Geopolitica post-pandemie
Pînă cînd nu survine, viitorul are mai multe chipuri – și orice încercare de a ne imagina geopoliticile de după pandemia COVID-19 trebuie să includă mai multe scenarii. Voi prezenta în cele ce urmează cinci posibile scenarii de viitor pentru anul 2030, ceea ce, bineînțeles, nu exclude și alte variante.
Sfîrșitul ordinii liberale globalizate. Ordinea mondială instaurată de SUA după cel de-al Doilea Război Mondial a creat un cadru de funcționare pentru niște instituții care au dus la o remarcabilă liberalizare a comerțului și finanțelor internaționale. Chiar și înainte de pandemia COVID-19, această ordine a fost pusă la încercare de către ascensiunea Chinei și de creșterea populismului în democrațiile occidentale. China a beneficiat de această ordine, dar, pe măsură ce importanța ei strategică a crescut, ea încearcă în tot mai mare măsură să impună standarde și reguli. SUA îi rezistă, instituțiile internaționale se atrofiază și apelurile la suveranitate se aud tot mai des. SUA se mențin în afara Organizației Mondiale a Sănătății și a Acordului de la Paris privind schimbările climatice. COVID-19 sporește probabilitatea acestui scenariu, slăbind rolul de „manager de sistem” al SUA.
O alunecare spre autoritarism, ca în anii 1930. Șomajul în masă, creșterea inegalităților și destabilizarea socială provocată de schimbările economice aduse de pandemie creează condițiile propice unui stil politic autoritar. Actorii politici dispuși să se folosească de populismul naționalist pentru a ajunge la putere se înmulțesc. Nativismul și protecționismul sporesc. Taxele vamale vor crește, contingentele de import pentru bunuri și pentru imigrație vor deveni mai restrictive, iar imigranții și refugiații vor deveni țapi ispășitori. Statele autoritare vor urmări să consolideze sferele regionale de interes, iar intervențiile de tot felul vor spori riscul de conflicte violente. Unele dintre aceste tendințe apăruseră și înainte de 2020, dar perspectivele slabe de redresare economică datorate proastei gestionări a pandemiei COVID-19 sporesc probabilitatea acestui scenariu.
O ordine mondială dominată de China. În condițiile în care China a reușit să mențină pandemia sub control, decalajul economic față de alte mari puteri s-a modificat dramatic. Economia Chinei o depășește pe cea a unei Americii aflate în declin, la mijlocul anilor 2020, iar China își amplifică avansul față de potențialii ei concurenți de odinioară, precum India și Brazilia. În mariajul de conveniență cu Rusia, China devine în tot mai mare măsură partenerul principal. Iar faptul că, odată cu creșterea puterii sale, China pretinde respect și obediență nu e de mirare. Ea se folosește de proiectul Noul Drum al Mătăsii pentru a-și exercita influența nu numai asupra vecinilor, dar și asupra unor parteneri îndepărtați, precum Europa și America Latină. În cadrul instituțiilor internaționale, voturile împotriva Chinei au devenit prea costisitoare, ele periclitînd nu doar ajutoarele și investițiile chineze, dar și accesul la cea mai vastă piață din lume. În contextul unor economii occidentale mai afectate de pandemie decît China, guvernul chinez și marile companii ale țării au acum capacitatea să restructureze instituții și să stabilească noi standarde după bunul lor plac.
O agendă internațională „verde”. Nu toate scenariile de viitor sînt sumbre. În mai multe țări democratice, opinia publică acordă o prioritate tot mai mare problemelor legate de schimbările climatice și de conservarea mediului. Unele guverne și organizații se află în curs de reorganizare pentru a face față mai bine acestor probleme. Chiar și înainte de COVID-19 se putea întrevedea o agendă internațională pentru anul 2030 definită printr-un interes sporit față de problemele ecologice. Punînd în lumină legătura dintre sănătatea oamenilor și cea a planetei, pandemia a accelerat adoptarea unei astfel de agende.
Opinia publică din SUA, bunăoară, a realizat că cele 700 de miliarde de dolari investite în Apărare nu au împiedicat pandemia COVID-19 să ucidă mai mulți americani decît toate războaiele țării de după 1945 la un loc. Într-un climat politic schimbat, președintele SUA introduce un „Plan Marshall COVID” menit să asigure accesul rapid la vaccinare pentru țările sărace și să ducă la întărirea capacității sistemelor sanitare ale acestora. Planul Marshall din 1948 a fost în interesul Americii, dar și al celorlalți, și a avut un efect major în conturarea geopoliticilor deceniului care a urmat. Acest mod de guvernare a sporit capitalul soft power al SUA. În 2030, o agendă „verde” devine o bună politică internă, cu un efect geopolitic la fel de important.
Nu se schimbă nimic. Privit retrospectiv, episodul COVID-19 se vede la fel de dezagreabil în anul 2030 ca și gripa spaniolă din 1918-1920 în anul 1930 – și are efecte geopolitice pe termen lung la fel de limitate. Situația de dinainte persistă. Dar – în pofida creșterii puterii Chinei, a populismului și polarizării pe plan intern din Occident și a înmulțirii regimurilor autoritare – încă există un anumit grad de globalizare, iar nivelul de conștientizare a importanței globalizării ecologice crește, susținut de acceptarea, vrînd-nevrînd, a faptului că nici o țară nu poate rezolva aceste probleme de una singură. SUA și China vor reuși să coopereze pe probleme de pandemie și schimbări climatice, în ciuda diferendelor din alte domenii, cum ar fi restricțiile de navigație din Marea de Sud sau de Est a Chinei. Nu se poate vorbi de o prietenie, dar rivalitatea e ținută sub control. Unele instituții decad, altele se refac, iar altele, noi, apar. SUA rămîn cea mai mare putere, dar fără a mai exercita influența din trecut.
Fiecare dintre primele patru scenarii are cam 10% șanse să aproximeze corect viitorul anului 2030. Altfel spus, sînt mai puțin de 50% șanse ca actuala pandemie COVID-19 să modifice profund peisajul geopolitic pînă în anul 2030. Aceste estimări pot fi afectate de mai mulți factori. Dezvoltarea rapidă a unor vaccinuri eficiente, sigure și ieftine, distribuite la scară largă, ar spori, bunăoară, șansa continuității și ar reduce probabilitatea scenariilor „autoritar” sau „chinez”.
Dacă însă realegerea lui Donald Trump va slăbi alianțele Americii și instituțiile internaționale sau dacă va deteriora democrația SUA, probabilitatea scenariului continuității sau a celui „verde” va scădea. Pe de altă parte, dacă UE – slăbită, inițial, de pandemie – reușește să repartizeze intern costurile cauzate de măsurile luate de statele membre, ea ar putea deveni un actor internațional important, capabil să sporească șansele scenariului „verde”.
Mai pot interveni și alți factori. COVID-19 poate duce la schimbări majore pe plan intern, pornind de la inegalitățile din domeniul Sănătății și Educației, dar poate stimula totodată crearea unor amenajări instituționale mai performante, pregătite să facă față unei noi pandemii. Estimarea efectelor pe termen lung ale pandemiei nu e o prezicere exactă a viitorului, ci un exercițiu de evaluare a probabilităților și de ajustare a politicilor actuale.
Joseph S. Nye, Jr. este profesor la Universitatea Harvard şi autor al volumului Do Morals Matter? Presidents and Foreign Policy from FDR to Trump.
Copyright: Project Syndicate, 2020
traducere de Matei PLEŞU