Un Cinema Paradiso la români

Stimate domnule Cosaşu, Nu vă scriu decît ca să mă bag în seamă. Scrisoarea dlui Gheorghe Neguţ, din

, mi-a făcut o poftă nebună să deapăn amintiri din şi despre sălile de cinema. Cred că am cel mult jumătate din vîrsta domniei sale - aşa că l-am ratat pe Ceapaev - şi nu port încă barbă. O să port ceva mai tîrziu, de lene, nu de alta. Am încercat şi pînă acum, dar, la vîrsta asta, îmi dă aşa un aer de - pardon, scuzaţi! - student la teologie, ceea ce, vă imaginaţi, inhibă mare parte din fete. Stau dintotdeauna într-un oraş mare de provincie unde pe vremuri funcţionau pe puţin vreo cinci săli şi vreo două grădini. Era frumos. Am fost cu mamaie la Vagabondul - şi chiar m-a pierdut în mulţimea de la intrare -, cu mama la o chestie uluitoare despre care, zece ani mai tîrziu, am aflat că se numeşte Love Story. Ce frumos ningea - şi numai afară - cînd la Central curgeau Cele mai bune momente cu Stan şi Bran! Ce genial să vezi Luminile oraşului într-o vreme în care eroii lui Porumboiu nu aveau cum să aibă dileme! Cu tata am fost la Zorro - o