Cum ajută competiția chineză conglomeratele occidentale

În noiembrie 2021, gigantul industrial american General Electric (GE) a anunțat că se va diviza în trei companii. Conglomeratul japonez Toshiba și gigantul farmaceutic Johnson & Johnson au făcut apoi anunțuri similare. Iar acestea sînt doar cele mai recente evenimente din șirul de divizări din care fac parte și DowDuPont și Siemens. Se apropie oare de final epoca societăților conglomerat?

În vreme ce companiile de tehnologie precum Alphabet (compania-mamă a Google), Amazon și Meta (fosta Facebook) se concentrează pe achiziții, conglomeratele văd tot mai frecvent în divizare și în restructurarea afacerii un mod de a-și îmbunătăți performanțele. Acțiunile GE, bunăoară, au avut rezultate slabe ani de-a rîndul. Acționarii mizează pe faptul că diviziile farmaceutică, aviatică și energetică vor reuși să aducă mai mult profit și să fie mai competitive în secolul următor, dacă își vor urma propria cale, separată – cu modele de afaceri mai bine focalizate, cu o alocare de capital personalizată și cu flexibilitate strategică.

Această abordare se pare că a dat roade în cazul Siemens, care consideră că reușita depășirii rivalului său istoric GE și a înregistrării de profituri sănătoase în anul 2021 se datorează deconglomerării companiei. Rămîne însă întrebarea: de ce au rezultate slabe conglomeratele? Răspunsul trimite la așa-numita „reducere de conglomerat” [evaluarea unui grup diversificat de afaceri și active la mai puțin decît suma părților sale – n. trad.]. Piețele tind să subevalueze acțiunile companiilor cu un portofoliu diversificat de afaceri. Dacă fiecare dintre diviziile unui conglomerat ar fi evaluată la nivelul unei firme cu profil unic din acel sector de activitate, ele ar valora mai mult, luate împreună.

Reducerea de conglomerat reflectă faptul că conglomeratele au un factor „Q Tobin” – raportul dintre valoarea de piață a unui activ fizic și valoarea sa de înlocuire – mai mic decît firmele cu profil unic, de sine stătătoare. Ceea ce se explică parțial prin alocarea, adesea greșită, a capitalului între divizii. Cînd sediul central alocă prea mult capital anumitor divizii, rentabilitatea activelor firmei scade.

Părerea îndeobște acceptată este că alocarea greșită de capital e rezultatul unui „socialism corporatist” – ca atunci cînd sediul central redistribuie capitalul de la diviziile mai profitabile către cele mai puțin profitabile, pentru a le furniza acestora din urmă resursele și stimulentele necesare unei ameliorări. Dar aceasta nu e o explicație completă, după cum am arătat, împreună cu colaboratorii mei, într-un studiu recent.

De fapt, cel mai probabil, sediile centrale vor tinde să aloce capital în exces diviziilor celor mai performante ale conglomeratului. Și asta deoarece, în procesul de decizie a alocării de capital, sînt luate în considerare propunerile directorilor de divizie. Diviziile care promit să aducă profiturile cele mai mari primesc finanțări – cu valori determinate de costurile estimate prezentate în propuneri.

Directorii însă au stofă de întemeietori de imperii și își doresc să aibă în subordine divizii tot mai mari: de aceea, ei umflă adesea costurile estimate ale propriilor proiecte. Iar dacă ei se află deja la conducerea celor mai profitabile divizii ale conglomeratului, costurile exagerate nu vor constitui o piedică în alocarea de fonduri de către biroul central. E limpede că acest mod de lucru nu asigură utilizarea cea mai eficientă a capitalului – de unde și „reducerea de conglomerat”.

Și totuși, abandonarea modelului conglomeratelor nu este singura cale de a evita această capcană. O competiție sporită a pieței poate struni considerabil apetitul de expansiune al directorilor de divizie, deoarece intensifică presiunea asupra sediilor centrale de a dirija fondurile către proiectele cele mai eficiente.

Ceea ce nu e o simplă speculație. În proiectul nostru de cercetare, am descoperit, împreună cu colaboratorii mei, că, de cînd China s-a alăturat Organizației Mondiale a Comerțului, cu două decenii în urmă, conglomeratele SUA au beneficiat de o reducere semnificativă a supraraportării costurilor de către directori, datorită confruntării cu concurența firmelor chineze. Supraraportarea a scăzut cu 15% față de creșterea deviației standard a importurilor chineze, în baza unei medii anuale de creștere a importurilor din China de 7%, între 1999 și 2007.

Cel mai mult au scăzut costurile în sectoarele de afaceri cele mai productive ale companiilor, care supraraportau, înainte, în cea mai mare măsură. Aceste sectoare au reușit să-și sporească productivitatea, în vreme ce sectoarele mai puțin productive au continuat să dea rezultate slabe sau chiar s-au restrîns. Ceea ce înseamnă că diviziile cele mai eficiente au primit cel mai mare capital.

Toate acestea au dus la o scădere vertiginoasă a reducerii de conglomerat a firmelor – o reducere de 32%, raportat la creșterea deviației standard a importurilor chineze. După criza financiară mondială din 2008, conglomeratele exportatoare – pentru care competiția chineză era cea mai acerbă – au ajuns chiar să-și poate asigura o „primă de conglomerat”. Între timp, conglomeratele care nu s-au confruntat cu competiția chineză au avut parte de o creștere a reducerii de conglomerat.

Firmele „superstar” au adesea atîta putere de piață, încît pot crește prețurile fără să piardă mulți clienți – ceea ce înseamnă că ele ajung, în cele din urmă, să producă prea puțin, la un preț prea mare. Înfruntînd puterea de monopol a acestor firme, China contracarează aceste distorsiuni ale pieței, obligînd conglomeratele să-și crească productivitatea și să reducă prețurile.

Firme precum GE și Siemens vor constata, probabil, că decizia lor de a diviza afacerile în mai multe companii va duce la o creștere a profiturilor și a prețurilor acțiunilor. Dar alte conglomerate avariate s-ar putea să constate că tot ceea ce le lipsește e o porție zdravănă de competiție.

Dalia Marin, profesor de Economie internațională la Școala de management a Facultății Politehnice din München, este bursier cercetător la CEPR (Centrul pentru Cercetare în Politică Economică) și bursier nerezident la Bruegel (Brussels European and Global Economic Laboratory).

Foto: wikimedia commons

Copyright: Project Syndicate, 2022

Traducere de Matei PLEŞU