Uichendist la Comarnic şi la Budapesta

Otopeniul orei 5 dimineaţa nu e ospitalier. În afara fetelor de la bagaje, neclintite, fără sentimente, tonice, restul lumii era ca-ntr-un joc de măşti, care mai de care mai cerînd ajutor. Unde mergi în Otopeni o iei razna. Toaletele put, preţurile de la baruri te rup, iar vameşii sînt plini de măşti antigripă. Otopeniul zgîrie. Barul, singurul loc unde ai putea să-ţi încălzeşti aripile smulse de priviri şi noaptea de afară, te zguduie cu preţurile. Ajungi la vameşii mascaţi antigripă. Te dezbracă, te descalţă, te piuie. E normal. De cine are grijă aeroportul? De om? Vai, omul nu există, e un pachet pe bandă. Avionul? Aşezat în fund. Deasupra stewardesa tot bibilea la aparate. Erau ecranele şi filmuleţele de pe display. Oi fi nebun, dar roboţeii din filmele Malev erau mai robuşti. Sau mai de treabă, nu mă stresau din cutia lor electronică. Stewardesele însă cam da. Doar ce mi-au dat un ceai, o găluşcă de cocă şi un suc, că pilotul a şi anunţat să ne strîngem mesele că aterizăm. Ca şi la decolare, aterizarea: a zdrăngănit avionul de am zis că acolo trăiesc gripa aviară, viţelară şi porcină. Deodată. Am luat un autobuz caracatiţă, lung şi bălăngănitor, din aeroport pînă la metrou. Am nimerit greu, întrebînd şoferul, ciulind urechile, înţelegîndu-mă cu deştele cu vînzătoarea de bilete ce mînca salam. Mi-a plăcut că am oprit timpul. Am plecat la şase jumătate din Bucureşti. La şase jumătate am ajuns la Budapesta. Nu mi-a plăcut că n-aveam platformă pentru bagaje cînd am ajuns la metrou. Legătura autobuz-metrou era dificilă. Erau unii cu bagaje mari ce-şi jupuiau pieile că aleseseră transportul ieftin. Taxiul era 22 de euro. Taxiul la Bucureşti mă costase 50 de lei. Mai ieftin, nu? Dar în Bucale nu era ţipenie, altfel m-ar fi ras la 70-80. Am ajuns la Burg Hotel. Un tip de clasă mi-a vorbit în româneşte. Mi-a spus că tatăl lui îl adusese încoace. Mi-a dat camera imediat. Frînt am adormit. Măştile din Otopeni, controalele la chiloţi au dispărut. Ce voi face? Mănînc. Există legume. Există vinul. La 21, restaurant, există ambele. Ţelina şi vinul se întîlnesc altfel, neînchipuit în cerul gurii tale, după un tur de istorii din capul tău. Ţelina şi vinul nu-s în meniu, nu-s descrise, comentate în meniu. Biografia ta caută ţelina, biografia ta îţi caută vinul. Biografia caută ţelina " de refuzat şi vinul " de recunoscut, convenabile, comode, la îndemînă. Biografia ta caută, afară e frig, e Budapesta, e ploaie. Şi tu n-ai nevoie de biografia ta, n-ai nevoie ca pentru o amărîtă de ţelină, un vin de pahar să fii răscolit în rărunchi. Ce să descoperi? Ce mai e de descoperit? Da, e o Budapestă care există. Da, există. Are plămîni, deşte, piele, organe, boaşe. Există. Ţelina încă se joacă cu tine, vinul încă te caută. Ce vor de la tine? E calm afară, e noiembrie, nu-i nimeni pe stradă. Ospătarii cu mutre de absolvenţi de Oxford nu te îndeamnă, nu te grăbesc. Diana Kroll se rostogoleşte spre ţelina ta, se loveşte de pahar şi vezi că ţelina şi ea dansează blues şi gustul nefast poate, de leguminoasă, se îmblînzeşte, amintire devine. Şi vinul, vinul se apropie de ciocolată, dar nu e amar sau dulce, e ciocolată, te iubeşte deplin. Surpriză, nu disperare. Siguranţă, nu aiureală, încurcătură de maţe. 21, asta e prin ţelina şi vinul lui al casei. Ce-a fost de fapt? Ce mi s-a întîmplat? Sirloin steak with goose liver and potato gratin 4980 HUF. Vinul 21 roşu sec 1470 HUF. Ţelina ce nu era în meniu şi despre care tîrziu spui că-i ţelina şi vinul, vinul care se opreşte înainte de-a fi ciocolată. Total: 6450. Tîrziu, dar nu niciodată, întotdeauna, dar niciodată cum crezi. Nu mă puneţi să calculez în euro. Priviţi Budapesta. Aici istoria chiar există. Biografia ta?