Cutremur - cimitirul politicii

Cutremurele din Turcia au asupra politicienilor români același efect ca pandemia: șocul din 2020 i-a trezit din obsesia alegerilor anticipate, iar tragedia din apropierea noastră și ecourile seismice din Vrancea și Oltenia pun capăt discuțiilor, oricum purtate fără sens în public, despre rotativa guvernamentală - cea atît de împinsă ca scop în sine, pe agenda publică, la acest început de an.

România a intrat în sperieți după cutremurele care au omorît peste 40.000 de oameni și au distrus peste 50.000 de clădiri în Turcia. Oamenii au început să se întrebe despre calitatea construcțiilor de la noi, după ce mii de blocuri, abia inaugurate, s-au făcut una cu pămîntul în cîteva clipe, în sudul Turciei.

La turci, regula ultimelor decenii a fost „amnisția pentru construcții”. ”O crimă”, acuză geologii turci. După clădirile prăbușite precum castelele de cărți de joc peste zeci de mii de suflete, a frapat incapacitatea regimului de a face față dezastrului. Sute de mii de oameni au rămas fără acoperiș și hrană, în plină iarnă, iar ajutoarele au ajuns cu întîrziere sau deloc. Pînă și Erdogan a fost nevoit să recunoască „lacunele” în gestionarea situației.

Orhan Pamuk, laureatul turc al Nobelului pentru literatură, scrie că, după stupefacția în fața catastrofei de proporții apocaliptice, au urmat sentimentele de abandon și disperare. Pentru a conchide: „Niciodată nu mi-am văzut poporul atît de furios”.

„Nu de stare de urgență avem nevoie, ci de un stat”, au izbucnit sinistrații turci, în fața presei internaționale.

Ajuns la putere după ce i-a deschis calea precedentul cutremur devastator, din 1999, soldat cu 17.000 de morți, Erdogan se confruntă, cu trei luni înainte de alegeri, cu o nemiloasă evidențiere a esenței regimului său corupt și autoritar. Dovadă stă și suspendarea Twitter, la două zile de la seisme, pentru a bloca relatările din zonele afectate și criticile. „Falia lui Erdogan”, titra un ziar francez, sintetizînd provocarea guvernamentală și electorală.

Acest spectru îi bîntuie, acum, pe decidenții români. Premierul Ciucă a cerut să se verifice dacă firmele de construcții turcești, implicate în realizarea clădirilor prăbușite, au participat la proiecte imobiliare în România. Criticînd „abordările de tip reactiv”, șeful Guvernului a anunțat că preia coordonarea unui comitet interministerial.

Iar Prefectul Capitalei a pus diagnosticul, indicînd „indolența unor oameni din administrație care nu pregătesc temeinic proiectele pentru a putea să purceadă la consolidarea antiseismică a clădirilor. În ultimii 15 ani, niciun municipiu nu poate să spună, mai ales municipiul București, că nu a avut bani pentru reabilitarea clădirilor. An de an, fonduri de la Ministerul Dezvoltării, fonduri europene rămîn neconsumate, pentru că nu sîntem în stare să muncim pentru a realiza proiecte pentru consolidarea antiseismică şi a le transpune în practică”, a spus Toni Greblă.

Un raport al Curții de Conturi, din 2022, punctează punctele vulnerabile: unul din trei spitale bucureștene riscă să cadă la cutremur, evidența clădirilor în pericol nu e completă, sistemul de alarmare seismică timpurie nu a fost implementat, Ministerul Sănătății și Protecția Civilă nu sînt pregătite pentru un cutremur de mari proporții – pe scurt, avertizează Curtea de Conturi, „există o mare probabilitate ca un cutremur în București să genereze o criză de mari proporții”.

Domnul cu mila, pînă cînd politicienii români vor înțelege că politica înseamnă a face! Altfel, se ajunge la țipătul disperat: „Nu de stare de urgență avem nevoie, ci de un stat”.

Horia Blidaru este consilier politic la Parlamentul European.

Foto: wikimedia commons