"Toţi să tacă"

Cînd peisajul publicistic aduce muza istoriei pe prima pagină, fardată, îmbrăcată sau dezbrăcată în aşa fel încît să slujească ideile zilei, e odihnitor să întîlneşti pe neaşteptate o bătrînă doamnă cu o biografie din care n-au lipsit viciul şi păcatul, acum cuminţită, apropiindu-se cu paşi decişi de cunoaşterea trecutului, atît cît poate fi cunoscut. Revista Magazin istoric îşi păstrează faţa de pe vremuri, şi-a schimbat parţial colaboratorii şi personajele de care se ocupă. Revista e vie, istoria nu e ştiinţă ezoterică, ea se compune din ideile şi faptele oamenilor, din eroismul şi trădările lor. Uneori eroii sînt luaţi drept trădători, şi invers. Vine spre noi, descris în paginile revistei de Sorin Iftimi, domnitorul Ştefan Lăcustă, nedreptăţit la capitolul imagine de rivalul său Petru Rareş, declarat "turc îmbrăcat în veşmîntul nostru". Nu e adevărat că ar fi intenţionat să turcească toată Moldova, e adevărat însă că a fost crescut şi educat în mediul urban şi cosmopolit de la Istanbul şi, odată ajuns pe tron, s-a străduit să împace interesele ţării cu pretenţiile puternicilor de dincolo de graniţe, securitatea lui în scaunul domnesc, cu nevoia de a avea aliaţi la guvernare: "A trăit din plin drama de a nu fi înţeles şi acceptat de ai săi". Revista cuprinde multe şi diverse materiale despre vecini, despre relaţiile cu ei, sursele experienţei comune şi motivele de ostilitate, transformate nu arar în conflict deschis. Istoria celui de-al doilea război mondial este prezentă prin evocări de persoane şi evenimente care, departe de tentaţia exhaustivului şi a concluziilor definitive, adună experienţe individuale şi colective, fragmente din mozaicul evenimentelor care au pecetluit, pe plan mondial, destinul a trei generaţii. Cei care susţin că istoria se repetă vor găsi multe argumente care să le confirme convingerile. Un delicios articol al Georgetei Filitti evocă România de acum o sută de ani: liberalii din opoziţie îi atacă pe guvernanţii conservatori. Prim-ministrul se considera urmaşul dinastiei franceze de Valois şi al împăraţilor bizantini. Mergeau prost, foarte prost, sănătatea (ţara era ameninţată de o epidemie de holeră şi nimeni nu lua măsuri), învăţămîntul (cel de stat şi cel particular produc repetenţi şi corigenţi, autorii de manuale fac gheşefturi), Teatrul Naţional e condus de Alexandru Davila - "fost membru sau preşedinte al diferitelor tripouri unde a trişat şi a furat în chipul cel mai ordinar". Ministrul Vlădescu, supranumit Vlad Ţepeş, se considera urmaş al lui Basarab Vladislav. El îşi revarsă prodigalitatea asupra sculptorului Dimo Pavelescu, un nepot al soacrei sale şi inspector al artelor. Titularul de la Justiţie se plimba cu trenul, între Constanţa şi Mamaia, "în costum de baie. Niciodată nu s-a văzut un aşa mare grad de neruşinare" - scria un ziarist al anului 1905. Lipsea porumbul şi ministrul de Interne recomanda ţăranilor "să profite pentru a înlocui hrana lor de mămăligă prin hrană cu pîine şi făină". Ţăranii nu l-au ascultat şi peste doi ani s-au răsculat. Statisticienii numără 25.795 de copii naturali sau găsiţi. Primăria din Capitală vinde fără licitaţie pansele, părăluţe, micşunele şi miozotis din serele proprii, în provincie, banii publici ajung în buzunarele clienţilor. Articolul lui Ionel Zănescu, la cîteva pagini distanţă, continuă descrierea, povestind pedepsele aplicate de justiţie, începînd din anii domniei primului domn pămîntean de după perioada fanariotă - Grigore Ghica (1822-1828): cea mai frecventă pedeapsă era bătaia cu toiege, preoţii erau spînzuraţi dacă petreceau cu femei galante, străinilor li se aplicau reguli speciale, mai aspre; din timpul domniei lui Caragea li se interzice românilor să se angajeze slugă la străini. Alexandru Constantin Moruzi a dat o anaforă modernizatoare: "nu spunem că la Agie să piară bătaia, dar să nu se omoară... Aşa am zis, aşa să se facă şi toţi să tacă". (M. B.)