Suedezi încîntaţi

Nu avem prea des ocazia să citim aşa ceva despre cultura română. Noi înşine, "pe plan intern", sîntem obişnuiţi mai degrabă să ne lamentăm, să cădem în plasa unor scandaluri regizate (vezi "poneiul roz") sau, pur şi simplu, să ne trăim în tăcere nemulţumirea că "n-o să-i ajungem niciodată din urmă" pe francezi, nemţi, italieni, britanici etc. În Suedia, în schimb, se vorbeşte mult şi bine despre literatura română. La recentul Tîrg de Carte de la Göteborg, s-a spus că România a fost "prezenţa cea mai interesantă". Iar Herta Müller şi Mircea Cărtărescu au fost printre protagoniştii evenimentului. Am primit de la Institutul Cultural Român din Stockholm vreo 10 pagini de extrase din presa suedeză. Reproduc aici cîteva pasaje dintr-un articol apărut în cotidianul naţional Dagens Nyheter din 28 septembrie, sub semnătura scriitoarei Martina Lowden (http:// www.dn.se/DNet/jsp/polopoly.jsp?a=832757). "ŤNu m-am mai simţit aşa de la Spice Girls»", mi-a spus prietena mea adolescentă. Spectatorii din jurul nostru erau la fel de emoţionaţi ca şi ea. Idolul, eroul, semizeul pe care venisem să-l ascultăm era Mircea Cărtărescu. Bucuria era ştirbită de faptul că românul venise la tîrg să vorbească despre viaţa scriitoriilor în timpul lui Ceauşescu, şi nu despre monumentalul său roman Orbitor, cel mai amplu-bun-frumos lucru pe care-l citisem în acest mileniu. Dar, ne-am gîndit atunci, curînd se va întîmpla şi asta. Să aşteptăm pînă ce va fi ceva mai citit în Suedia... De-atunci au trecut doi ani. Aştept apariţia celei de-a treia părţi din Orbitor, consolîndu-mă între timp cu volumul de versuri O zi fericită din viaţa mea - care nu-i rău, deşi, pe lîngă roman, poezia lui beat (în care motocicletele plîng sub stele, femeile zac în paturi, poeţii fumează, sărută, beau, se plimbă, visează) este ca mugurele pe lîngă fruct. (...) Pe de altă parte, micuţa editură norvegiană Gasspedal tocmai a publicat volumul de eseuri al lui Cărtărescu Europa e formată precum creierul meu. Cîteva dintre eseuri sînt despre România, dar mai ales despre cum este să fii scriitor român, ceea ce de multe ori înseamnă să fii văzut în primul rînd ca român şi abia în al doilea rînd ca scriitor. (...) Răsfoiesc programul tîrgului. Cărtărescu participă la două seminarii de 45 de minute: ŤImaginea României» şi ŤLiteratura şi poliţia secretă». Nu-mi pot stăpîni un mîrîit. Încă o dată este redus la naţionalitatea lui şi la istoria ţării din care provine: ŤHai, mai spune-ne o dată despre Securitate şi cum era să scrii sub cenzură!» sau ŤCe părere ai că noi, vest-europenii, vedem din România doar copiii străzii şi încălcările libertăţii de expresie?». Nu poate vorbi niciodată despre romanele sale? Mai răsfoiesc în program şi mă mai înveselesc. Editura Ellerströms, de nădejde, ca de obicei, nu numai că a umplut revista Lyrikvännen cu poezii româneşti, dar a făcut acelaşi lucru cu Aula pentru poezie. Şi - ca să vezi! - Centrul pentru traducători organizează un seminar despre universul stilistic al lui Cărtărescu, chiar dacă scriitorul însuşi nu participă. Tot e bine. Şi totuşi... Doar în bibliotecă pot sta cărţile una lîngă alta, rînduite după numele scriitorilor, şi nu după geografie, istorie sau politică. Ordinea alfabetică, expresie a egalităţii. Fiindcă, aşa cum scrie Cărtărescu într-unul dintre eseuri: ŤDeschide cartea mea cu coperte rozalii fără să-ţi pese de numele de pe ele (abia atunci, precum numele unui nou-născut, precum numele pe care-l dă ştiinţa unui fluture nou descoperit) se va deschide şi numele meu, şi poate atunci va însemna ceva pentru tine»." (M. V.)