Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească?
Încă de la începutul invadării Ucrainei ordonate de președintele rus Vladimir Putin, Guvernul german s-a aflat sub o presiune în creștere pentru a se alătura embargoului propus de Europa asupra energiei rusești. E îndeobște acceptat că, pentru a opri războiul pornit de Rusia, e necesar să i se taie finanțarea provenită din plățile de miliarde de dolari pentru exporturile de petrol și gaze.
Guvernul german se opune unui embargou energetic – cu argumentul, adus de ministrul Economiei, Robert Habeck, că ar duce la șomaj în masă, la sărăcie și la ample tulburări sociale. Sînt oare aceste îngrijorări întemeiate?
Germania e indiscutabil dependentă de energia rusească într-o foarte mare măsură. Germania își asigură 55% din necesarul de gaz, 34% din cel de petrol și 26% din cel de cărbune din Rusia. Dar a găsi înlocuitori pentru petrolul și cărbunele rusesc nu ar fi chiar atît de greu.
De fapt, Germania a acceptat deja să se alăture embargoului european în privința cărbunelui rusesc și a anunțat că își propune să găsească alternative la petrolul rusesc pînă la sfîrșitul anului curent (ceea ce ar putea fi prea tîrziu pentru a mai putea fi de folos Ucrainei). Spre deosebire de gazul natural livrat prin conducte, petrolul și cărbunele beneficiază de piețe globale și pot fi achiziționate, practic, cam de peste tot. În plus, Germania are rezerve strategice din ambele produse.
Gazul reprezintă principala problemă, deoarece nu poate fi livrat decît prin conducte deja existente. Întrebarea care se pune este dacă Germania poate găsi înlocuitori pe termen scurt pentru importurile din Rusia. Pentru a afla un răspuns, putem consulta noul buletin de informare strategică ECONtribute Policy Brief, elaborat de un grup de economiști germani de vîrf, care au încercat să cuantifice consecințele opririi importurilor de gaz rusesc. Rezultatele la care au ajuns autorii sînt cît se poate de credibile. Ei folosesc un model macro multisectorial de ultimă generație pentru a explica complexitățile lanțurilor de aprovizionare moderne și aduc în prim-plan cunoștințe de detaliu despre piața de energie germană.
Studiul relevă că oprirea imediată a importului de gaz rusesc ar reprezenta pentru Germania un cost de 0,5% pînă la 2,2% din PIB. Ceea ce reprezintă, potențial, o scădere considerabilă a creșterii economice, dar nu e cîtuși de puțin catastrofal. Chiar și în cel mai pesimist scenariu, contracția economică a fi mai puțin severă ca în timpul pandemiei de COVID-19 din 2020, cînd PIB-ul german a scăzut cu 4,6%.
Scăderea estimată a capacității de producție variază mult în acest model, în funcție de cît de bine reușește economia germană să realoce resurse către alte sectoare și să găsească înlocuitori pentru gaz. Studiul presupune că „elasticitatea înlocuirii” e foarte scăzută, dar diferită de zero, ceea ce înseamnă că, deși gazele rusești sînt greu de înlocuit, gospodăriile și firmele germane pot opta pentru alte surse de energie și importa mai mult gaz din Olanda sau Norvegia, pe termen scurt.
Scăderile capacității de producție ar fi modeste (sub 1% din PIB), chiar dacă elasticitatea înlocuirii e foarte scăzută, deoarece într-o economie cu lanțuri de aprovizionare complexe există mai multe posibilități de a găsi furnizori alternativi. Un risc care trebuie luat în seamă e ceea ce economiștii numesc componenta „O-ring” a lanțurilor de aprovizionare (o referire la defecțiunea catastrofală care a provocat în 1986 dezastrul navei spațiale Challenger): dacă o verigă esențială a unui lanț cedează, toate verigile care îi urmează pot ceda la rîndul lor, provocînd efecte negative care se propagă pe întinsul întregii economii.
În tot cazul, cancelarul german Olaf Scholz a respins buletinul de informare, într-un interviu foarte popular, argumentînd că modelele propuse de studiu nu sînt valabile în lumea reală. El a obiectat că fizica elementară – cum ar fi timpul necesar pentru a construi o nouă conductă – contrazice studiul, conform căruia scăderea capacității de producție poate fi atenuată. În plus, insistă Scholz, Guvernul e mai familiarizat cu constrîngerile economice relevante decît autorii studiului, deoarece se află în permanentă legătură cu întreprinderi majore precum Siemens Energy și gigantul din industria chimică BASF. Ambele companii susțin că renunțarea la gazele rusești ar fi dezastruoasă.
Dar în timpuri de prefaceri majore, cînd lucrurile se duc de rîpă, ar trebui să-i ascultăm pe economiști, și nu pe marii industriași, care preferă – cum altfel? – continuarea afacerilor pe calea bine știută. Companiile își cunosc operațiunile de zi cu zi mai bine decît oricine altcineva – dar economiștii pot îmbogăți modelele pe care le propun cu o experiență istorică mai profundă, transformîndu-le în instrumente mai adecvate pentru analiza tuturor modurilor în care o economie se poate ajusta.
De exemplu, modelul unei potențiale decuplări de la gazul rusesc prefigurat de documentul ECONtribute include experiența crizei petrolului din 1973. În plus, Scholz greșește cu privire la modelele macro: ele respectă fizica, deoarece țin cont de caracterul limitat al resurselor și de alte constrîngeri economice.
Pînă la urmă, reținerea Germaniei de a susține pînă la capăt un embargou energetic e mai mult decît o simplă problemă logistică. Wandel durch Handel (transformare prin comerț), vechiul model de afaceri al țării, va trebui schimbat la rîndul său. În prezent, sarcina nu e de a gestiona efectele pierderilor comerciale, ale costurilor crescute pentru energie sau ale scăderii creșterii economice. Trebuie gestionat ceea ce Scholz admite ca fiind un punct de cotitură istoric – sau „Zeitwende”. Și, după cum arată clar răspunsul său la buletinul ECONtribute, Germania nu a ajuns încă în acest punct.
Dalia Marin, profesor de Economie internațională la Școala de management a Facultății Politehnice din München, este bursier cercetător la CEPR (Centrul pentru Cercetare în Politică Economică) și bursier nerezident la Bruegel (Brussels European and Global Economic Laboratory).
Copyright: Project Syndicate, 2022
traducere de Matei PLEŞU