația diverselor nume de botez încă se vînd bine, iar site-urile care te ajută să găsești sau să generezi nume de fete și de băieți, unele neobișnuite, au o rată înaltă de accesări, indică un interes nediminuat față de subiectul nostru.

Recent, un caz interesant a făcut vîlvă în presă, televiziune și Internet din cauza faimei protagonistului, Elon Musk. Pentru el și partenera lui (acum fostă), numele primit la naștere pare să aibă o importanță covîrșitoare. În mai 2020, magnatul primește un băiețel de la Grimes – o cîntăreață canadiană al cărei nume real e Claire Elise Boucher –, iar în 2021, o fiică, de la o mamă-surogat. Fiului i se dă numele X Æ A-12. Foarte curînd după aceea, pentru că legea din California nu permite cifre în numele legal, numerele arabe din final sînt înlocuite cu cifre romane, astfel că certificatul de naștere arată X Æ A-Xii. Totul se pronunță ca o abreviere, deci trebuie folosite numele englezești ale simbolurilor: X este /eks/, Æ este ash (pronunțat ca un eș în română), A este /ei/, urmat de numeralul 12 (twelve). X, explică Grimes, este „variabila necunoscută”, Æ este „ortografierea mea, în limba elfilor, a lui Ai, care înseamnă iubire și/sau Inteligență Artificială”, iar A-12 este Archangel 12, precursorul „celui mai tare avion care a existat vreodată, SR-71”, dar și Archangel, cîntecul preferat al artistei canadiene. Cînd i se adresează, părinții îi spun copilului X.

Fiica primește numele Exa Dark Sideræl: Exa, explică Grimes din nou, se leagă de o capacitate a supercomputerelor în terminologia informatică (exaFLOPS), Dark este necunoscutul, materia întunecată din cosmologie, iar Sideræl este o „ortografiere mai în spiritul elfilor” a cuvîntului sidereal, „sideral” (sinonim cu „astral”, „stelar”), care se referă la „adevăratul timp al universului, timpul stelar”, timpul din deep space (de dincolo de sistemul nostru solar), „nu la timpul relativ pămîntesc”. Este, totodată, o aluzie la personajul ei favorit din Lord of the Rings, Galadriel (jucat, în film, de Cate Blanchett). Ni se mai aduce la cunoștință că numele ar putea fi, pînă la urmă, schimbat în Sailor Mars (personaj fictiv dintr-o serie anime japoneză, o supereroină care se întrupează în diverse forme și protejează sistemul solar de forțele răului), dar, pînă atunci, părinții i se adresează fetiței cu Y. Mai aflăm și că visul cîntăreței este să aibă o fată cu numele de Odysseus.

Din lumea artiștilor deveniți părinți vin alte exemple exotice: Lyra (constelația Lira) Antarctica, fiica lui Ed Sheeran; Daisy Dove („margaretă” și „porumbiță”), fiica lui Orlando Bloom și Katy Perry; Raddix (probabil legat de latinescul radix, „rădăcină”), fiica lui Cameron Diaz; Sunday („duminică”) Molly, fiica lui Mike Myers; Fuchsia (planta și culoarea fuchsia), fiica lui Sting; Kal-El, fiul lui Nicolas Cage (numele kryptonian al lui Superman, al cărui fan înfocat este actorul american); copiii actorului Forest Whitaker sînt Autumn („toamnă”), Sonnet („sonet”) și True („adevărat”); mai găsim toponime – Memphis (Bono); Tennessee (Reese Witherspoon), Chicago (Kim Kardashian), Bingham (Kate Hudson); nume de animale: Bear („urs”), Sparrow („vrabie”), Cricket („greiere”). Scarlett Johansson nu a ezitat să-și boteze fiul Cosmo. Beyoncé susține că, în numele dat fiicei ei, Blue Ivy („iederă albastră”), Ivy este, de fapt, cifra 4 în litere romane, IV (o cifră semnificativă în viața cîntăreței). În fine, iată echivalentele românești ale altor nume din lumea artistică de limbă engleză: Stația Lunară, Racheta, Gravitația, Luna, Perla, Brioșa, Miezul-Nopții, Curcubeu, Regat, Sfînt, Măr.

„Numele îți este destin, dorință a inimii și personalitate”, delirează unul dintre numeroasele site-uri dedicate, explicînd numele purtat de copilul lui Steven Spielberg și Kate Capshaw, Destry (care ar proveni din cuvîntul anglo-normand destrier, „cal de război”): ai spirit de pionierat și abilități înnăscute de conducător, ești energic și încrezător... libertatea e esențială fericirii tale... primești schimbarea în viața ta cu brațele deschise... poți fi inginer, scriitor, muzician, profesor, designer... culorile tale norocoase sînt... pietrele tale norocoase sînt... zilele tale norocoase... plantele care îți fac bine... poți fi prieten cu... – și urmează niște nume total neverosimile (Pandra, Vigilio, Pascoe) care dau acuta senzație a unei viitoare singurătăți totale, ești dușman cu Adollfa, Pazel, Tempo... – aici poți răsufla ușurat: nu dai multe șanse unor astfel de nume să fie alese de tinerii părinți. Dar ai atîta încredere în rasa umană? Pentru că, iată: Panda, Everest, Pluto, Pepsi, Marijuana, Google, Facebook, Hashtag, Candida, Armani, Fifa, Lucifer, Nord-Vest, Covid și Corona – doar cîteva dintr-o lungă listă de prenume recente (ultimii doi fiind gemeni). Ba chiar și numele Unnamed („nenumit”) figurează aici. Iar cultura autohtonă înregistrează Sentiment-Brusli, Făt-Frumos, Superman, Milion, Termopan, Televizor, Miss-America, Expertiza, Gutiera și Facultatea. Vechea și răspîndita credință populară conform căreia numele se leagă inexorabil de destin se va dovedi corectă măcar parțial în aceste cazuri, căci nefericiții purtători vor fi, neabătut, destinați ironiilor și jocurilor de cuvinte ale celorlalți oameni, oricît de infantil și de prost gust ar fi acest obicei. 

De cealaltă parte, prin Hermogenes, avem arbitrarul absolut: „...corectitudinea numelor este determinată doar de convenție și învoială, nimeni nu mă poate convinge de contrariu. Cred că oricum ai numi un lucru e corect. Dacă îl schimbi și dai altul, noul nume e la fel de corect ca vechiul nume. Nici unul nu aparține lucrului în mod natural, ci numai din pricina regulilor și uzului celor care îl decid prin simplul fapt că toți numesc un lucru într-un fel, și nu în altul.“ Este ceea ce și permite unei societăți întregi (sau doar anumitor cercuri ale ei) să înceapă să dea numelor proprii ce sens vrea (vor), pentru a desemna o anume categorie de care, în general, se rîde: Karen (femeia albă certăreață, de vîrstă mijlocie), Becky (tînăra albă privilegiată care crede că i se cuvine totul), Stacy (femeia promiscuă, atrăgătoare, vanitoasă și nepoliticoasă), Britney (tînăra cu probleme de sănătate mintală care trebuie înțeleasă și ajutată), John (clientul unei prostituate), Kyle (adolescentul alb agresiv), Nancy (bărbatul efeminat sau homosexualul), Jody (în armata americană, civilul pentru care te-a părăsit iubita rămasă acasă), Chad (tînărul arogant și petrecăreț). Sau, la noi, Dorel (muncitorul care mai mult strică decît repară). 

Vorbirea, spune Socrate, codifică toate și are două forme – una adevărată și una falsă. Cea adevărată are origini divine, dar noi, muritorii, avem parte de cea falsă – vulgară, minoră, similară behăitului de capră (gălăgios, imperativ și fără substanță). Sîntem condamnați să o căutăm mereu pe prima pentru că purtăm în suflet un element divin. Numele proprii sînt și ele parte sau simptom al acestei căutări. La un pol – raportarea la cele nemuritoare, sperînd la un transfer total prin imitație. La polul opus – zgomotul perfect din teoria comunicațiilor, lipsă de sens intrinsec prin convenție absolută. Între singurele două posibilități pe care mintea noastră le poate imagina – nume/cuvinte mimetice și nume/cuvinte convenționale – există o scară gradată pe care o parcurgem neîncetat în ambele sensuri. Nu numai vorbirea, ci limba, în general, cu tot ce e în ea, poate fi reprezentată metaforic ca o scară aruncată între cei doi poli, pe care omenirea orbecăie.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în ling-vis-tică americană.