India și echilibrul global al puterii
Cu ocazia întîlnirii din iunie dintre prim-ministrul indian Narendra Modi și președintele SUA Joe Biden la Casa Albă, mulți observatori au simțit că asistă la făurirea unei noi alianțe împotriva Chinei. Dar astfel de așteptări sînt exagerate. După cum limpede a spus ministrul de Externe indian Subrahmanyam Jaishankar, o alianță formală e improbabilă, chiar dacă menținerea unui parteneriat pe termen lung, într-o lume multipolară de „aminamici” („frenemies”), rămîne posibilă.
India are o lungă tradiție de mefiență post-colonială față de alianțe. Dar e preocupată, de multă vreme, și de China, cel puțin de la Războiul Sino-Indian pentru frontiera himalayană, pe care cele două țări l-au dus în 1962. Cînd făceam parte din administrația președintelui Jimmy Carter, am fost trimis în India, pentru a-l încuraja pe prim-ministrul Morarji Desai să susțină o zonă liberă de arme nucleare în Asia de Sud, de teamă ca o cursă accelerată a înarmării nucleare între India și Pakistan să nu scape de sub control. După cum mi-a spus gazda mea indiană la acea vreme, țara nu voia să fie comparată cu Pakistanul în Asia de Sud, ci cu China în Asia de Est.
După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, SUA și India au demarat douăzeci de ani de discuții anuale „Track Two” [„diplomație paralelă” sau „privată” – relații non-guvernamentale, informale între două țări, prin intermediul diferitor actori non-statali, din domeniul academic, ONG, privat etc. – n. trad.] între foști diplomați care se aflau încă în strînsă legătură cu cei din Guvern. (Delegația americană, bunăoară, includea personalități precum Henry Kissinger și Richard Holbrooke.) Participanții indieni împărtășeau cu omologii lor americani îngrijorările cu privire la Al-Qaeda și la alte amenințări extremiste din Afganistan și Pakistan, dar au transmis cu claritate că se opun tendinței americane de a percepe India și Pakistan împreună, ca și cum ar fi „legate cu o cratimă”.
Indienii erau și ei îngrijorați de China, dar doreau să păstreze aparențele unei bune relații – și accesul la piața chineză. China a fost vreme îndelungată unul dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Indiei, dar economia ei a crescut mult mai rapid decît cea indiană. Raportat la cursul de schimb al pieței, China reprezenta 3,6% din PIB-ul global deja la începutul actualului secol, în vreme ce India a atins acest nivel abia în 2020.
În anii 2000, cînd ritmul de creștere chinez îl depășea cu mult pe cel al Indiei, indienii care participau la „Track Two” erau îngrijorați nu numai de faptul că R.P. Chineză susținea Pakistanul, dar și de creșterea puterii ei globale în general. Ca să cităm formularea unui strateg indian: „Am decis că voi [americanii] ne displăceți mai puțin decît ne displace China” – și asta era cu mult înainte de 2020, cînd, în urma unei ambuscade de la disputata frontieră himalayană, au fost uciși 20 de soldați indieni.
De atunci, alinierea India-SUA s-a consolidat considerabil. Cu un deceniu în urmă, întîlnirile Dialogului Cvadrilateral de Securitate („Quad”) dintre diplomații americani, indieni, japonezi și australieni erau subestimate; acum, li se face o publicitate zgomotoasă, și ele au loc la nivel de șefi de guvern. Astăzi, SUA sînt principalul partener de exerciții militare al Indiei.
Dar acest aranjament e departe de a fi o alianță. India încă importă mai mult de jumătate din necesarul ei de armament din Rusia, e un cumpărător major de petrol rusesc supus sancțiunilor (alături de China) și votează frecvent împotriva SUA la ONU. Și e adevărat că India a refuzat pînă acum să condamne invazia rusească din Ucraina din anul 2022, la fel cum în 1979 nu a condamnat invazia sovietică din Afganistan. În ciuda faptului că India se laudă că ar fi cea mai mare democrație a lumii, ea nu a participat la apărarea Ucrainei democratice. Prioritățile sale de vîrf sînt să-și mențină accesul la arme și la petrol și să evite să împingă Rusia în brațele Chinei.
Chiar dacă Biden l-a invitat pe Modi la ambele summit-uri pentru democrație, există destui critici occidentali și indieni care deplîng turnura iliberală spre naționalism hindus a lui Modi. Declarațiile recente despre „valorile împărtășite” ale celor mai mari două democrații ale lumii sună bine, dar nu se poate vorbi despre o alianță între cele două. Cheia relațiilor indo-americane se află în echilibrul puterii în relația cu China și în poziția Indiei în economia acestui echilibru.
Din acest punct de vedere, importanța Indiei e în creștere. Mai devreme, anul acesta, ea a depășit China ca țară cu cea mai mare populație din lume. Cu o populație care a ajuns la 1,4 miliarde, China înregistrează un declin demografic, cu o forță de muncă ce a trecut deja de apogeu. În plus, economia Indiei e pe cale să crească cu 6% anul acesta – mai rapid decît cea chineză –, devenind a cincea cea mai mare economie a lumii. Dacă va continua să crească în ritmul acesta, ar putea ajunge, pînă în 2050, la fel de mare ca economia zonei euro.
Avînd o populație imensă, arme nucleare, o armată numeroasă, o forță de muncă în creștere, o educație excelentă a elitelor, cultură antreprenorială, dar și conexiuni cu o diasporă vastă și influentă, India va rămîne un factor important pentru echilibrul global al puterii. Dar să nu ne facem iluzii. De una singură, India nu poate contrabalansa China, care a avut un avans considerabil în dezvoltarea sa. Economia chineză rămîne de cinci ori mai mare, iar în India sărăcia e încă larg răspîndită. Din cele 900 de milioane de oameni apți de muncă din India, doar o jumătate sînt integrați pe piața muncii, iar o treime din populația feminină a țării e analfabetă. Pentru ca populația în creștere a Indiei să devină un avantaj economic, și nu o potențială vulnerabilitate, ea trebuie să fie educată. Chiar dacă forța de muncă a Chinei și-a atins deja apogeul, ea beneficiază de un nivel mediu de educație mai ridicat.
Deși practică o decuplare comercială selectivă în sectoare strategice cheie, India nu vrea încă să renunțe la accesul la piața chineză. Chiar dacă e membră Quad, țara participă la Organizația pentru Cooperare de la Shanghai și la întîlnirile periodice ale BRIC (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud). India nu mai vorbește despre nealiniere, dar nici nu manifestă vreun interes pentru alianțe restrictive. Urmînd logica elementară a politicii echilibrului puterii, India și SUA par să fie sortite nu atît pentru o căsătorie, cît pentru un parteneriat pe termen lung – unul care ar putea dăinui doar atîta vreme cît ambele țări rămîn îngrijorate de China.
Joseph S. Nye, Jr., profesor la Universitatea Harvard şi fost vice-secretar SUA al Apărării, e autorul, printre altele, al volumului Do Morals Matter? Presidents and Foreign Policy from FDR to Trump (Oxford University Press, 2020).
Copyright: Project Syndicate, 2023
traducere de Matei PLEŞU