Un parfum proaspăt

Nu este numele unui parfum marca Versace, ci al unei reviste bilunare de cultură ce apare la Cluj, editată de Fundaţia pentru Studii Europene "Ideea Europeană" şi condusă de poetul Ion Mureşan: verso. De cele mai multe ori, răsfoiesc revistele noastre literare ca pe nişte reviste de modă. Şi asta nu pentru că ar fi pline de poze cu fete frumoase îmbrăcate elegant, ci pentru că, deşi sînt bucşite de texte, nu am ce citi în ele. Rămînînd la comparaţia cu parfumurile, revistele noastre literare sau culturale aduc, în majoritatea cazurilor, cu Chanel nr. 5 (unul nici măcar original, ci contrafăcut de brava noastră industrie petrochimică). Acelaşi aer bătrînicios, stătut, aceleaşi mirosuri grele şi care, înspirate mai mult timp, îţi dau greaţă şi dureri de cap. Dimpotrivă, verso este o revistă cu un nume cochet şi cu un design plăcut, în care chiar ai ce citi. (Fiind plecat mai mult timp din ţară, eu am descoperit-o cu oarecare întîrziere - primul număr care mi-a căzut în mînă este numărul 6, din 10-23 august 2006. Dar mai bine mai tîrziu...) Cît despre aerul ei, deşi revista nu e făcută de nişte oameni tineri, este unul foarte proaspăt. Texte care ridică probleme, nu din acelea băltite ca în multe alte reviste, cronici de carte care spun, nuanţat, lucrurilor pe nume, nu din acelea complezente, bucăţi de literatură valoroasă, nu producţii ale nu ştiu cărui veleitar, grupaje de texte care dezbat chestiuni sensibile, nu făcute doar de dragul de a pune de-o discuţie, în care să ne arătăm ce deştepţi sîntem. Iată, de exemplu, grupajul de texte iscat de o ştire publicată într-o Dilematecă trecută, despre un manual alcătuit de istorici francezi şi germani şi lansat de curînd în Germania. Plecînd de la acest exemplu, Alex. Cistelecan adresează întrebarea unor istorici români şi maghiari: se poate face acelaşi lucru şi la noi, putem să împăcăm perspectivele istoriografice româneşti şi ungureşti în acelaşi manual? Din răspunsuri, rezultă că un astfel de proiect ar putea fi o soluţie ingenioasă: "Deocamdată - chiar dacă nu se mai inflamează tonul discursului istoriografic din România şi Ungaria, ca în deceniile trecute - temele polemice şi divergente ale istoriografiei celor două ţări nu sînt încă soluţionate." (Doru Radosav); "Da, un manual istoric româno-maghiar ar fi mai mult decît necesar, măcar şi pentru că ar Ťlucra» la detabuizarea mentalului colectiv al celor două popoare. Şi ar avea ce să lucreze. Trianonul, de exemplu, este un tabu longeviv al românilor şi maghiarilor în acelaşi timp." (Péter Demény); "Efortul esenţial rămîne cel de a depăşi nivelul sensibilităţilor inflamate şi a identifica spaţiul lucid de comunicare. Nu se poate ignora existenţa unor puncte în jurul cărora fiecare dintre comunităţile majore ale Ardealului îşi concentrează emoţiile istorice." (Ioan Stanomir). În fine, iată o temă pe care de multe ori preferăm s-o ascundem sub covor şi pe care revista verso o discută firesc şi fără pudibonderii. Şi, că tot spuneam că este o revistă cu aer tineresc, deşi nu e făcută de tineri (ah, prejudecăţile astea!), mă mai opresc şi la textul lui Ion Mureşan, care discută despre soarta revistelor declarate, la începuturile lor, drept reviste destinate tinerilor scriitori (Luceafărul, Amfiteatru, Echinox, Contrapunct, Apostrof etc.). Iar Ion Mureşan observă cum au îmbătrînit toate acestea: "Parcă e un blestem, numai revistele pentru tinerii scriitori îmbătrînesc. Blestemul acesta e, de altfel, şansa lor, căci spiritul literaturii, ca şi gripa aviară, izbucneşte într-un alt focar, sub alt titlu." Rezon! (C. P.-B.)