Care e adevărata miză a competiției sino-americane?

Statele Unite și China își dispută întîietatea în materie de tehnologie. America a fost întotdeauna în prima linie, în ceea ce privește dezvoltarea de tehnologii (bio, nano, ale informației) esențiale pentru creșterea economică în secolul al XXI-lea. Mai mult, universitățile americane axate pe cercetare se află în fruntea învățămîntului superior la nivel mondial. În clasamentul anual al universităților din întreaga lume, întocmit de Universitatea Shanghai Jiao Tong, șaisprezece din primele douăzeci de universități se află în SUA – și nici una în China.

Dar China investește masiv în cercetare și dezvoltare, și concurează deja SUA în domenii-cheie, cum ar fi, nu în ultimul rînd, cel al inteligenței artificiale (IA), în care speră să devină lider global pînă în anul 2030. Potrivit unor experți, China are șanse mari să atingă acest obiectiv, ținînd cont de resursele ei imense de date, de lipsa reglementărilor pentru protecția datelor personale și de faptul că progresele în materie de învățare automată necesită ingineri specializați în mai mare măsură decît savanți de top. Dată fiind importanța învățării automate ca tehnologie universală cu utilizări în multe alte domenii, progresele Chinei în IA au o semnificație aparte.

Mai mult, progresul tehnologic chinez nu se mai bazează doar pe imitație. Administrația fostului președinte american Donald Trump a impus sancțiuni Chinei pentru practici comerciale neloiale și pentru furtul și transferurile abuzive de proprietate intelectuală. În baza reciprocității, SUA au argumentat că, atîta vreme cît China poate bloca accesul la Google și Facebook din rațiuni de securitate, SUA pot lua măsuri similare împotriva unor giganți chinezi precum Huawei și ZTE. Dar China continuă să fie inovatoare.

În urma crizei financiare globale din 2008 și a marii recesiuni care i-a urmat, liderii chinezi au început să creadă că America era în declin. China a abandonat politica moderată, de discreție și răbdare, a lui Deng Xiaoping, și a trecut la o abordare mai fermă, care a inclus construirea (și militarizarea) de insule artificiale în Marea Chinei de Sud, măsuri de coerciție economică față de Australia și anularea garanțiilor cu privire la Hong Kong. În aceste condiții, unii americani au început să ia în calcul necesitatea unei „decuplări” generale. Dar, chiar dacă detașarea lanțurilor de aprovizionare tehnologică aflate în legătură directă cu domeniul securității naționale e foarte importantă, ar fi o greșeală să nu realizăm că decuplarea totală de economia Chinei ar implica costuri enorme pentru SUA.

Diferența dintre relația pe care SUA o au cu China și cea pe care au avut-o cu URSS, în timpul Războiului Rece, este tocmai această interdependență economică profundă. Cu sovieticii, SUA au jucat un șah unidimensional, în care ambele tabere erau în mare măsură interdependente pe plan militar, dar nu și pe plan economic sau al relațiilor transnaționale.

Cu China, dimpotrivă, SUA joacă un joc de șah tridimensional, cu o distribuire diferențiată a puterii pe cele trei niveluri – militar, economic și transnațional. Dacă ignorăm relațiile de putere de pe tablele de joc economice și transnaționale, fără a mai pune la socoteală interacțiunea verticală dintre table, vom avea de suferit. O strategie bună față de China trebuie să evite determinismul militar și să înglobeze toate cele trei dimensiuni ale interdependenței.

Regulile care guvernează relațiile economice vor trebui revizuite. Cu multă vreme înainte de pandemie, sistemul hibrid de capitalism de stat al Chinei a urmat un model mercantil care a perturbat funcționarea Organizației Mondiale a Comerțului și a contribuit la creșterea unui populism distructiv în rîndul democrațiile occidentale.

Astăzi, aliații Americii sînt mult mai conștienți de riscurile politice și de securitate presupuse de spionajul chinez, de transferurile forțate de tehnologie (FTT), de interacțiunile comerciale strategice și de acordurile asimetrice cu China. Rezultatul va fi o decuplare tot mai accentuată a lanțurilor de aprovizionare tehnologică, mai ales atunci cînd este în joc securitatea națională. Negocierea unor noi reguli comerciale ar putea împiedica escaladarea acestei decuplări. În acest context, puterile mijlocii s-ar putea reuni și elabora un acord comercial pentru tehnologia comunicației și a informației la care vor putea lua parte țările care respectă standardele democratice de bază.

Nu va exista o rețetă universală. În domenii ca neproliferarea nucleară, menținerea păcii, sănătatea publică și schimbările climatice, SUA și China pot găsi un teren instituțional comun. Dar în alte domenii, ar fi mai indicat ca SUA să-și stabilească propriile standarde democratice. Pe termen lung, ușa poate rămîne deschisă pentru China, dar trebuie să acceptăm că acest termen poate fi cu adevărat foarte lung.

Chiar dacă puterea și autoritatea Chinei sînt în ascensiune, colaborarea Americii cu parteneri care împărtășesc aceleași valori va crește șansele ca normele liberale să prevaleze în domeniul tehnologic și comercial. Stabilirea unui consens transatlantic mai puternic în privința guvernării globale este și ea importantă. Vestul va putea modela regulile comerțului și investițiilor globale, precum și standardele tehnologice, numai în cooperare cu Japonia, Coreea de Sud și cu alte economii asiatice, și va putea asigura astfel un „teren de joc” mai puțin accidentat pentru companiile care operează în străinătate.

Luate împreună, economiile țărilor democratice o vor depăși pe cea chineză în decursul acestui secol, dar numai dacă își unesc forțele. Acest factor diplomatic va fi mai important decît chestiunea dezvoltării tehnologice a Chinei. Tehnologia e importantă pentru evaluarea viitorului echilibru al puterilor între SUA și China, dar alianțele contează chiar mai mult.

Un răspuns pe măsură la provocarea tehnologică pe care o reprezintă China va depinde, în cele din urmă, de ameliorarea politicii interne, dar și de acțiunile externe ale Americii. O mai bună susținere a cercetării și dezvoltării e și ea importantă. Autosuficiența e întotdeauna un pericol, dar la fel de periculoasă este și lipsa de încredere sau o reacție excesivă provocată de o teamă exagerată. După cum susținea John Deutch, fostul rector al MIT, dacă SUA își ating potențialul maxim al capacității de inovație, „marele salt înainte al Chinei va reuși, în cel mai bun caz, să reducă cu cîțiva pași distanța pînă la statutul de lider în inovație de care se bucură SUA în momentul de față”.

Imigrația va juca și ea un rol important în menținerea statutului de lider tehnologic al Americii. În 2015, cînd l-am întrebat pe fostul prim-ministru singaporez Lee Kuan Yew de ce nu credea că America va fi depășită de China, el a evocat capacitatea Americii de a se folosi de talentele întregului mapamond – posibilitatea blocată, în China, de naționalismul etnic în favoarea majorității Han. Faptul că multe companii din Silicon Valley au președinți și fondatori asiatici nu e întîmplător.

Odată cu trecerea timpului și cu libera circulație a persoanelor, tehnologia se răspîndește inevitabil. Dacă SUA vor bloca, de teama scurgerii de informații tehnologice, acest prețios import de resurse umane, își vor pierde unul dintre cele mai importante atuuri. O politică de imigrație hiper-restrictivă ar putea reduce drastic inovația tehnologică – fapt care nu trebuie pierdut din vedere pe parcursul dezbaterilor aprinse despre concurența strategică.

Joseph S. Nye, Jr. este profesor la Universitatea Harvard şi autor al volumului Do Morals Matter? Presidents and Foreign Policy from FDR to Trump (Oxford University Press, 2020).

Copyright: Project Syndicate, 2021 

traducere de Matei PLEŞU

Foto: Xi Jinping și Joe Biden (wikimedia commons)