Firescul nefiresc al educației în România

Cînd vine vorba despre educația în România, aud la răstimpuri melancolicul oftat cum că nu se mai face carte „ca pe vremuri” – vremurile fiind cele de dinainte de Revoluție. Lăudîndu-se capacitățile profesorilor de atunci, se uită însă atît cenzura la care aceștia erau supuși, cît și faptul că cei mai mulți dintre ei erau nevoiți să promoveze toți elevii, indiferent de aptitudinile lor, pentru a împlini norma de partid. Se ignoră, de asemenea, faptul că nici atunci vorba „dacă ai carte, ai parte” nu era taman realitatea din teren – nivelul educațional nu era neapărat cheia succesului, ba putea fi chiar o piedică. Să nu uităm cum era văzută elita intelectuală de ochii partidului.

În prezent, acea statistică a analfabetismului funcțional, realizată acum cîțiva ani, în urma rezultatelor obținute de elevi la testele PISA, care indica o rată de 45% pentru România, a devenit aproape o mantră pe care o spunem de fiecare dată cînd vorbim despre sistemul de educație.

Un sistem criticat, pe bună dreptate, la firul ierbii – dar să nu uităm că acest sistem este format atît din politici educaționale, din decidenți (să nu mai enumerăm cîți miniștri s-au perindat pe la cîrma Ministerului Educației), cît și din societate – pe lîngă părinți și elevi, cît de promovată este, în România, valoarea educației?

Să spunem, totuși, că lucrurile s-ar schimba de la vîrf – de la decidenți. Că ei sînt cei care ar trebui să construiască un sistem mai bun – să reducă abandonul școlar, să organizeze un curriculum mai atractiv, să ofere șanse echitabile ale accesului la educație și o răsplătire pe măsură, atît a profesorilor, cît și a meritelor educaționale în piața muncii. Toate acele lucruri pe care actualul președinte al României le-a trîmbițat cu mult entuziasm în proiectul „România educată”. Unul dintre acele proiecte himerice, proiectate într-un viitor îndepărtat, pompate la răstimpuri prin discursuri care încep cu „o să...”, chiar dacă prezentul are nevoie urgentă de oblojire.

Mai ales că prezentul a mai provocat o nouă cădere în gol a educației în România – căci pandemia, cu cei doi ani de școală online, a mai adăugat nițel haos.

Bineînțeles, pandemia a lovit toate sistemele educaționale din lume. Un recent raport al Băncii Mondiale, „The State of the Global Education Crisis: A Path to Recovery”, realizat în colaborare cu UNESCO și UNICEF și publicat la finele anului trecut, a tras un serios semnal de alarmă asupra impactului pe care pandemia l-a avut asupra educației. Potrivit raportului, generația de elevi care a fost supusă restricțiilor riscă în viitor, din cauza lipsei de acces la educație în perioadele de izolare, să piardă 17 trilioane de dolari – adică aproximativ 14% din PIB-ul global de astăzi (estimarea inițială, publicată în 2020, prevedea pierderea a 10 trilioane de dolari).

„Pandemia și închiderile școlilor nu numai că au pus în pericol sănătatea și siguranța copiilor, odată cu creșterea violenței domestice și a exploatării prin muncă a copiilor, însă au afectat și învățarea elevilor în mod substanțial.” La acest capitol, raportul indică faptul că, în țările cu venituri mici și medii, ponderea copiilor care trăiesc în sărăcie și al căror acces la educație este îngreunat – deja peste 50% înainte de pandemie – ar putea ajunge la 70%, în mare parte ca urmare a închiderii îndelungate a școlilor și a ineficienței învățării la distanță. Dacă nu se iau măsuri, lacunele educaționale pot continua să se adîncească și să se sedimenteze, chiar și după ce copiii se întorc la școală, punînd astfel în pericol o viitoare educație solidă – se specifică în raport.

Însă, dincolo de constatarea efectelor dezastruoase pe care pandemia le-a avut asupra educației, raportul cuprinde și trei direcții clare prin care acestea pot fi contracarate.

Prima acțiune se referă la „consolidarea curriculum-ului”, prin care profesorii să prioritizeze materialele esențiale pe care elevii le-au ratat în timpul școlii. A doua măsură prevede „extinderea timpului de instruire” – prin prelungirea zilei de școală, modificarea calendarului academic pentru a prelungi anul școlar sau prin instituirea unor școli de vară. Potrivit raportului, unele țări au anunțat deja prelungiri planificate ale calendarului academic pentru a ajuta la recuperare, iar altele au alcătuit programe de vară pentru recuperarea materiei pierdute în timpul izolării, dar și pentru acei elevi care doresc să se reintegreze în școală după ce au părăsit sistemul. Nu în ultimul rînd, raportul propune „îmbunătățirea eficienței învățării” – prin sprijinirea cadrelor didactice în „aplicarea pedagogiei structurate și a instruirii țintite”.

„Țările au acum oportunitatea de a accelera redresarea învățării și de a face școlile mai eficiente, echitabile și mai rezistente, bazîndu-se pe investițiile făcute și lecțiile învățate în timpul crizei. Acum este momentul să trecem de la criză la redresare – și dincolo de recuperare, la sisteme educaționale rezistente și transformatoare, care oferă cu adevărat învățare și bunăstare pentru toți copiii și tinerii.”

Care au fost lecțiile pe care sistemul de educație din România le-a învățat după criza sanitară și care sînt direcțiile de redresare?

La finalul lunii martie, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat schimbări majore: atît renunțarea la teze, cît și modificarea radicală a structurii anului școlar – în loc de semestre vor exista cinci module de învățare, care vor alterna cu cinci vacanțe.

Astfel, Modulul 1 de învățare va începe pe 5 septembrie și se va încheia pe 21 octombrie, urmat de o vacanță care va dura pînă pe 30 octombrie. Modulul 2 va începe pe 31 octombrie și va dura pînă pe 22 decembrie, urmat de o vacanță pînă pe 8 ianuarie, cînd va începe Modului 3, care se va derula pînă în februarie. Iar în februarie va începe o vacanță... „mobilă”, stabilită în funcție de deciziile fiecărui inspectorat școlar județean în parte. Apoi, în funcție de această vacanță mobilă, va începe Modulul 4, care se va desfășura pînă în preajma sărbătorilor de Paște. A patra vacanță va începe pe 8 aprilie și va continua pînă pe 23, iar pe 24 aprilie începe Modulul 5, care va dura pînă în data de 16 iunie, cînd începe vacanța de vară.

Într-un interviu acordat pentru TVR Ramonei Avramescu, în emisiunea Tema zilei, din 30 martie, ministrul a explicat ghidușia cu vacanța instabilă. „Inspectoratele școlare județene decid că în respectivul județ vacanța este ori în a doua săptămînă din februarie, ori în a treia, ori în a patra. Este în interesul elevilor care, spre exemplu, vor să practice sporturi de iarnă, în interesul părinților care pot apela la o săptămînă de vacanță fără a fi obligați să suporte aglomerația binecunoscută de pe șoselele din România. Inspectoratele, prin consultare cu cei implicați, beneficiarii direcți în primul rînd, vor stabili dacă vacanța de primăvară din luna februarie va fi în a doua, a treia sau a patra săptămînă.”

Totul simplu, dacă n-ar fi atît de complicat. În aceeași emisiune, ministrul Cîmpeanu a mai anunțat, în același stil clar, de ce a propus și renunțarea la teze (decizie luată la finalul lunii aprilie). „Am făcut această propunere pentru că în anul școlar 2020-2021 am văzut că 53% din elevii României au luat note peste 8,50. Am propus (renunțarea la teze), fiind o proporție inacceptabilă, pentru că dacă 53% din elevi ar fi de top, educația din România n-ar mai avea nici o problemă. Am spus că tezele pot fi o modalitate de creștere a relevanței notelor. Primul semestru din acest an școlar ne-a arătat că nu este așa. După primul semestru, notele de peste 8,50, luînd în calcul și tezele, au fost în procent de 60%, lucru care mi-a arătat că tezele n-au relevanța scontată. Explicația: bulversarea sistemului de educație generată de această stare de doi ani.”

Întrebat dacă ministerul are detalii despre impactul pandemiei asupra educației elevilor din România, Cîmpeanu a răspuns sec „Da”, fără a oferi însă detalii, eschivîndu-se și mulțumindu-se să-l „citeze” pe omologul său francez: „Educația online a fost o adevărată catastrofă educațională la scară globală. Pentru că am fost forțați să facem predare online deși sîntem conștienți că digitalizarea va fi o componentă de importanță în viitorul educației, dar toate sistemele de educație au fost forțate să apeleze la predarea online fără a fi pregătite din cele cinci perspective de bază care înseamnă conectivitate generalizată, disponibilitate generalizată a echipamentelor adecvate, conținut adecvat pentru toate disciplinele, toți profesorii formați pentru predarea online și platforme de evaluare dedicate formei de învățămînt online. Nici un stat din această lume nu a îndeplinit aceste cinci criterii absolut necesare”.

Totuși, făcînd referire la  Franța, ministrul nostru nu a menționat că, acolo, CNED (Centre National d’Enseignement à Distance), instituție de învățămînt la distanță creată în 1939, care funcționează online din 1990, a făcut funcționale trei platforme pentru nivelurile primar, secundar și liceu, în 24 de ore de la anunțul închiderii școlilor. Lucru care a fost posibil, pe de o parte, pentru că instituția a investit de-a lungul timpului într-o imensă bibliotecă pedagogică, iar pe de alta, pentru că una dintre grijile principale ale instituției a fost să creeze platforme care să poată prelua imediat ștafeta în cazul în care, dintr-un motiv sau altul, școlile ar fi fost închise.

Revenind în România, tot în emisiunea Tema zilei, ministrul Cîmpeanu a anunțat și el o revoluție: renunțarea la tradiționala cretă! „Am semnat un ordin de ministru prin care dorim să promovăm o reformă absolută în educație: și anume renunțarea la creta clasică, pe tabla clasică, și înlocuirea cu o tablă inteligentă în fiecare clasă din școlile din România.” Întrebat despre utilitatea acestora în comunitățile sărace, unde școlile au încă toaleta în curte, Cîmpeanu a replicat: „N-are nici o legătură toaleta în curte cu tabla inteligentă din clasă. (…) Dacă nu începem de undeva și așteptăm să vină acea zi în care toți profesorii vor fi minunați și toți copiii vor avea tablete, în care toate școlile vor avea grupuri sanitare minunate, acea zi nu va veni, lucrurile pot fi făcute doar succesiv”.

Bineînțeles, nimeni nu zice să „așteptăm”. Din contra, toată lumea vrea să se facă ceva. Dar asta ar putea zdruncina normalitatea sistemului de educație din România. Așa că, pentru a obloji firescul de pînă acum, mai bine se continuă cu discursurile proiectate în viitorul „o să...”, cu inițiative bizare, cu investiții curioase, cu mimarea unor schimbări majore și cu mascarea lacunelor reale. Pentru că, nu-i așa, e deja o normă ca visurile de grandoare ale decidenților să fie doar praf în ochii noștri.

Foto: wikimedia commons