Case cu lei

Expresii artistice ale fascinației omului pentru lei există de cel puțin patruzeci de milenii, după cum atestă descoperirile arheologice de la Hohlenstein-Stadel. Vînătorul timpuriu era vrăjit de marii carnasieri, cărora le atribuia înalte atribute morale. Rostul picturilor rupestre era, aparent, acela de a închega o legătură cu entitățile reprezentate, de împrietenire cu cel puternic. În același timp, consumarea cărnii și îmbrăcarea blănii animalului răpus aveau ca ultim scop însușirea calităților sale și asumarea rolului său de prădător alfa. Leul este, evident, întruparea puterii și a vitejiei. Supranumele firesc pentru un războinic neînfricat este Inimă de Leu. Ilustrația cărții Forță din Arcana Majoră a Tarotului înfățișează un leu supus. Hercule, Samson și Daniel au învins lei, primii doi prin forță brută, al treilea prin credință.  

Feluritele demersuri plastice din Elada, Egipt, Roma, Dacia, Colchis, Israel, Persia, Asiria, India, China, Kampuchea sau Japonia au arătat leul ca un erou civilizator, ca simbol solar, ca marcă a monarhiei sau ca paznic de comori. Această ultimă ipostază ne interesează în articolul de față. Grifonii, lei cu cap și cu aripi de vultur, apărau aurul hyperboreilor de lăcomia arimaspilor. Într-o altă variantă, aceștia erau chiar cîinii de pază ai lui Zeus. Sfinxul, o altă fiară cu alură leonină, de data aceasta androcefală, avea același rol. Cel egiptean (androsfinxul) veghea asupra sufletelor morților – la fel și leii funerari descoperiți la Alburnus Maior –, pe cînd cel grecesc (ginosfinxul) păzea răspîntiile. În Orașul Interzis, cîte o pereche de lei stă de strajă la intrarea în aproape fiecare edificiu. În credința populară orientală, acești shi, găsiți odinioară în fața a numeroase palate, temple și morminte și mai recent la ușile hotelurilor, restaurantelor și magazinelor, alungă duhurile rele și țin la depărtare oamenii răuvoitori.   

Sînt lucruri știute sau măcar intuite. Nu le voi aprofunda aici, așa cum nu voi insista nici asupra rolului leului în mitologie, religie și astrologie, nici nu voi vorbi despre importanța acestuia în heraldică, chiar dacă voi împrumuta unii termeni din respectiva disciplină, nici în numismatică sau onomatologie, nu mă voi opri nici măcar asupra motivului leului în literatură, chiar dacă acest articol a pornit de la o carte, în speță romanul Abraxas de Bogdan-Alexandru Stănescu –locuința familiei Lucescu ar merita o analiză de sine stătătoare –, ci mă voi limita la arhitectură, în fapt la întrebuințarea simbolului leului în arhitectura civilă într-una dintre cele mai însemnate ipostaze ale sale: cea de protector al căminului. 

Dintre așa-numitele Case cu Lei, am ales trei: una din Timișoara, una din Constanța și una din București. Le luăm în ordine, după anul construcției. 

În Piața Unirii din Timișoara stă Casa Lajos Weisz, în stil baroc austriac, cea mai veche dintre cele trei, amintită pentru întîia oară în 1758. Arhitect neidentificat. Aici au ființat ospătării, băcănii, prăvălii, galanterii și birouri administrative. Cea mai interesantă firmă, Zur golden Sonne (La Soarele de Aur), face trimitere la caracterul solar al leului. Acesta, în atitudine rampant și înarmat cu sabie, se regăsește pe stema Banatului. Un aspect inedit, pe lîngă cei doi lei în atitudine dormant de pe atic, putem vedea un fronton cu grifoni. În prezent (a se citi de șapte ani încoace), clădirea se află în proces de reabilitare. Din păcate, leii sînt în stare avansată de deteriorare.  

Nu departe de Piața Ovidiu din Constanța, la intersecția a trei străzi, se găsește edificiul în stil baroc venețian construit între 1898 și 1902 pentru negustorul Dicran Emirzian, provenit dintr-o familie de înstăriți armatori armeni, după un proiect semnat de Daniel Renard (același arhitect care a desenat planurile Cazinoului de pe faleză). Sar în ochi cele patru coloane pe capitelurile cărora veghează tot atîția lei în atitudine sejant, privind mîndri în zare, cu licheni verzui în coame. Pe lîngă un indicator al status-ului social, leul este, alături de vultur, un simbol al vechilor regate armene. În clădire au ființat de-a lungul timpului o bancă, o agenție de transporturi, un hotel, un restaurant, birouri ale administrației austro-ungare, o întreprindere comunistă, precum și o lojă masonică. În interbelic, era un loc al petrecerilor și al plăcerilor ilicite. Clădirea a fost recent achiziționată de o companie privată al cărei reprezentant promite restaurarea sa.   

La poalele Parcului Romniceanu din Cotroceni se găsește o vilă în stil neoromânesc, asemănătoare unei cule masive, cu trei caturi. Fațada impunătoare prezintă două uși monumentale și logii bogat ornamentate cu rinceaux. Mai multe surse o dau ca proiectant pe Virginia Andreescu Haret, prima femeie arhitect din România și mintea responsabilă pentru unele dintre cele mai spectaculoase reședințe bucureștene. Anul finalizării construcției este, din cîte se pare, 1927. Treptele de la intrare sînt flancate de doi lei protejînd cîte un glob, asemenea leilor familiei Medici (vezi și leul roman din Colecția Albani, dar și leii dinastiei Qing). În prezent, este sediul unei firme private. 

Cît și-au îndeplinit misiunea tăcuții paznici într-o lume desacralizată este greu de spus. Cert este că, după scurgerea unui veac în două dintre cazuri și a aproape trei veacuri în celălalt, clădirile respective încă stau în picioare. Este aici o comuniune a prezentului cu trecutul pe care adeseori o trecem cu vederea, căci ne-am obișnuit să trăim simultan în mai multe ere. Dincolo de spectacolul sculptural, leii de piatră rămîn un simbol al sacralității familiei și a căminului. Un alt aspect omis, din cauza reprezentării leilor ca masculi solitari, stăpîni, cîrmuitori, regi, este sociabilitatea acestora, rar întîlnită printre carnivore. Leul înseamnă astfel nu doar orgoliu, ci și devotament, forța feroce care se trezește în cel nevoit să-i apere pe ai săi. Statuile leonine, fie că se găsesc pe acoperișuri, capiteluri sau la intrări, sînt modul omului modern de a-l avertiza pe străinul care vrea să-i cale pragul: Hic sunt leones. 

George Cornilă este prozator, publicist și traducător. Cel mai recent volum al său, Hasdeu. Duhuri, a apărut anul acesta în cadrul colecției „Biografii romanțate“ a Editurii Polirom.