Şulea 31, bloc N3, scara 2

Într-o seară de octombrie 2004 mi-a sunat telefonul. "Sînt tanti Vicky, Genuţu! Te-am ţinut în braţe cînd erai mic! Cînd treci pe la mine să vorbim?" Nu putea fi nimic periculos. Îmi spusese "Genuţu". Vocea lui tanti Vicky, timp de doi ani de zile, din acea seară, m-a tot dus înapoi pe drumul copilăriei. În Bucureşti, la staţia RATB Voluntarilor, în blocul N3, la scara 2, pe bulevardul Camil Ressu, fostul Şulea 31, acolo unde eu, mama şi tata am stat din 1967 pînă în 1987. Şi unde tanti Vicky locuieşte şi astăzi. M-am văzut după cîteva zile cu tanti Vicky. Şi din ziua aceea am hotărît ca, ajutat de tanti Vicky, să adun amintirile legate de traiul nostru în bloc. I-am luat ei interviu în primul rînd, apoi ea mi-a scos în cale locatari de pe scară, care au fost de acord să depună mărturie în privinţa vieţii noastre din vremea lui Ceauşescu. Veţi citi deci despre tantile lîngă fustele cărora am crescut. Miturile copilăriei mele, povestite cu tanti Vicky Ce s-a întîmplat cu livada de nuci de la capătul lui Sălăjan? Pe mine nu mă lăsa mama acolo. Ştiam de ea că se grozăveau Nicu Bunescu şi Mani care ajungeau acolo. Se urcau pe tampoanele tramvaielor şi veneau cu pieptul plin. Să fiu sinceră, nici nu am mai trecut pe acolo. Da, era pe la Macaralei. Acum ceva timp, aşa am rămas cu ideea, cineva a luat locul şi a tăiat-o. Nici chioşcurile din faţa blocului nu mai sînt. Luam ziare, sirop cu sifon, borcane cu iaurt, lapte, ţigări, îngheţată, statuete cu fete în costume populare, pe care le dădeam de ziua ei, mamei. Da, ce bune erau! Fiecare îşi făcea relaţii la tutungiu la anumite ţigări, la ziare. Erau nişte moşi la îngheţată. În faţă la N4 era chioşc de dulciuri. Şi, cu timpul, se făcea ţuică fiartă acolo. Eu ştiu mai bine din astea, de ce? O dată că am fost mai implicată, plus că am fost mai observatoare de cînd mă ştiu... eu trebuia să văd tot, să aud tot, nu, nu curiozitatea aia bolnăvicioasă ca să mă duc să-ţi spun ţie. Eu vroiam să ştiu. Unde e caisul din faţa blocului? L-a tăiat domnul doctor stomatolog de la parter, mutat acum vreo trei ani... erau caisele alea mici. Dar nu era cais, era vişin. Au venit la defrişatori cu plîngere că nu e bine amplasat acolo şi a căzut un copil de acolo acum n ani. A căzut şi fata lui Florenţa, aia mică, poate greşesc. Copacul o fi de vină că nu a avut nişte mînuţe să-i prindă pe copii sau să calmeze spiritele. Uscat nu era, fusese smuls cu totul, i s-a căşunat rău pe el unuia. Şi eu am căzut din cais. Ştiu că era cais. Am căzut într-o seară. Am căzut pe spinare şi m-am dus clătinîndu-mă pînă sus, acasă. Nu i-am spus mamei, nu i-am spus lui tata. M-am aşezat la televizor, la Cei trei muşchetari, ţin minte şi acum. Doar că se întîmpla ceva ciudat cu filmul: era invers aşezat pe ecran. Nu i-am spus mamei, ea era prinsă şi fuma. Atunci, am realizat că prăbuşirea din cais m-a făcut să văd filmul invers. Pe ecran, cavalerii stăteau în cap. Caii abia se ţineau să nu se prăbuşească în cap. M-am dus la culcare. Hahaha. (fragmente din volumul în curs de apariţie)