Un român original la 1942

10 august 2006   La centru şi la margine

L-am descoperit pe Jan Dumitrescu la p. 131 a jurnalului lui Petre Solomon (1923-1991), poet de o discreţie pătrunzătoare, traducător eminent al unor capodopere din literatura universală, eseist substanţial şi autor al unor monografii renumite despre Celan şi Rimbaud. Jurnalul său*, început la 19 ani, e cu totul singular în demers şi stil; nu pot ajunge la sus-numitul Jan Dumitrescu fără să citez, captivat, din prefaţa redactată "în luna octombrie a anului de dizgraţie 1942": "Vreau să notez toate evenimentele şi toate nimicurile din care se compune o zi şi pe care le cred interesante pentru un cititor imaginar cu sediul geografic într-o planetă străină... Pe cititorul meu îl văd de pildă în planeta Marte... Scrii pentru acest cititor marţian, ignorînd totul despre el şi aducîndu-i astfel cel mai preţios omagiu de care e capabilă umanitatea... Pentru idealitatea lui, scriu acest mesagiu ciudat, pe care îl lămuresc acum în linii mari. Iată: Sînt în anul de graţie 1942 de la naşterea lui Isus, în Bucureşti-România-Sud-Estul Europei. (Latitudinea şi longitudinea nu le mai dau aici pentru că n-au importanţă în eternitate.) Sînt român de origine evreiască. (Faptul nu e important, dar e purtător de consecinţe şi a devenit, în vremea în care scriu, foarte categoric.) Adaug că omenirea, în anul acesta, e încleştată într-unul din marile războaie mondiale - încă din 1939, de la începutul lunii septembrie. România, ţara în care am văzut prima oară lumina, a intrat în război în 1941, adică anul trecut, în luna iunie. Războiul se dă acum în inima Rusiei - o ţară foarte mare din răsăritul Europei. Dau toate aceste indicaţii pentru a stabili un cadru cronicii mele... Cititorul meu va putea, pe baza informaţiilor mele, să tragă singur concluziile necesare. Vreau ca lectorul meu extraplanetar să aterizeze în actualitatea sectorului meu, cu toate bănuielile risipite... Am toată încrederea în eventualul şi idealul meu cititor, căruia îi voi spune imediat, în deplină sinceritate, ce surse de informaţie vor sta la baza monografiei mele. Am stat multă vreme pe gînduri în privinţa aceasta şi zeci de scrupule au intervenit în alegerea mea. Pînă la urmă am recurs la două izvoare: 1) observaţia mea (în care intră şi informaţiile girate de autenticitatea lor pur informativă - primite de la persoane străine) şi 2) un ziar din Bucureşti (România-Sud-Estul Europei, repet). În ceea ce priveşte observaţia mea, voi căuta să fie cît mai rece şi mai sobră cu putinţă, avînd o grijă extremă pentru adevăr - înţelegînd prin adevăr tot ce se petrece fără concursul imaginaţiei". În limbajul zilelor noastre, se poate spune că Petre Solomon nu a încremenit în proiectul său de pămîntean român cu mintea la marţieni şi de "arheolog al anului 1942": sînt consemnate sobru fapte precise lîngă zvonuri abracadabrante, sînt montate cu sarcasm lapidar sinucideri şi deportări, scumpirea berii la halbă şi ţap, lîngă cîntece aberante de vitejie, idei din Omul-fiară (revistă de propagandă germană pentru România), lîngă cronici la spectacolul O seară la Tănase, anecdote antisemite şi pamflete frenetic xenofobe. Metoda atinge memorabilul atunci cînd "arheologul" chiar coboară în adînc, adică într-un closet public de pe Calea Văcăreşti, şi citeşte inscripţiile de pe pereţi pe care le transcrie, "cu un entuziasm ironic, convins că descoperirea mea este o reală contribuţie la o eventuală ştiinţă a opiniei publice - necesară, cred, ca adjuvant al Istoriei". Iată-le în "adevărul lor, fără concursul imaginaţiei": "Jos cu Hitler!", "Stukas Moartea Bolşevicilor", "Din... lui Stalin facem tunuri la Berlin!", "Trăiască Legiunea şi Căpitanul!", "Jos jidanii!", "Antisemiţi! Va veni timpul răfuielilor. Ştiţi ce vă aşteaptă!", "Vrem PACE", "Anglia învinge", Pocăiţi-vă, citiţi Biblia!", "Democraţia învinge". Dedesubt: "Americanii şi englezii vor răpune pe bestia de Hitler". Dedesubt: "Măi jidane... pe mă-ta şi pe soră-ta". "În sfîrşit" - notează "arheologul" - "ultima inscripţie pe care am găsit de cuviinţă s-o notez şi pe care am găsit-o pe perete, sus de tot (subl. mea: parcă-l văd înălţîndu-se pînă acolo...) a fost următoarea: ŤJos cu nemţii şi cu Ruşi Trăiască Antonescu cînd va veni timpul el va zdrobi pe ambi duşmani ai României Bolşevici şi Nemţi şi va încheia pace cu Anglia»" (Jan Dumitrescu). Exprimîndu-mă, la rîndul meu, "cît mai rece şi mai sobru", textul acesta mi se pare formidabil; din cîte am trăit şi citit, nu cunosc în documentele, discursurile, articolele, palavrele şi bancurile acelei epoci o asemenea strategie simplă, clară şi fantasmagorică. (Îl rog pe Adrian Cioroianu să-mi spună dacă mă înşel...) Jan Dumitrescu - pentru mine, în 2006 - e chiar marţianul informat de Solomon, pogorît cîndva printre noi, în cea mai populară şi intimă locaţie, şi cocoţat acolo, pe pereţi, decis să lase, fie şi pişicioşilor, soluţia sa precisă, sfidînd Statele Majore, ministerele de Război şi de Externe. Nu trebuie să ajungi la bacalaureat ca să înţelegi enorma originalitate a acestui plan. Din păcate, peste 4 zile, cronicarul notează "cu amărăciune, că inscripţiile în care se imortaliza o fărîmă din sufletul veacului (chiar aşa! - subl.mea) pieriseră sub avalanşa rîncedă a vopselei, definitiv! Pe uşă, disperarea mea a putut citi: ŤNu scrieţi pe pereţi şi nu vă atingeţi de obiectele cabinetului. Cei care vor nesocoti această dispoziţie, vor fi predaţi poliţiei»". * Am să povestesc cîndva aceste zile, Editura Vinea, 2006.

Mai multe