Cioran în cultura pop și a cavernelor
Cioran e cameleonic. Celulă stem culturală, poate fi folosit de oricine, oriunde, pentru orice. Deși contrariant, e citat de toate taberele pentru a (se) demonstra totul și nimic – de la teologi protestanți precum Miroslav Volf la ocultiști precum Miguel Conner; de la credincioși la eretici, atei și sataniști; de la terapeuți la mizantropi de serviciu etc. În timp ce toți cad de acord asupra imposibilității clasificării lui Cioran, toți și-l revendică. Încă din timpul vieții, a reprezentat un (dez)echilibru constant între mainstream și underground, oscilînd între ipostaza de scriitor tradus, premiat și recunoscut ca parte din elita intelectuală a epocii și cea de anonim obscur, complexat de insuccese, exponent și apologet al eșecului. Post mortem, situația s-a intensificat. „Filosoful pop” Cioran a urcat pînă la Hollywood, iar „proscrisul” Cioran a coborît pînă în străfundurile cele mai absconse ale cavernelor culturale.
Nu au trecut nici zece ani de la lansarea primului sezon din True Detective, serial polițist creat de HBO care a primit de la bun început 12 nominalizări la premiile Emmy. Acesta, ca orice capodoperă a genului, are în prim-plan nu intriga ori identitatea ascunsă a criminalului, ci profilul biografic al detectivului protagonist. Mai exact, Rustin Cohle, jucat de Matthew McConaughey. Potrivit producătorului serialului, Nic Pizzolatto, protagonistul a fost creat utilizîndu-se, printre altele, scrierile lui Emil Cioran. Rust e antinatalist. Sceptic. Controversat. Un neognostic agnostic. Pesimist – fără a fi nesimțit, obraznic, agasant ori rău(voitor). Enigmatic, charismatic. Și – de ce nu – înțelept. Replicile sale, imersate în umor negru și realism visceral, sînt uneori atît de cioraniene încît s-ar putea cere note de subsol. Nici nu-i de mirare că Pizzolatto a fost nevoit să se apere public de diverse acuzații de plagiat. El susține că deși personajul Rust nu citează niciodată filosofi precum Thomas Ligotti, Arthur Schopenhauer, Friedrich Nietzsche ori Emil Cioran, totuși le surprinde esența filosofică în majoritatea replicilor. Iată cîteva: „Oamenii incapabili de vină sînt cei mai fericiți”, „Nu există iertare, ci doar memorie slabă”, „În eternitate, unde nu există timp, nimic nu poate crește. Nimic nu poate deveni. Nimic nu se schimbă. Atunci, moartea a creat timpul pentru a crește lucruri pe care apoi să le omoare”, „Conștiința umană a fost un pas greșit, tragic, al evoluției. Am devenit prea conștienți de sine. Natura a creat o categorie a naturii distinctă de ea însăși – sîntem ființe care nu ar trebui să existe, conform legilor naturii. Sîntem obiecte care se chinuie cu iluzia că au un sine; o acumulare de senzații, experiențe și sentimente, programați cu convingerea totală că sîntem cineva; cînd, de fapt, fiecare e un nimeni. Singurul lucrul onorabil pe care l-am mai putea face, ca specie, ar fi să încetăm să ne reproducem. Să ne îndreptăm – mînă cu mînă – spre extincție. Frați și surori, ieșind dintr-o afacere murdară”.
Tot de „sfera pop” ține și clipul din 2017 despre Cioran de pe canalul de YouTube The School of Life, poate cel mai popular canal de „filosofie pentru mase”, creat de scriitorul britanic de origini elvețiene Alain de Botton și avînd în prezent peste opt milioane de abonați.
Cît despre prezența lui Cioran în conglomerate culturale underground, menționez legătura strînsă dintre el și muzica black metal – fenomen (prin definiție) lăturalnic și proscris, care a fost totuși anticipat de Cioran, atît tematic (prin predilecția pentru apocaliptic, mizantropie, mitologii controversate, ocultism și chiar satanism), cît și stilistico-estetic (prin tehnica vocală a „urletului”, atît de potrivită cu aforisme cioraniene precum: „Nu se poate ști dacă omul va întrebuința multă vreme cuvîntul sau va redobîndi treptat folosința urletului” ori „De-ar trebui să renunț la diletantism, m-aș specializa în urlet” – ambele din Silogismele amărăciunii). În septembrie 2022, Mikko Aspa, artist finlandez „responsabil” de proiectul black metal Clandestine Blaze, a mărturisit într-un interviu că ultimul său album, Secrets of Laceration, „e, într-un fel, o adaptare a Ispitei de a exista, colecție de eseuri a filosofului român Emil Cioran”. Versurile albumului nu reproduc mot-à-mot scrisele lui Cioran, ci le adaptează într-o manieră proprie. Astfel, avem de-a face nu cu „versuri cîntate”, ci cu „mini-eseuri strigate”. Similar, în 2012, în Italia, a fost fondată o trupă black metal numită Cioran, cu un EP eponim. Iar mai devreme, în 2007, proiectul black metal american Avichi i-a dedicat lui Cioran piesa „Taedium Vitae“ de pe albumul The Divine Tragedy.
Cioran, care a zis în repetate rînduri că și-ar fi dorit „să fie contemporanul nimănui”, ar fi surprins să afle că a devenit între timp contemporanul tuturor.
David Topală este doctorand la Facultatea de Litere, Universitatea din București.