A început criza alimentară globală
Prețurile alimentelor la nivel global explodează. Indicele de prețuri pentru produse alimentare al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) – care acoperă un coș de cumpărături cu produse alimentare de bază (cereale, carne, lactate, uleiuri vegetale și zahăr) – a atins un maxim record de 159,7 în martie, față de 141,1 în luna precedentă. Chiar dacă în aprilie a scăzut ușor, la 158,5, evenimentele recente – nu în ultimul rînd războiul Rusiei în Ucraina – vor continua să împingă prețurile spre noi maxime, cu implicați devastatoare pentru criza alimentară globală.
Pandemia de COVID-19 a scos la iveală fragilitatea și disfuncționalitatea rețelelor alimentare mondiale: restricțiile de transport și întreruperile lanțurilor de aprovizionare au dus la creșterea prețurilor, afectînd traiul din mediul rural și agravînd insecuritatea alimentară – mai ales pentru cei săraci. Acum, războiul din Ucraina amplifică aceste probleme, ambele tabere fiind mari exportatori de alimente, combustibili și îngrășăminte.
Dar o amenințare chiar mai mare la adresa securității alimentare globale o reprezintă schimbările climatice. Fenomene meteorologice extreme, precum valuri de caniculă, inundații și secete prelungite, au deja un impact major asupra producției agrare și disponibilității alimentelor. Pe măsură ce temperaturile cresc, aceste șocuri vor deveni tot mai frecvente și mai puternice. Dacă încălzirea globală depășește pragul de 1,5 grade Celsius (în raport cu temperatura pre-industrială a Pămîntului), situația va deveni catastrofală.
După cum arată cel mai recent raport al Grupului de Experți Interguvernamentali pentru Schimbări Climatice, pentru a evita depășirea acestui prag e nevoie de măsuri drastice și imediate. Dar atenuarea acestei evoluții climatice e doar o parte a problemei. Protejarea comunităților vulnerabile în fața încălzirii globale deja declanșate va presupune investiții la scară largă pentru adaptarea la noile condiții.
Chiar și în cel mai optimist scenariu de atenuare, se așteaptă ca încălzirea globală să atingă pragul de 1,5 grade Celsius într-un deceniu, înainte să înceapă să scadă. Ceea ce va duce la o deplasare a zonelor climatice, la creșterea nivelului mărilor și la o perturbare a ciclului hidrologic, care va crește frecvența și intensitatea fenomenelor meteorologice extreme. Pe lîngă creșterea riscurilor economice și sanitare, e posibil ca perturbarea aprovizionării cu alimente și apă să ducă la tulburări sociale și politice – prin alimentarea unui cerc vicios al sărăciei, foametei, instabilității și chiar al conflictelor – și la o creștere masivă a migrației.
La baza oricărei agende de atenuare și adaptare climatică trebuie să stea un sistem alimentar mai rezilient, mai durabil și mai echitabil. Dar piedicile din calea construirii unui astfel de sistem nu trebuie subestimate, mai ales în țările și regiunile cu un sol sărac, unde terenul are o valoare agricolă scăzută, resursele naturale, precum apa, sînt limitate sau degradate și condițiile socio-economice sînt dificile.
Dată fiind productivitatea scăzută a terenurilor agricole, astfel de medii agrare cu randament marginal nu pot să susțină producția durabilă a unei cantități suficiente de hrană pentru asigurarea nevoilor nutriționale ale localnicilor. De fapt, chiar dacă mai puțin de 25% din populația globală locuiește în medii marginale – un număr estimativ de 1,7 miliarde de oameni –, ei reprezintă 70% din populația săracă și subnutrită a planetei.
Sărăcia și foametea îi pot determina pe fermieri să supraexploateze resursele precare ale mediului, pentru a putea supraviețui pe termen scurt, chiar și cu prețul secătuirii pe termen lung a terenurilor agricole și pauperizării gospodăriilor și comunităților în care trăiesc. Cei care locuiesc în zone îndepărtate, cu infrastructură redusă, cu oportunități economice alternative restrînse și cu acces limitat la piețe, sînt cu precădere înclinați să recurgă la astfel de practici.
De aceea, țările cu suprafețe mari de terenuri agricole marginale se bazează pe importul de alimente – care ajunge uneori la peste 80% din necesarul de consum. Perturbările aduse de pandemie și de război, cumulate cu creșterile de prețuri provocate de aceste neajunsuri, au arătat cît de vulnerabile sînt astfel de țări. Potrivit raportului FAO despre Situația alimentației și agriculturii 2021, în anul 2020 au fost afectați de foamete cu 161 de milioane mai mulți oameni decît în 2019. Iar Programul Alimentar Mondial avertizează că războiul, COVID-19, criza climatică și creșterea prețurilor au împins, cumulate, 44 de milioane de oameni din 38 de țări la limita foametei.
Țările care au dificultăți în a asigura suficientă hrană pentru satisfacerea nevoilor nutriționale ale populației își reevaluează dependența de importul de alimente și urmăresc să extindă producția locală. Dar, cîtă vreme nu este luată în calcul durabilitatea, eforturile de a spori reziliența pe termen scurt prin scurtarea lanțurilor de aprovizionare ar putea submina reziliența pe termen mediu și lung, prin epuizarea resurselor agricole, precum solul și apa.
Durabilitatea nu e ieftină. În contextul constrîngerilor biofizice și climatice, o producție eficientă presupune investiții în tehnologii costisitoare. Dar structurile de guvernare slabe, perspectivele de creștere limitate și supraîndatorarea reprezintă o mare problemă pentru multe țări. Pandemia a pus o presiune considerabilă asupra bugetelor publice, iar criza datoriilor planează asupra multor guverne, în condițiile în care împrumuturile făcute pentru gestionarea pandemiei devin scadente.
Nu ne putem aștepta ca țările sărace și vulnerabile să poată face față miriadelor de probleme intercorelate cu care se confruntă – de la poluare și scăderea biodiversității la foamete și sărăcie – fără să fie ajutate. Pentru a consolida securitatea alimentară și nutrițională pe termen lung, trebuie să căutăm, dincolo de nivelul de țară, soluții regionale și internaționale care iau în considerare nevoile comunităților din mediile marginale. Altfel, nu vom scăpa de ciclurile destabilizatoare ale foametei, migrației și violenței.
Seta Tutundjian, fondator și director executiv al Thriving Solutions, este membru al Grupului de Experți la Nivel Înalt (HLEG) pentru stabilirea cerințelor Platformei Internaționale pentru Știința Sistemelor Alimentare (IPFSS) și co-director al inițiativei globale Food is Never Waste.
Copyright: Project Syndicate, 2022
Traducere de Matei PLEŞU
Foto: wikimedia commons