Ştiri de vară

La numărul 2921, revista L’Express se află în cel de al 57-lea an de existenţă. Preşedinţi, guverne, războaie, directori, redactori şefi, editorialişti, acţionari principali, proprietari vin şi pleacă, s-au perindat ţinînd discursuri despre necesitatea reformei şi a schimbării; desigur, într-un fel sau altul mulţi dintre ei au lăsat o urmă, dar citind acum, la întîmplare, un număr al revistei, mă întreb dacă forţa unei publicaţii nu stă în inerţia ei, mai degrabă decît în capacitatea de a se reînnoi. Deşi e vară şi legile nescrise ale jurnalisticii susţin că, din cauza căldurii, cititorul e mai tîmpit, sumarul e saturat de subiecte serioase. Primul dintre ele: Europa. Editorialul lui Christophe Barbier constată cu luciditate că la Bruxelles arabescurile juridice au mascat, de fapt, eşecul unificării. "La balul viselor continentale au dănţuit întîi Statele Unite ale Europei, apoi Europa Unită a statelor: ar fi cazul să invităm la dans Europa statelor unificate". Interviul cu polonezul Bronislaw Geremek accentuează dorinţa polonezilor de a face parte dintr-o Europă antitotalitară, observînd că ţara lui nu se identifică întotdeauna cu figura celor doi gemeni care o conduc acum, ca rezultat al unei victorii în alegeri democratice: "Tranziţia către economia de piaţă este un proces dramatic, el antrenează frustrări, resentimente faţă de corupţie. A cîştigat propaganda populistă, subestimată de noi. Forţele ataşate modelului liberal n-au reuşit să convingă. Ceea ce nu înseamnă că Polonia este o ţară reacţionară". Dosarul revistei se ocupă de bogătaşi. Foarte puţine fotografii, foarte multe grafice şi tabele. Majoritatea datelor sînt furnizate de Direcţia Generală a Impozitelor. Observaţia de după analiza datelor relevă o noutate: bogăţia a devenit discretă. Bogaţii se refugiază în locuri, în localităţi, cartiere, unde nu mai riscă să intre în contact cu acea Franţă cu care nu au nimic în comun. Această concentrare a bogăţiei poate să pară ciudată. De ce să locuiască francezii cei mai bogaţi acolo unde preţul imobiliar e cel mai mare, cînd ar putea să se mute oriunde altundeva realizînd economii substanţiale? "Ca să rămînă între ei - răspund Michel Pinçon şi Monique Pinçon-Charlot în Sociologia burgheziei. Această strategie prezintă cel puţin trei avantaje: în primul rînd favorizează consolidarea reţelei de relaţii. Un capital social unde poţi găsi clienţi, de unde poate proveni accelerarea carierei, de unde se obţine brînciul care creează diferenţa. Apoi, şi înainte de toate, vecinătatea geografică asigură o plăcere universală, aceea de a fi între cei de o seamă cu tine, de a împărtăşi alături de ei viaţa cotidiană, la adăpost de contestări şi promiscuităţi jenante. Şi, în acest fel, este asigurat şi viitorul copiilor. Deschizîndu-le porţile unor excelente licee, existente în număr mare în cartierele de prestigiu (Hoche, Versailles, Pasteur, Neuilly), e înlăturat spectrul mezalianţei". Articolul semnat de Eric Mandonnet, dedicat prim-ministrului François Fillon, este prefaţat astfel: "Prim-ministrul nu renunţă la afirmarea rolului său la conducerea statului, unde poate să-şi imprime pecetea personalităţii sale. În pofida omniprezenţei lui Nicolas Sarkozy". Ceea ce ar părea de la sine înţeles trebuie scris cu litere mari pentru a deveni plauzibil. Reportaje despre viaţa bicicliştilor şi a emigranţilor ilegali, a homosexualilor din Iran, analize ale festivalurilor de teatru şi cronici ale concertelor, recenzii de carte - toate scrise pe înţelesul unor oameni care nu merg cu bicicleta în Franţa - alcătuiesc portretul unei săptămîni trăite într-o ţară civilizată, nu lipsită de probleme, dar decisă să le rezolve prin mijloace civilizate. O ţară cu faţa spre lume. Poate că e o impresie superficială, dată de calitatea gîndirii şi exprimării gazetăreşti. ( M. B. )