Harta și profetul
Expresia a pune (ceva) pe hartă se folosește destul de des de la o vreme. Înseamnă să ajungi să contezi, ca localitate ori ca instituție, într-un domeniu sau altul. Se știe: hărțile sînt de diverse tipuri (de la cele fizice, politice etc. pînă la cele dialectale sau de geografie lingvistică); așadar, ele se întocmesc în funcție de ceea ce se dorește a fi înfățișat. Fiind destul de mici în raport cu realitatea reprezentată (întotdeauna la o anumită „scară”), hărțile nu pot reține decît elementele sau aspectele relevante. De aici și ideea: trebuie să depui eforturi pentru a face în așa fel încît să devii suficient de important(ă) pentru a figura pe o astfel de hartă.
De multe ori, mai ales cînd vine vorba de instituții cu un anume profil, meritele pentru o asemenea ispravă îi revin unei singure persoane, și nu (neapărat) unei echipe. Acea persoană, fiind ori devenind o autoritate într-un domeniu, poate spune (în urma realizărilor obținute), cu nedisimulată mîndrie, că „a pus pe hartă” acea instituție din acel oraș. Lucrul acesta este valabil mai cu seamă în cazul științei. Firește, sînt și cazuri în care numai efortul conjugat, al întregii comunități, face ca o localitate să apară pe o hartă (una turistică, bunăoară), dar și aici este nevoie de un om sau de cîțiva oameni cu inițiativă. Las deoparte discuția despre teritoriile marcate pe hărțile antice și medievale cu sintagma Hic sunt leones / dracones („Aici sînt lei / balauri”), întrucît are de-a face cu însemnarea pe hartă într-un sens negativ, bazată tocmai pe necunoașterea unei regiuni sau pe considerarea ei drept ținut periculos.
Nu ar trebui să ne mire faptul că, de regulă, cel care pune pe hartă (în mod activ și pozitiv) o localitate ori o instituție nu este un localnic, ci un „străin”, adică unul venit (și acceptat) mai tîrziu în sînul comunității respective. Acesta beneficiază de încredere în noul mediu, după ce (eventual) va fi încercat zadarnic să se bucure de aceeași încredere în mediul de proveniență. Abia după ce va ajunge realmente cunoscut în lumea largă, cei din localitatea de baștină vor căuta să-l revendice ca „fiu al satului”, pentru a pune pe hartă (strict pragmatic) acea localitate drept „locul nașterii” personalității în cauză...
Așa ceva nu ne surprinde, deoarece observația este una chiar biblică, fiind sintetizată în formula celebră Nemo propheta in patria sua („Nimeni nu este profet în țara lui” [Evanghelia lui Luca, 4, 24]), însă nu strică să zăbovim cîteva clipe asupra acestor cuvinte pe care Iisus le-a rostit atunci cînd a refuzat să facă minuni în localitatea natală, Nazareth (așa cum făcuse în Capernaum). În prezent, expresia se referă la acea situație în care vorbele ori acțiunile cuiva sînt crezute mai degrabă de către cei străini, și mai puțin de către cei din apropierea sa (geografică). Firește, știa Iisus ce spunea, de vreme ce constatarea e încă și mai veche. Bunăoară, ne amintim că (în mitologia greacă) profetesa Cassandra fusese blestemată de Apollo să nu-i fie crezute de nimeni prezicerile. La fel, despre miticul Laocoon (un preot troian al aceluiași Apollo) știm că s-a împotrivit în van aducerii calului troian în cetate, sfîrșind tragic. Nu a fost crezut de ai săi cînd i-a avertizat că au de-a face cu o capcană a aheilor.
De obicei, cînd se citează replica lui Iisus (v. supra), se face trimitere la Evanghelia lui Luca: „Și le-a zis: «Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa»”. Reacția Mîntuitorului este, desigur, una potrivită contextului. Chiar din versetele anterioare acestui citat întrezărim cîte ceva, în acest sens, cînd unii dintre localnici încep să se întrebe (ori să se mire): „Nu este oare Acesta fiul lui Iosif?(!)” (Luca, 4, 22). Cum ar spune cineva astăzi: „Hei! Dar îl cunosc pe tipul ăsta. Am jucat fotbal cu el în curtea școlii și nu era deloc strălucit! Nu cred că e ceva de capul lui nici acum!”. De altminteri, episodul cu pricina este consemnat în toate cele patru Evanghelii. Bănuiala ni se adeverește, de pildă, și în Evanghelia lui Matei (13, 54-56), îndeosebi la începutul acestui verset: „Și se sminteau întru El. Iar Iisus le-a zis: «Nu este prooroc disprețuit decît în patria lui și în casa lui»” (Matei, 13, 57).
Este cumva normal: unul care devine cunoscut (și reconfirmat) în afara spațiului său natal nu beneficiază de aceeași recunoaștere acasă, căci... cine să-l recunoască? Aceia care și-au luat ca deviză vorba (ceea) „Decît codaș la oraș, mai bine în satul tău fruntaș”?... Vorba aceasta este bună în sine, fiindcă te îndeamnă să-ți cunoști lungul nasului, dar pe unii i-a făcut, totodată, să nu țintească prea departe și să se culcușească bine de tot în ținutul de baștină. Și uite-așa, profetul nu mai încape în țara lui din cauza atîtor „fruntași”...
Cristinel Munteanu este profesor univ. dr. habil. la Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale, Universitatea „Danubius” din Galați; doctor în filologie și doctor în filozofie, afiliat (ca îndrumător de doctorat) la IOSUD – Universitatea din Pitești.