Efemeridele lingvistice

Ce legătură este între un corb și un quarc? Dacă întrebarea vă duce cu gîndul la Lewis Carroll și la ghicitoarea pe care Pălărierul nebun o propune Alisei, în Peripețiile Alisei în Țara Minunilor, nu greșiți. Acolo întrebarea (din textul original, nu din traducere) era ce legătură există între un corb și o masă de scris, numai că, după ce Alice se recunoaște învinsă, Pălărierul declară că nu are nici cea mai vagă idee care este răspunsul. Însă, în cazul quarc-ului (termen din fizică ce desemnează orice set de șase particule elementare – ipotetice – împreună cu antiparticulele lor, incapabile de a exista izolat), legătura cu corbul există și e surprinzătoare.

Dicționarul online al companiei americane Farlex (The Free Dictionary) precizează că termenul quark a fost propus în 1963, de către fizicianul american Murray Gell-Mann: într-o scrisoare datată 27 iunie 1978 și adresată editorului de atunci al Dicționarului Oxford, Gell-Mann spune că numele i-a fost sugerat citind romanul Finnegans Wake, al lui James Joyce. Aici există un poem dedicat, în bătaie de joc, regelui Mark, din Cornwall, din binecunoscuta legendă a lui Tristan (Sir Tristram, Cavaler al Mesei Rotunde, o însoțește pe tînăra Isolda spre castelul regelui Mark, unchiul lui, cu care aceasta trebuie să se mărite; pe drum, din pricina unui elixir, cei doi se îndrăgostesc). Atît contextul, în proză, al versurilor, cît și poemul în sine abundă în jocuri de cuvinte care, prin omofonie, trimit la sfera înaripatelor: Three quarks for Muster Mark! Așa sună primul vers, o parodiere a strigătelor entuziaste cu care mulțimile își întîmpină suveranii. 

Ținînd cont de faptul că protagonistul romanului este un cîrciumar, Murray Gell-Mann opinează că formula trimite la three quarts for mister... (aproximativ „trei halbe pentru domnul...”), firească în taverne. Quark ar fi, astfel, un amestec între unitatea de măsură quart, „sfert de galon” (în jur de un litru), și verbul quork, „a croncăni” (folosit mai ales cu referire la corbi). Muster („cîrd”, „stol”) se pronunță la fel cu master („stăpîn”, „domn”). O traducere ad-hoc pentru cititorii Dilemei vechi ar putea suna așa: „Trei craghele pentru Craiul Mark!” (în care fac apel la un germanism, crighel –„halbă”). Ținînd cont de faptul că, la început, au fost trei quarci subatomici, apoi șase, fizicianul spune: „Aluzia la cele trei croncănituri mi s-a părut perfectă”. Concluzia lexicografilor ar fi că un roman atît de complex „e foarte potrivit să dea numele unor particule care vin în șase «arome» și trei «culori»”.

Structurile de acest tip, care combină sunetele și sensurile a două cuvinte deja existente în vocabularul unei limbi, sînt foarte dragi vorbitorilor de engleză. Dacă tot am menționat numele lui Lewis Carroll, ar fi cazul să spun și că el este cel care a dat un nume acestora, în 1882: cuvinte portmanteau le numește matematicianul-scriitor, folosind un franțuzism atestat la 1580. (Un portmanteau era o cutie mare și înaltă care se deschidea în două părți, un fel de dulap portabil, folosit pentru a transporta garderoba princiară.) Aceste creații sînt pline de inventivitate și disponibilitate spre joacă, iar abundența lor arată că lumea adoră, în general, să se joace cu cuvintele. David Crystal povestește, în The Story of English in 100 Words, că, atunci cînd a lansat, în cadrul seriei English Now de la BBC Radio 4, un concurs radiofonic prin care invita ascultătorii să inventeze cuvinte portmanteau pentru a le premia pe cele mai reușite, a primit peste o mie de propuneri, mai multe decît orice alt concurs de la acel post de radio.

Unul dintre termenii cîștigători a fost verbul bagonise, format din bag („geantă”) și agonise („a suferi”): „a aștepta neliniștit să-ți apară bagajul pe platforma rotativă din aeroport”. Aceste creații, spune lingvistul englez, „sînt uneori spontane, alteori sînt rezultatul unei îndelungi deliberări; dar toate au un lucru în comun. Sînt nonce-words – invenții făcute «pentru moment»”. Expresia for the nonce (în care nonce este once, „o dată”) datează din Evul Mediu. O găsim atestată în jurul anului 1200, înseamnă „de această dată”, „temporar”, „ad-hoc”, iar în lingvistică se referă la un cuvînt sau sintagmă inventate pentru a răspunde nevoilor unei anumite ocazii. „Nimeni nu se așteaptă să mai fie vreodată folosite”, spune Crystal. Cu toate acestea, uitați ce surprize poate soarta să rezerve cîteodată unora dintre ele: quark a devenit celebru și e acum cuvînt internațional.

Nu e nevoie întotdeauna de un laureat al Premiului Nobel, cum e Gell-Mann, ca să se propulseze o creație lexicală în dicționare (eventual și în circuitul internațional).  Cele mai mari șanse le au, spune Crystal, cuvintele „care sînt inventate repetat, în mod independent. Bag + agonise e o combinație destul de transparentă, iar împrejurarea se repetă de milioane de ori zilnic, deci probabil cuvîntul a fost alcătuit de multe ori”. Termenul, catalogat ca slang (registrul neconvențional, expresiv), deja figurează online în Travel Industry Dictionary și, după părerea lingvistului englez, are mari șanse să intre în vocabularul standard. Aș adăuga, la acest factor, preluarea și integrarea unui cuvînt în sferele puterii, acolo unde contează: Brexit este un astfel de exemplu. Sau denumirea dată unui lucru important și foarte răspîndit în viața unei comunități (cu cît e mai mare acea comunitate, cu atît mai bine): smog (smoke + fog, fum și ceață) ori motel (motor  + hotel, hotel pentru oameni care călătoresc cu un autovehicul), care a dat, în zilele noastre, boatel (boat + hotel, hotel pe malul apei pentru oamenii care navighează; vas care funcționează ca hotel).

Avem și noi, în limba română, cuvinte formate prin contaminație – căci așa se numește procedeul în lexicologia noastră (i se mai spune și „telescopare”) –, însă, din motive evidente, el nu are nici pe departe amploarea celui din engleză. Cocostîrc (cocor + stîrc), rotocol (roată + ocol) sînt cuvinte uzuale; unele creații circulă doar oral (tembelizor = tembel + televizor; jenibil = jenant + penibil) și, eventual, ajung în dicționare de argou (a furgăsi = a fura + a găsi). O surpriză foarte plăcută mi-a rezervat, însă, rețeaua Facebook, unde am descoperit cu încîntare „ficționarul” lui Iv cel Naiv, din care selectez cîteva exemple de cuvinte telescopate: indiscreață, „tipă creață care-și bagă buclele unde nu-i fierbe oala”; negaz, „supărare generată de tăierea gazelor”; prăpădie, „păpădie care și-a dat duhul”; fostalgie, „nostalgie după fosta iubită”; melalcoolic, „stăpînit de melancolie, pe fondul consumului exagerat de alcool”; doropeală, „stare de apatie, de lîncezeală, cauzată de dorul pentru cineva”; cinematograv, „un cinema în care se proiectează doar drame”.

Cu grijă filologică, Iv cel Naiv precizează, cu abrevierile de rigoare și urmînd formatul oricărui dicționar care se respectă, partea de vorbire a fiecărui cuvînt, genul substantivelor. Găsim și cuvinte polisemantice, iar sensurile sînt enumerate foarte exact: aeroporc – „1. Aeroportul de pe care decolează și pe care aterizează porcii, cînd or zbura; 2. Un aeroport lamentabil, cu servicii «de porc»” (primul sens se bazează pe zicala englezească When pigs fly / Cînd vor zbura porcii –echivalentul nostru fiind La Paștele cailor ori Cînd o face plopul pere...); doctoratat – „1. Un doctorat fals, la care trebuie să renunți; 2. Un medic care și-a distrus cariera”. Autorul furnizează și contexte, în stilul dicționarelor de limbă engleză, ilustrînd realitatea zilei. Pe 15 august: disapărea – „a apărea rapid după ce a fost dat dispărut, a învia din morți. Ex.: Zilele trecute Florin Salam a disapărut”. Pe 22 august: indifereală – „lipsă de interes afișată pentru a menține o poziție fals-neutră, safe. Ex.: Președintele a tratat problema plagiatelor cu indifereală”. Pe 1 septembrie: amărăcine – „tristețe care-ți înțeapă sufletul. Ex.: Greu mi-am dat seama ce-i cu amărăcinea asta în suflet. Era ultima zi de vară”.

Dacă viața unui cuvînt este trecătoare, dacă viața unei limbi este trecătoare – pentru că și ele mor, trăind doar pe buzele omului viu –, atunci cuvintele create „doar pentru acum” sînt cele mai efemere. „În fiecare moment se întîlnesc combinații fără viitor pe care limba probabil nu le va adopta”; ea nu reține decît o parte minimă din creațiile vorbirii, spune Ferdinand de Saussure, dînd șanse doar acelor forme care, printr-o frecventă repetiție, sînt acceptate de comunitate. Chiar și așa, nu poți să nu apreciezi prospețimea, expresivitatea și umorul acestor creații. Și, cred eu, e ceva înduioșător în generozitatea cu care autorii lor, anonimi sau nu, celebri sau nu, își pun la bătaie inteligența, fără să se întrebe dacă vor trage vreun folos personal, fără să emită vreo pretenție. O atitudine normală, veți zice. Poți pretinde drepturi asupra vocabularului? Sau chiar asupra unei limbi în întregime? Dacă ați citit articolul meu precedent, ați văzut că da.

Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.