Unde-i uichendistul? La Telega şi Slănic, judeţul Prahova

Clasificarea locului: Uichendist.ro loveşte separat: Slănicului 3 endorfine, iar Telegăi 1 endorfină. Cine se bucură de astfel de locuri? Irina Loghin, tocmai îşi terminase tratamentul în Telega. Între Slănic şi Telega e diferenţă ca de la cal la măgar. La Slănic erau "cai" pentru turism normal. Endorfinele: masă-cazare-natură pentru Slănic merg la suflet. Ai un pic de vechime, o copleşitoare natură, o Casa Pădurii curat-ieftin-cu un ied de neiertat. Vinul e prost, ăla vărsat, dar culcuşul, curat şi izolarea de lume, aproape. La Telega sînt măgari destui. "Măgarii" turismului sînt nedezvoltaţi, împiedicaţi. Natura e domoală, dar cazarea omenească lipseşte. Căsuţele New York, stil Cacarumbas, nu, nu te pot bucura. Ai televizor, ai pat, dar nu-i decît o cutie de conservă. Cu ce rămîne uichendist.ro în minte şi-n suflet după o asemenea călătorie? Drobul de sare. Ţi-e frică să te bălăceşti în bălţile de sare din Slănic-Telega. Culoarea apei, viermuşii nestemaţi pentru Grota Miresei, Şoimul sau Cacarumbas sînt semne ale vitalităţii, pentru un om cu capul pe umeri " semne ale unei lumi cu care nu vrei să te contaminezi, pe care nu vrei s-o descoperi pe pielea ta. Natura se revoltă şi ea: căderile munţilor de sare cer investitori adevăraţi, care întîi să dreneze apele, reziduurile, scurgerile de hazna, apoi să stabilizeze cu adevărat pămînturile prin foraj în sare. Investitori şi inşi pricepuţi. Viermuşii. Lupta Cacarumbas-Şoimul Telega are soare, lună, cer, ţărînă şi un scandal. Al viermuşilor. Viermuşii de la Cacarumbas sînt mai buni decît cei de la Şoimul. Personalitatea fiecărui proprietar îşi pune amprenta pe mişcarea viermuşilor din lacuri. La lacul Şoimul, proprietarul mă invită să intru cu "please", deşi este închis. Îmi povesteşte de planurile de amenajare: balustrade de lemn, pontoane de lemn, umbreluţe, restaurant cu terasă. Aici lacul are cota sus-sus. Viermuşii sînt noi, vii, puternici, sănătoşi, fiindcă proprietarul ne spune că are oarece experienţă occidentală şi, ca viermuşii să fie bine puşi în evidenţă, accentul se pune pe ordine şi simplitate. "Viermuşii să respire, să nu se sperie cînd aruncă un ochi spre mal." Şoimul bagă şi ceva poezie: viermuşul nu cere nimic, dar dă nămol sulfurat curativ. E, şi acum începe viermuşul de Şoimul, nou, "de bani gata", vital să se răfuiască cu cel de la Cacarumbas, vechi, istoric, greoi, întărîtat de răutăţi nevăzute. Lacul lui tanti Gina vine din istorie, a fost preluat de istorie şi e concesionat pe trei-cinci vieţi de acum înainte. Istoria reală şi romanţată vine peste mine… apa din lac a scăzut dramatic, amenajările s-au prăbuşit, construcţia destinată tratamentelor s-a frînt în două. Dar tanti Gina Cacarumbas este optimistă, viermuşul de aici clarifică lucrurile: acest lac este cel original, istoric, cu reale calităţi terapeutice, nu cel de la Şoimul. A scăzut apa anul ăsta, dar şi asta face parte din istorie, se întîmplă ciclic de patru ori în 100 de ani. Şi dacă viermuşul de la Şoimul e occidental, fără brizbrizuri, cel de la Cacarumbas e înconjurat de amenajări vechi. Cînd intri să te ciupească viermuşul de la Cacarumbas, intri printre tablouri, icoane pictate de proprietară, sfaturi terapeutice. Despre război dă o replică doamna Cacarumbas, pe măsura peisajului de la Telega: "Eu, administratorul Băilor Minerale Telega, faţă de situaţia dată, m-aş putea lăsa provocată şi să fiţi convinşi că aş putea să acţionez în consecinţă. Dar mi-am adus aminte de o poezie pe care o ştim cu toţii, a lui Elena Farago "