Unde-i uichendistul? Valea Doftanei

Joi, ora 13, taximetristul ce nu-mi dă restul corect, Intercity-ul întîrziind, peisajul dezolant pe geam, defilarea cerşetorilor prin tren, sosirea în Ploieşti Vest, popasul lung la crîşma de lîngă gară, Ploieştiul cu inscripţii stranii, maxi-taxiul spre Cîmpina, în absenţa oricărui tren, Valea Doftanei, haloul, natura, omul absent la ora 9 seara, nici o pensiune ospitalieră: căldură, apă caldă, Nicu chelnerul zîmbitor mă hrăneşte, fuga la Cîmpina prin întuneric. Vineri, sîmbătă: moment poetic, beri, vodci, vorbe, ciupercă, barajul de la Paltinu, feminitatea pietrelor. Duminică: Cîmpina şi Brebu, Hasdeu, sfinţii stafidiţi de Cîmpina, puternici de Brebu. Întoarcerea, aceeaşi mizerie prin gări, prin tren. De joi, de cînd am descins în Valea Doftanei, somnul mi-a fost furat de frig. Mi s-a spus ferm: s-a-nchis sezonul. Noi nu mai încălzim acilea, decît spre Crăciun. Asta a-nsemnat aventura din noaptea de joi spre vineri, cu fuga spre Cîmpina, cînd nu mai era ţipenie de om prin Valea Doftanei. Să trăiască, nea Nelu, că mă mîncau colţii nopţii şi ai frigului. În Cîmpina, sînt două hoteluri ce contează la zece noaptea: Petrom la trei milioane dubla şi Muntenia la un milion şase sute dubla. Am ales Muntenia, unde am stat la două stele ca la trei şi ca la Petrom. Curat, televizor, baie, apă caldă, lumină. Doar că… la opt jumătate mă trezea aspiratorul femeii de serviciu. Ce-am visat? Nimic. Eram înfricoşat că n-am unde să dorm. Lemn am stat toată noaptea. Cred că nopţile dormite în Cîmpina au însemnat lungi dialoguri în vis. Urlam către dimineaţă, din cauza serpentinelor. Visam că zbor de pe serpentine şi ţipam să nu cad de pe ele. Aseară m-am întins la "Moment poetic", la beri cu fraţi ţigani şi români. Nimic mai plăcut decît să vină care şi maşini pline ochi de lemn de la vale, de la deal şi să te prindă drăcia beţiei de picior. "Se numea